Sfântul Ioan Casian, către Episcopul Castor
După ce mai înainte am alcătuit cuvântul despre rânduielile chinoviilor, de data aceasta, nădăjduind iarăşi în rugăciunile Voastre, ne-am apucat a scrie despre cele opt gânduri ale răutăţii, adică despre cel al lăcomiei pântecelui, al curviei, al iubirii de argint, al mâniei, al întristării, al trândăviei, al slavei deşarte şi al mândriei.
(I) Despre lăcomie și înfrânarea pântecelui.
Mai întâi vom vorbi despre înfrânarea pântecelui, care se împotriveşte îmbuibării pântecelui; apoi despre felul posturilor şi despre cantitatea bucatelor. Iar acestea nu le spunem de la noi, ci după cum le-am primit de la Sfinţii Părinţi.
Aceştia nu au lăsat un singur canon de postire, niciun singur chip al mâncării de bucate, nici aceeaşi măsură pentru toţi. Fiindcă nu toţi au aceeaşi tărie şi aceeaşi vârstă; apoi şi din pricina slăbiciunii unora, sau a unei deprinderi mai gingaşe a trupului, însă un lucru au rânduit tuturor: să fugă de îmbuibare şi de saturarea pântecelui.
Iar postirea de fiecare zi au socotit că este mai folositoare, decât cea de trei sau de patru zile, sau decât cea întinsă până la o săptămână. Căci zic: cel ce peste măsură întinde postirea, tot peste măsură se foloseşte adeseori şi de hrană. Din pricina aceasta se întâmplă uneori, că din prea multa postire, slăbeşte trupul şi se face mai trândav spre slujbele cele duhovniceşti; iar alteori, din prisosul mâncării, se îngreuiază si face să se nască în suflet nepăsare şi moleşire.
Cunoscut este şi faptul că nu tuturor le este potrivită mâncarea verdeţurilor sau a legumelor şi nici posmagul nu-l pot folosi ca hrană toţi. Şi au zis Părinţii că unul mâncând două litre de pâine e încă flămând, iar altul mâncând o litră, sau şase uncii, se satură. (Uncia este uncia romană: 27 gr./165 mg.). Deci, le-au dat tuturor o singură regulă pentru înfrânare: să nu se amăgească nimeni cu saturarea pântecelui si să nu se lase furat de plăcerea gâtlejului.
Pentru că nu numai mulțimea felurilor, ci cantitatea mâncărurilor face să se aprindă săgeţile curviei. Căci cu orice fel de hrană se va hrăni pântecele, naşte sămânţa desfrânării; asemenea cum nu numai aburii vinului fac mintea să se îmbete, ci si săturarea de apă, precum si prisosul a orice fel de hrană moleşeşte mintea si o face somnoroasă.
În Sodoma nu aburii vinului, sau ai bucatelor felurite au adus prăpădul, ci îmbuibarea cu pâine, zice Prorocul Moise.
Slăbiciunea trupului nu dăunează curăţiei inimii, când dăm trupului nu ceea ce voieşte plăcerea, ci ceea ce cere slăbiciunea. De bucate numai atât să ne slujim, cât să trăim, nu ca să ne facem robi poftelor.
Primirea hranei cu măsură şi cu socoteală, dă trupului sănătatea, nu îi ia sfinţenia. Regula înfrânării şi canonul aşezat de Părinţi este acesta: Cel ce mănâncă vreo hrană să se depărteze de ea până mai are încă poftă (n.n. să se ridice de la masă cât încă simte foame) şi să nu aştepte să se sature. Iar Apostolul zicând: «Grija trupului să nu o faceţi spre pofte», n-a oprit grija cea trebuincioasă a vieţii, ci grija cea iubitoare de plăceri.
De altfel pentru curăţia desăvârşită a sufletului nu ajunge numai reţinerea de la bucate, dacă nu se adaugă la ea şi celelalte virtuţi. De aceea smerenia şi ostenirea trupului mari foloase aduc, înfrânarea de la iubirea de argint călăuzeşte sufletul spre curăţie, când înseamnă nu numai lipsa banilor, ci şi lipsa poftei de-a-i avea. Reţinerea de la mânie, de la întristare, de la slava deşartă şi mândrie, înfăptuieşte curăţia întreagă a sufletului, adică desăvârșirea.
Iar curăţia parţială a sufletului, adică neprihănirea, o înfăptuiesc în chip deosebit înfrânarea şi postul. Căci este cu neputinţă ca cel ce şi-a săturat stomacul să se poată lupta în cuget cu dracul curviei. Iată de ce lupta noastră cea dintâi trebuie să ne fie înfrânarea stomacului si supunerea trupului nu numai prin post, ci şi prin priveghere, osteneală şi citiri; apoi aducerea inimii la frica de iad şi la dorul după Împărăţia Cerurilor.
Sursa: Filocalia sfintelor nevoințe ale desăvârșirii, Vol. 1, traducere, introducere și note de Pr. prof. Dumitru Staniloae, Ed. Harisma, București, 1993.
