Postul Mare

de Alexandru Ghica

Viața creștină și asceza sunt trainic legate între ele. Nu se poate înțelege una fără alta.

Credinciosul, cu Harul Preasfântului Duh, încearcă să se slobozească de jugul păcatului, de stăpânirea patimilor și să se facă un mădular viu al trupului lui Hristos, care este Biserica. În această strădanie a sa, o poziție împortantă o are postul. Cuvânt compus din particula negativă νη (nu) și verbul εσθίω (a mânca) . În felul acesta a provenit verbul a posti și substantivul post, care la început însemna desăvârșita depărtare de mâncare și băutură, iar mai târziu depărtarea parțială de anumite mâncăruri și consumarea altor alimente concrete.

Postul este o rânduială bisericească foarte veche. Ca fenomen religios, el a preexistat Bisericii Creștine. Postul îl întâlnim și în Vechiul Testament, la israiliți, dar și la alte popoare ale Răsăritului, chiar și la greci și la romani. Convingerea comună a tuturor popoarelor era că, prin post, îi puteau îmblânzi pe zei și reuși ridicarea lor spirituală sau curățirea lor morală.

Biserica noastră, printre marile posturi ale anului, consideră că Postul Mare este cea mai veche și mai aspră perioadă de post. El există în Biserică, împreună cu postul de Miercuri și Vineri, încă din vremea apostolică, așa cum putem conclude din neîndoielnicele mărturii istorice pe care le avem.

Punctul de plecare și miezul acestui post este vechiul post de dinainte de Paști, care a fost rânduit în amintirea Patimilor Dumnului și ca perioadă de pregătire a credincioșilor pentru sărbătoarea Paștelui și a catehumenilor pentru Botez.

Constituțiile Apostolice leagă consacrarea postului Paștelui de cuvintele Dumnului: „Când se va lua Mirele de la ei, atunci vor posti în acele zile” . „Acele zile” sunt, potrivit Constituțiilor, vremea de post de dinainte de Paști. La început acest nu era nici mare, nici la fel în toate Bisericile Locale. În Biserica primară exista libertate în această privință. Diferență observăm și în modul în care posteau creștinii în acea perioadă.

Data exactă când apare Postul de patruzeci de zile ca perioadă de post înainte de sărbătoarea Paștelui este greu de stabilit cu exactitate. O referire la postul Patruzecimii  în Canonul 5 al Sinodului I ecumenic, care s-a adunat în Niceia Bitiniei, ne conduce la concluzia că în perioada în care s-a convocat Sinodul (325) Patruzecimea constituia o regulă consfințită în întreaga Biserică.

Alte mărturii istorice, ca cea a istoricului Eusebiu de Cesareea, se referă cu mai multă claritate la existența Patruzecimii și leagă consfințirea ei, ca perioadă de post și de pregătire duhovnicească pentru Paști, cu postul de patruzeci de zile al Domnului și al Proorocilor Moisi și Ilie.

Așa cum a fost în postul inițial de dinainte de Paști, tot astfel și în postul Patruzecimii a existat o mare varietate, de la un loc la altul, până la definitiva lui constituire. Diferențe au existat și în perioada de timp și în modul în care creștinii țineau postul.

Ceea ce însă putem susține cu sigurață este că dintru început postul Patruzecimii a fost un post foarte aspru. Canonul 69 al Sfinșilor Apostoli amenință cu caterisirea pe clericii și cu afurisirea pe mirenii care nu postesc „Sfânta Patruzecime a Paștelui”. Potrivit cu Canonul 50 al Bisericii locale din Laodiceea (convocat în jurul anului 360), „se cuvine a posti toată Patruzecimea, mâncând mâncare uscată”. Tâlcuitorii Canoanelor (Zonara și Balsamon), arată că „cei care mănâncă fără boală… sunt postitori care încalcă legea”.

Referitor la felurile de mâncare și băuturi, de la care creștinii trebuiau să se depărteze, principiul care de devreme a predominat a fost că postitorii trebuiau să se depărteze de alimente cu sânge (carne, pește), de alimente de proveniență animală (produse lactate și ouă) și de vin. Rânduiala postului pentru toată Patruzecimea era să rămână creștinii nemâncați până la ceasul al nouălea (3 după amiază) și să se depărteze de alimentele de care am amintit.

