Sfântul Părinte Mărturisitor Ilie Lăcătuşu a fost vâlcean de origine, născut în satul Crăpăturile (azi Țepești), comuna Tetoiu, în ziua de 6 decembrie 1909, de marele praznic al Sfântului Ierarh Nicolae. A fost al doilea copil, din cei șapte, ai cântărețului bisericesc Marin Lăcătușu şi al soției sale Maria. Această modestă familie de țărani din Tetoiu avea multă râvnă față de Dumnezeu, de aceea și tânărul Iliuță a crescut cu această dragoste pentru rugăciune și credință creștină.
După ce a învățat la Școala gimnazială din localitatea natală, tânărul Ilie Lăcătușu s-a înscris la Seminarul teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea, în anul 1923. La absolvire, în anul 1930, a primit Diploma cu premiul I de virtute „pentru aptitudini sufleteşti cari îl disting între colegii lui”. Între anii 1930-1934 urmează studiile Facultății de Teologie din Bucureşti. Încă din timpul facultății și-a unit destinele cu învățătoarea gorjancă Ecaterina Popescu (martie 1931). Nunta a avut loc la casa părintească din satul Țepești. Această căsătorie a fost binecuvântată de Dumnezeu cu cinci copii.
La 1 septembrie 1934 a fost hirotonit preot la Biserica „Sfântul Nicolae” din Osica de Jos (jud. Olt), unde a slujit până la 1 noiembrie 1934, când a fost transferat în satul Buiceşti (com. Butoiești, jud. Mehedinți). A urmat o perioadă fericită din viața sa când și-a dedicat toată activitatea slujirii Altarului și creșterii celor cinci copii.
Din vara anului 1942 şi până în primăvara anului următor, Părintele misionar Ilie Lăcătușu a propovăduit cuvântul Domnului la Odessa şi apoi la Biserica „Sfântul Arhanghel Mihail“ din Şerşeniţa (Râbniţa, Transnistria), o parohie cu 4.000 de suflete. Părintele Lăcătuşu a reamenajat-o şi a înzestrat-o cu Icoane, veşminte şi obiecte de cult, astfel încât la 3 noiembrie 1942 a resfinţit-o. Ca slujitor a împărţit obiecte religioase credincioşilor, a iniţiat acţiuni de ajutorare cu lemne de foc pentru cei săraci, a înfiinţat o cantină destinată şcolarilor orfani, a predat religia în şcoli, totodată de la 1 ianuarie 1943 suplinind Parohia Grabova, din vecinătate.
În anul 1943 slujește într-o Biserică din Râmnicu Vâlcea, de unde au rămas câteva scrisori primite de-a lungul anilor, de la cei pe care i-a păstorit acolo și care regretau pierderea unui preot cu har. Abia în anul 1944 va reveni la familie (soția era bolnavă) și la slujirea Altarului Bisericuței din Buicești.
Anchetatorii de la Securitate au exagerat mult în ceea ce privește „activitatea legionară“ a Părintelui, în cele din urmă fiind trimis în colonie de muncă pentru 24 luni. Până în octombrie 1952 a fost încadrat în colonia de muncă silnică M.A.I. „Galeşu”, iar din octombrie 1952 până la sfârşitul lui august 1953, a fost încadrat în colonia de muncă M.A.I. „Peninsula” (în celebra brigadă a preoţilor). Mai trebuie spus că nu a existat nicio condamnare pe numele său. Pentru că starea sănătăţii lui se deteriorase, din 1953, Părintele a fost mutat în închisoarea Târgu Ocna, unde erau arestaţi deţinuţii cu incapacitate de muncă. Este mutat din septembrie 1953 la Oneşti, unde este încadrat în Formaţiunea de muncă 0680, loc de unde se eliberează la 26 aprilie 1954. În toată această perioadă de detenţie (reeducare) a făcut muncă forţată şi a executat-o în baza deciziei administrative a M.A.I. nr.680/1952.
După doi ani de detenție, Părintele Lăcătușu s-a întors la parohia sa din satul Buiceşti dar, la 1 iulie 1959, este arestat din nou, în baza unei sentinţe administrative, respectiv ordinul M.A.I. nr. 10052/20.07.1959 şi „i se fixează” loc de muncă în Delta Dunării, la Periprava, unde a făcut parte din „Formaţiunea de muncă 0830” (în lotul preoţilor olteni) și din octombrie 1959 la Salcia. Starea sănătății sale s-a înrăutățit. La Periprava l-a cunoscut pe un alt mare duhovnic al românilor, Părintele Iustin Pârvu, cel care a scris o serie de amintiri din intervalul de patru ani, petrecuţi în detenţie alături de preotul Ilie Lăcătușu.
Părintele Ilie Lăcătușu a fost eliberat în ziua de 6 mai 1964, dar i s-a stabilit domiciliu forţat în localitatea Bolintin, raionul Titu, unde a fost silit de împrejurări să lucreze ca zidar până în luna decembrie din acel an.
În ajunul Crăciunului, în data de 20 decembrie 1964, preotul Ilie revine la slujirea Altarului, mai întâi la Parohia Gârdeşti (Necșești, jud. Teleorman), unde a renovat valoroasa Biserică zugrăvită de Nicolae Grigorescu. Aici slujeşte până la în prima zi a lui august din anul 1970, după care se transferă la Parohia Cucuruzu (Răsuceni, jud. Giurgiu), unde se va pensiona la cerere, la 11 ianuarie 1978 (la aproape 70 ani) şi își va stabili domiciliul la Bucureşti. În tot acest timp a fost urmărit permanent de organele represive.
La 22 iulie 1983 a adormit întru Domnul și fost înhumat în cripta familiei din cimitirul Giuleşti din Bucureşti. Când a murit și soția sa, la 29 septembrie 1998, Părintele a fost deshumat. Cei prezenţi la ceremonia înmormântării au fost părtași la un fapt minunat. Trupul său nu putrezise, ci răspândea miros de smirnă, dovada sfinţeniei părintelui.
Sursa: Florin EPURE, „Ilie Lăcătușu, un sfânt în temnițele comuniste“, în Revista „Transalutania“, Râmnicu Vâlcea, 2020, p. 7-12.
