TINEREȚE, CURAJ, MĂRTURISIRE
Sfântul Mare Mucenic Gheorghie, pomenit în 23 aprilie, s-a născut în jurul anului 283, în Lydda. Părinții lui – Gherontie și Polihronia – erau creștini și l‑au crescut în credință. Au murit însă devreme, lăsându-și fiul orfan la vârsta adolescenței.
La 17 ani, s-a înrolat în armata împăratului Dioclețian, care îi cunoscuse bine tatăl, întrucât și acesta fusese soldat. Mai mult, tânărul Gheorghie a primit un rang militar înalt, în Garda Imperială. A fost tribun – un fel de colonel de astăzi.
Împăratul Dioclețian îi persecuta pe creștini, iar tânărul tribun nu a ezitat să i se opună fățiș. Și-a mărturisit cu mult curaj credința în fața împăratului și în fața tuturor demnitarilor romani. Pentru asta, a fost judecat, torturat și închis.
CONVERTIREA ÎMPĂRĂTESEI ALEXANDRA
Împărăteasa Alexandra, soția împăratului Dioclețian, a văzut că Sfântul Gheorghie era chinuit în diferite feluri, dar în mod miraculos rămânea în viață, ba chiar li se arăta tuturor sănătos. Prin urmare, a decis să se convertească, devenind conștientă de puterea lui Dumnezeu și de felul în care lucrează el cu oamenii. Mai mult, s-a prezentat în fața împăratului și i-a mărturisit că devenise creștină. Înfuriat, soțul ei a aruncat-o în închisoare.
Când a aflat că acesta decisese să-i ucidă și pe ea, și pe curajosul Gheorghie, împărăteasa nu s-a speriat, ci s-a rugat și și-a încredințat viața în mâinile lui Dumnezeu, înainte ca Dioclețian să își concretizeze intenția și cu câteva clipe înainte ca Gheorghie să fie decapitat. A devenit Sfântă și e pomenită în 21 aprilie, cu două zile înaintea Sfântului Gheorghie.
CEA MAI CUNOSCUTĂ MINUNE
Sfântul Gheorghie a făcut multe minuni. Cea mai cunoscută este uciderea balaurului din cetatea Viritului. Fiara trăia într-un lac și periodic cerea o jertfă omenească. Rând pe rând, tinerii din cetate au pierit mâncați de el. La un moment dat, fiica celui care conducea cetatea ar fi devenit următoarea victimă, dacă nu ar fi fost salvată de Sfântul Gheorghie.
Puterea Sfântului Gheorghie o simt – mereu – cei care îl cheamă în ajutor. Iată cum le răspunde el oamenilor.
ALĂTURI DE OAMENI, LA NEVOIE
Anul 1917. În lume era război. În Rusia, comuniștii l-au înlăturat pe țar, l-au ucis și au preluat conducerea. Cum o nenorocire nu vine niciodată singură, tot atunci foametea a cuprins țara. Ca să supraviețuiască, orășenii mergeau prin sate, să cumpere hrană de la localnicii care trăiau din agricultură.
Printre cei care căutau provizii, erau trei tinere: Sașa, Katia și Maria. Plecaseră din Moscova prin sate, chit că – fiind război – era extrem de riscant să călătorească. Înainte de a porni la drum, îi ceruseră binecuvântare duhovnicului, care nu fusese de acord ca ele să plece de acasă, căci se expuneau multor pericole. Totuși, văzându-le atât de hotărâte, le-a spus că le încredințează Maicii Domnului și Sfântului Gheorghie și le-a sfătuit să se roage acestora.
Acum, Sașa, Katia și Maria se întorceau acasă, cu un tren plin de soldați – singurele trenuri care aveau voie să circule pe-atunci. Erau mulțumite că aduceau cu ele alimente și nu le păsa că găsiseră locuri… pe acoperișul unui vagon.
Doar că seara s-a întâmplat ceva neașteptat: soldații au urcat și ei pe acoperișurile vagoanelor, pentru a le batjocori pe femeile de acolo.
Câțiva s-au îndreptat și spre cele trei. Brusc, ele și-au amintit de sfaturile duhovnicului și au început să se roage Sfântului Gheorghie și Maicii Domnului.
