Preot Ioan Istrati
O doamnă, Ioana, de vreo 50 de ani, a venit la noi la Biserică. Era însoțită de mai mulți din familie. Printre lacrimi mi-a mărturisit că are cancer și 6 metastaze la ficat, plămâni, sâni și stomac.
M-a terminat. Mi-am înghițit lacrimile. Îmi venea să urlu acolo în Biserică, de durere. De revoltă.
I-am citit rugăciunile de sănătate cu o disperare și o ură pe cel rău de nu vă pot spune. Și un acut sentiment al neputinței în fața rânjetului hâd al morții care cosește suflete în voie. L-am chemat pe Sfântul Ioan Rusul în ajutor. Dar era prea greu. Șase metastaze.
M-am ascuns în Altar să îmi ascund lacrimile. Femeia a plecat dusă de rude pe brațe. N-am fost bun de nimic toată duminica aia.
După o lună, am văzut-o iar la rândul de credincioși. Mi-era frică de ea. Mă temeam că îmi va reproșa că nu m-am rugat îndeajuns.
Femeia mi-a zis:
– Părinte, vin de la RMN. Cele șase tumori… și a izbucnit în plâns. Sunt numai trei. Nu mai am la ficat și la stomac nimic.
Voia să scoată foile cu diagnosticul nou să îmi arate. Îmi venea să chiui de bucurie.
I-am zis:
– Continuăm rugăciunea și chirurgul Ioan va scoate afară tot răul.
Femeia s-a rugat enorm. Mănâncă numai legume crude verzi. Face metanii așa cum poate.
Duminica asta a venit iar. Plângea iar.
– Părinte, nu mai e niciun cancer din șase. S-au crucit doctorii. Nici măcar urmele de la tumori.
Zic:
– S-a rugat și s-a crucit mult doctorul cel mai scump din lume Sfântul Ioan Rusul. Sărmana femeie, în genunchi, tot căuta să-mi cuprindă picioarele.
Azi am spovedit-o și am împărtășit-o cu Hristos. N-am mai văzut pe cineva mai fericit, tremura toată când L-a luat pe Dumnezeu.
Mulțumim, Doamne și Sfinte Ioan, chirurgul lui Dumnezeu.