Numele de Patruzecime, pe care l-a luat perioada lungă de post de dinainte de Paști, se leagă sigur cu numărul celor patruzeci de zile de post pe care le cuprinde această perioadă. Constituțiile Apostolice recomandând prăznuirea diferitelor sărbători creștine, adaugă: „Împreună cu noi trebuie ținut și de voi Postul Mare care ne amintește nouă de petrecerea Domnului și de rânduiala Legii Lui”.

Faptul că numele Patruzecime este legat de numărul celor patruzeci de zile de post, se vede și din cele ce ne spun Constituțiile Apostolice în continuare: „Săvârșim acest post de dinainte de Paști (probabil se referă la postul Săptămânii Mari), care începe de Luni și se încheie Vineri (în ajunul Sâmbetei lui Lazăr). Împreună cu ele (cele patruzeci de zile ale Patruzecimii), începeți Săptămâna Sfintelor Paști, postind în ea toți cu frică și cutremur”.

Patruzecimea curând a fost numită Mare. I s-a dat această denumire nu pentru a se distinge de alte posturi lungi ale anului, ci pentru a accentua în mod deosebit însemnătatea ei. Asprimea postului și, în general, a ascezei pe care le condiționează, precum și scopul pentru care s-a consacrat, atrag atenția asupra pregătirii noastre duhovnicești, astfel încât să putem trăi cât mai profund marea sărbătoare a Creștinătății, Paștele.

Cum trebuie să postim astăzi Postul Mare?

Așa cum deja am arătat, postul din Marea Patruzecime a fost dintru început foarte aspru. Cu o corespunzătoare dispoziție de nevoință tindem noi, creștinii ortodocși, să-l ținem și a vremea de acum, epoca belșugului și a consumului.

Prima Săptămână sau Săptămâna Curată.

Mulți – nu numai monahi – țin primele trei zile, depărtându-se de la orice fel de hrană și apoi se împărtășesc la prima Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite. Alții postesc până seara după Pavecernița Mare. În acest mod se cuvine să postim și cealaltă perioadă a Postului Mare. Dacă vrem să fim consecvenți și în acord cu duhul postului, se cuvine să ne depărtăm de untdelemn în toate zilele săptămânii, nu numai Miercurea și Vinerea.

În timpul Postului Mare, potrivit cu Canoanele, dezlegăm la untdelemn (= putem dezlega) numai Sâmbăta și Duminica. Dacă unii dezleagă la untedelemn și în alte zile (Luni, Miercuri și Vineri), aceasta se cuvine să se facă numai pentru motive de boală, „pentru boală trupească”, așa cum spune Canonul 69 Apostolic și o repetă Canonul 50 al Sinodului de la Laodiceea și validat de Canonul 28 al Sinodului cinci-șase. Toate acestea se cuvin să se facă cu binecuvântarea duhovnicului lor.

Așa cum am spus, în timpul Postului Mare în mod obligatoriu dezlegare la vin și la untdelemn avem numai Sâmbăta și Duminica. Excepție se face atunci când avem prăznuirea Sfinților Patruzeci de Mucenici, când se îngăduie dezlegarea la vin și untdelemn, precum și la praznicul Bunei-Vestiri a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, când dezlegăm și la pește.

În privința dezlegării la pește în Duminica Floriilor, unele tipice mănăstirești, Triodul și Sfântul Teodor Studitul recomandă dezlegarea la pește pentru două pricini. Întâia, pentru sfârșitul postului (postul Patruzecimii se sfârșește vineri seara, înainte de Sâmbăta lui Lazăr). Iar a doua pricină este pentru a cinsti biruința triumfătoare a lui Hristos asupra vechiului vrăjmaș al omului, moartea, prin învierea lui Lazăr. Astfel Duminica Stâlpărilor este considerată Praznic împărătesc.

În Săptămâna Mare postul are un deosebit grad de asprime. Este și el foarte vechi și constitue o parte specială a postului Patruzecimii. În toate zilele ne depărtăm de untdelemn și mâncăm mâncare uscată. Chiar și Sâmbăta Mare este zi de post aspru și este singura Sâmbătă a anului în care se postește (adică nu se mănâncă nimic).

Așadar, să ne pregătim trupește și duhovnicește, astfel încât să întâmpinăm cu toții, cum se cuvine, Învierea lui Hristos.