Întâi, soldații au făcut câțiva pași spre Maria. Fata nu avea unde să fugă. Nici să facă mișcări bruște nu putea, căci trenul avea mare viteză, iar ea risca să-și piardă echilibrul și să cadă din mers.
„Sfinte Gheorghie, ajută-mă!” repeta Maria. „Maica Domnului, nu mă părăsi! Nici tu, Sfinte Gheorghie!” insista tânăra.
Încă doi-trei pași și soldații ar fi prins-o. Maria simțea că nu-și mai poate stăpâni bătăile inimii, tremura toată, dar nu înceta să se roage Sfântului Gheorghie și Maicii Domnului.
Deodată, din spatele ei a apărut un alt militar. Purta o bluză de marinar. Văzând intențiile colegilor săi, a început să îi certe. Aceștia însă nu dădeau semne că ar vrea să se oprească de la a face o faptă rea. Drept urmare, i-a bătut și chiar l-a împușcat pe unul dintre agresori, lucru care i-a pus pe fugă pe ceilalți.
Când a văzut că cele trei prietene sunt în siguranță, le-a chemat în vagon, să discute.
Iuri Nicolaevici Tulikov – căci așa îl chema pe salvator – le-a ascultat vorbindu-i despre credință, despre Biserică, despre Dumnezeu, despre Sfinți.
Când convorbirea era în toi, Katia, Maria și Sașa și-au dat seama că numele bărbatului, Iuri, este derivat de la „Georgy” care înseamnă Gheorghie, deci el purta numele Sfântului la care se rugaseră. Sfântul Gheorghie lucrase prin el, deși Iuri nu era credincios, dar era drept.
Când au ajuns în Moscova, la despărțire Sașa i‑a zis:
– Dumnezeu să te aibă în pază! Să te păstreze și pentru alte fapte bune. Să rămâi întotdeauna la fel de inimos cum ai fost astăzi!
Când, reîntoarse acasă, i-au povestit duhovnicului ce li se întâmplase, acesta le-a sfătuit să se roage pentru matrozul Iuri și le-a mai spus că una dintre ele îl va ajuta – la rândul ei – cândva.
REVEDEREA. O NOUĂ VIAȚĂ
Anul 1943.
Al Doilea Război Mondial pusese stăpânire pe lume.
Maria devenise medic chirurg și lucra într‑un spital militar. Celelalte prietene ale sale și părintele duhovnic fuseseră închiși de comuniști și, între timp, muriseră.
Într‑o noapte, Maria a operat un colonel grav rănit, care a supraviețuit în mod miraculos. Zi de zi l-a supravegheat atentă, de frică să nu-l piardă. S-a liniștit abia când l-a știut în afara oricărui pericol.
Într-o zi, în timpul vizitei medicale, colonelul a întrebat-o:
– Mașenka, nu mă recunoști?! Eu nu v-am uitat de dumneata, pe Katia, pe Sașa…
Maria s-a gândit că poate delirează, de la atâta suferință. Și totuși, de unde îi știa numele?
Când l-a privit mai atentă pe bolnav, și-a dat seama că el era chiar Iuri Nikolaevici Tulikov, cel care le salvase pe ea, pe Sașa, pe Katia, în călătoria cu trenul.
Bărbatul i-a mărturisit că nu uitase ce îi spuseseră ele în tren. Acele vorbe îl ajutaseră să privească oamenii credincioși și credința cu multă înțelegere și cu bunăvoință. I-a mai povestit că, înainte de război, fusese închis de către comuniști, dar în închisoare, a întâlnit un om care l‑a făcut să se apropie de Dumnezeu.
Își începuse drumul spre Acesta când le salvase pe tinere. Atunci, făcuse primii pași spre Dumnezeu însoțit și ocrotit de Maica Domnului și de Sfântul al cărui nume îl purta: Sfântul Gheorghie. De atunci, se lăsase în grija acestui Sfânt*.
* Inspirată de „Viața Sfântului Mare Mucenic Gheorghie”, Editura Mitropolit Iacov Putneanul a Mănăstirii Putna, colecția „Viețile sfinților povestite copiilor”. Cartea se găsește pe site-ul www.putna.ro, secțiunea Publicații.
Text de Ioana Revnic
Sursa: http://basilica.ro.
