Ziua de 26 septembrie este, pentru creștinii ortodocși de pretutindeni, un moment deosebit de important. Biserica Ortodoxă face, în această zi, pomenirea Adormirii Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan, a fost unul dintre cei doisprezece Sfinți Apostoli ai Domnului nostru, Iisus Hristos, numit și „Ucenicul iubit”, pentru că a fost alături de Mântuitorul Nostru Iisus Hristos în fiecare moment important al activităţii Sale.
Dacă în alte rânduri v-am adus înainte detalii legate de biografia Sfântului Ioan, sau v-am vorbit despre cum, prin insuflare dumnezeiască, a scris Evanghelia, cele trei epistole canonice, precum și Cartea Apocalipsei, de această dată vă propunem un subiect mai puțin cunoscut, aflat în legătură cu minunea Sfântului Arhanghel Mihail din Colose: cum a reușit Sfântul Ioan Evanghelistul să omoare doar cu „arma rugăciunii” o viperă din Ierapole, la care se închinau mulți păgâni și o considerau idolul lor? Aflați în rândurile de mai jos!
Apostolul care „s-a mutat” la Domnul
Așa cum am enunțat, nu insistăm de această dată pe biografia Sfântului Ioan, ci vă amintim, numai, faptul că a intrat în ceata celor doisprezece Ucenici aleşi de Hristos, fiind chemat alături de fratele său, Iacob, pe când pescuiau alături de tatăl lor, Zevedeu, pe Tiberiadei: „Veniţi după Mine şi vă voi face pe voi pescari de oameni” (Matei 4, 19), le-a spus Hristos, iar ei L-au urmat și L-au ascultat până la capăt.
În timpul împărăției lui Domițian, Sfântul Ioan Evanghelistul a fost trimis în exil în insula Patmos. Într-o peșteră întunecată din acest loc, Sfântul Ioan a primit de la Dumnezeu revelația despre sfârșitul lumii, pe care a consemnat-o în cartea profetică a Apocalipsei, pe care o regăsim în Sfânta Scriptură. Însă, Sfântul Ioan nu și-a aflat sfârșitul în exil, ci s-a întors și și-a continuat misiunea sa evanghelică, rânduind episcopi în cetăți și întemeind noi comunități creștine. Numărul anilor pe care i-a trăit Sfântul Ioan Evanghelistul nu se cunoaște cu exactitate. Unii scriitori bisericești spun că a trăit 120 ani, iar alții sunt de părere că și-a dat sufletul în mâinile Domnului la vârsta de 105 ani și șapte luni. În orice caz, se știe că a trăit mai mult de o sută de ani. A trecut la Domnul în timpul împărăţiei lui Traian (98-117) și a fost îngropat într-un mormânt în formă de Cruce.
Tradiţia Bisericii dă mărturie despre faptul că nu după multă vreme de la punerea sa în mormânt, Ucenicii au vrut să-l dezgroape, însă săpând în locul însemnat și știut de către ei toți, trupul n-a mai fost găsit acolo, astfel încât se crede că Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan a fost mutat în chip minunat la cer, de unde va veni ca martor al celei de a doua veniri a lui Mântuitorului, alături de Ilie şi Enoh. Din acest motiv, pomenirea sa din data de 26 septembrie se mai numeşte și „Mutarea la Domnul” a Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan.
Vipera și puterea rugăciunii
Un episod interesant din viața Sfântului Ioan Evanghelistul, dar mai puțin cunoscut, este cel petrecut în Ierapolis, o așezare antică aflată în sud-vestul Turciei actuale, în vecinătatea unor izvoare termale (situat astăzi la aproximativ 30 km est de Denizli).
Potrivit scrierilor Bisericii noastre, Sfinții Apostoli Ioan și Filip au predicat Evanghelia în această cetate, aflată aproape de oraşul Colose (astăzi, Turcia). În acest loc se afla o Biserică a Sfântului Arhanghel Mihail, iar cei doi Sfinți Apostoli, propovăduind Evanghelia lui Hristos, au prorocit că peste tot locul acela va străluci darul Sfântului Arhanghel Mihail și multe minuni și vindecări se vor întâmpla. Când au ajuns cei doi Apostoli în Ierapolis, păgânii cinsteau o viperă mare și înfricoșată, căreia i se închinau toată noaptea, „orbindu-se cu diavolească înșelăciune”, după cum ne mărturisește Sinaxarul. Fiind uneori de nestăpânit, răsboinicii cei mai destoinici o legau și o țineau încuiată într-o casă zidită în cinstea ei. Așa-zișii „prezicători” îi convinseseră pe cei din cetate că destinul a hotărât ca vipera să fie idolul lor local, astfel încât cu toții îi aduceau multe feluri de jertfe, hrănind acea viperă plină de otravă, așa cum cinstea şi „alte târâtoare și balauri”.
Astfel, Sfinții Apostoli aveau să pună capăt acestei povești. Mai întâi, se spune că Sfântul Filip alături de însoţitorii săi s-au rugat multe ore în șir lui Dumnezeu ca să-i ajute în această lucrare. Iar după ce și-au încheiat canonul, a venit alături de dânşii şi Sfântul Ioan Evanghelistul, care le-a ajutat şi au biruit vipera, „înjunghiind-o cu rugăciunea ca şi cu o suliţă; şi au omorât-o, cu puterea lui Dumnezeu”, după cuvintele Sinaxarului.
Însă, întâmplarea aceasta avea să-i aducă sfârșitul Sfântului Apostol Filip. Plecând Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan să propovăduiască în alte cetăți, Sfântul Filip a rămas în Ierapolis alături de Sfântul Apostol Bartolomeu, cunoscut și sub numele de Natanael. Pentru că de curând vindecaseră un orb și o tămăduiseră pe Nicanora, soția guvernatorului orașului, care fusese mușcată de un șarpe și era pe moarte, păgânii s-au gândit că zeii vor pierde cetatea lor, „pângărită” de acești creștini de atâta vreme. Astfel, s-au pus de acord și, mergând la proconsul, au făcut plângere împotriva Sfinţilor Apostoli, zicând: „Fă dreptate, antipate (antipatul era proconsul, care avea și funcție de judecător), pentru necinstea adusă zeilor noştri! Căci de când au intrat aceşti străini în cetatea noastră, au pustiit altarele marilor zei, pentru că poporul a uitat să aducă obişnuitele lor jertfe; încă au mai omorât şi cinstita noastră zeiţă viperă şi toată cetatea s-a umplut de fărădelege; deci să nu laşi să mai trăiască aceşti fermecători”.
Astfel, fiind îndemnat de slujitorii păgâni și simțind presiunea din partea locuitorilor cetății, antipatul a dat poruncă să fie prinși Sfinții Apostoli și condamnați la moarte prin răstignire. Sfântul Apostol Filip a fost, deci, spânzurat cu capul în jos chiar deasupra ușii templului unde fusese vipera, iar Sfântul Bartolomeu lângă peretele templului. În timp ce mulțimea de păgâni arunca cu pietre în cei doi Apostoli, prin pronie divină a avut loc un cutremur, iar pământul deschizându-se, i-a „înghiţit” pe antipat şi pe toţi slujitorii viperei, alături de mulți păgâni care îi osândiseră pe cei doi Sfinți. Atunci, mulți necredincioși au început să se roage Sfinților să-i ierte și să-i izbăvească de această primejdie. Și mărturisind într-un glas puterea lui Dumnezeu, au dorit să primească Sfântul Botez.
Sursa: http://blog.bizanticons.ro
