„Pe ostaşul cel nebiruit al dreptei credinţe, pe Mucenicul Iulian toţi cu credinţă să-l lăudăm astăzi şi să strigăm către dânsul: roagă-te lui Hristos pentru noi toţi”. Așa sună troparul Sfântului cinstit de Biserica noastră Ortodoxă spre final de cireșar. Pe 21 iunie îl prăznuim în cântări și-n rânduiala cuvenită pe Sfântul Iulian din Tars, unul dintre mărturisitorii lui Hristos care, n-a fost copleșit și nici convins de amenințări, ajungând să fie înscris în ceata Mucenicilor.
Cu prilejul prăznuirii sale din acest an, ne-am gândit să vă spunem istorisirea lui și să vă amintim tuturor, sau să vă spunem celor care încă n-ați reușit să citiți despre viața și martiriul său, cum, cu un curaj și o statornicie greu de egalat, Sfântul Iulian și-a dat viața pentru credință într-un mod rar întâlnit chiar în întreaga istorie a Bisericii noastre.
Tetrarhia și persecuția creștinilor
Înainte de a vorbi despre aceasta, considerăm că ar fi bine-venită o scurtă prezentare a contextului istoric. Astfel, reținem că în primele secole creștine, răspândirea noii religii a adus după ea creșterea numărului de martiri, ca rezultat al intensificării persecuțiilor. Cea mai brutală persecuție împotriva creștinilor a avut loc în timpul tetrarhiei împăraților Dioclețian (284-305), Galeriu (293-305), Maximian (286-305) și Constanțiu Chlor (293-305). Doar rezumativ, pentru cei care poate nu cunosc ce a însemnat acea perioadă pentru creștini, consemnăm câteva lucruri. Tetrarhia a fost o formă de guvernare împărțită între patru împărați, care urmau să conducă împreună Imperiul Roman: Dioclețian, Maximian, Galeriu și Constanțiu Chlor. Persecuția din acea vreme s-a desfășurat în mai multe etape, marcând o politică de reprimare sistematică a creștinismului în Imperiul Roman.
În anul 303, Dioclețian și Galeriu au emis o serie de edicte care au vizat în mod specific creștinii. Aceste edicte au inclus dărâmarea Bisericilor, arderea cărților sfinte creștine, interzicerea slujbelor religioase, confiscarea proprietăților bisericești și pedepsirea aspră a celor care refuzau să participe la riturile religioase tradiționale romane sau să renunțe la credința creștină. Persecuția a încetat parțial odată cu abdicarea lui Dioclețian în 305. În timpul domniei Sfântului Împărat Constantin cel Mare (306-337), creștinismul a câștigat treptat teren și a fost recunoscut oficial prin Edictul de la Milan din 313.
Fiu de senator și prieten al Domnului
În ciuda persecuției violente, mulți creștini au rămas fermi în credința lor și au refuzat să apostazieze. Această perioadă a produs o mare varietate de martiri care au devenit exemple de curaj și devotament pentru comunitatea creștină. Printre mulții care au suferit în timpul acelei tetrarhii s-a numărat și Sfântul Mucenic Iulian din Tars.
Numit și „al Tarsisului”, Sfântul Iulian s-a născut în Asia Mică, în provincia Cilicia. A fost fiul unui senator păgân şi al unei mame creştine. După moartea soţului eu, femeia s-a mutat la Tarsis, unde şi-a botezat fiul, crescându-l mai departe cu multă evlavie și vorbindu-i despre dreapta credință.
Când Iulian a împlinit 18 ani, împăratul Diocleţian (284-305) a iniţiat prigoana împotriva creştinilor, arestându-l printre alţii şi pe tânărul Iulian. Ostașii împăratului l-au adus în fața guvernatorului Marcian pentru a fi supus la judecată, acesta din urmă încercând să îl convingă să renunțe la Hristos și promițându-i un rol important în administrație. În ciuda tuturor torturilor, amenințărilor, dar și a promisiunilor de onoruri și cadouri, convingerea lui Iulian a rămas de neclintit. În viața Sfântului Iulian citim că Marcian l-a târât după el la propriu, din cetate în cetate, timp de un an întreg, torturându-l în fel și chip ca să-l facă să-și lepede credința.
În „Proloagele de la Ohrida”, Sfântul Nicolae Velimirovici ne spune că mama Sfântului Iulian urma acestui cortegiu mereu, de departe. Atunci, cezarul a arestat-o pe mama lui Iulian, silind-o să-şi convingă fiul să se lepede de Hristos, dar ea, stând trei zile întregi de vorbă cu el în închisoare, l-a sfătuit contrariul: să meargă la moarte cu mulţumire, cu nădejde şi cu bucurie, arătându-i că doar astfel va dobândi cununa mucenicească și va merge în Rai. Auzind aceasta, torționarii Sfântului Iulian s-au înfuriat peste măsură și s-au hotărât să-i curme viața. L-au legat pe Sfânt într-un sac, împreună cu şerpi, scorpii şi alte animale veninoase şi l-au aruncat în mare, iar pe mama lui Iulian au omorât-o, nu înainte de a o supune la diferite chinuri.
După o vreme, Moaștele Sfântului Iulian din Tars au fost aduse de valuri la mal, iar o văduvă evlavioasă din Alexandria le-a luat şi le-a îngropat cu multă cinste. Mai apoi, Sfintele sale Moaște au fost mutate la Antiohia și așezate într-un paraclis construit special la periferia oraşului. Multe minuni și mai ales tămăduiri ale celor demonizați au avut loc la Moaștele sale și au fost consemnate. Printre cei care au vorbit despre aceste minunate vindecări s-a numărat și Sfântul Ioan Gură de Aur, care a redactat și rostit o minunată predică în cinstea Sfântului Mucenic Iulian din Tars: „Din gura Mucenicului ieşea glasul lui cel sfânt, iar împreună cu glasul şi o lumină care lumina mai puternic decât razele soarelui […] Luaţi un om bolnav, indiferent cât de groaznic, un posedat de diavol sau care şi-a pierdut minţile şi aduceţi-l la racla în care se odihnesc rămăşiţele sfinte ale acestui Sfânt şi veţi vedea cum demonul sare şi fuge de la om, ca şi ars de foc”.
În loc de încheiere, un singur gând: a trecut vremea persecuțiilor iar astăzi, Hristos nu ne cere să murim ca El sau ca martirii trecuți de multă vreme în calendar. Ne cere, din contra: să trăim ca El și să viețuim după poruncile și pildele pline de înțeles duhovnicesc, cuprinse în Sfintele Evanghelii. Să urmăm, deci, pilda tuturor Mucenicilor și să mărturisim, prin viața noastră, că suntem ucenici ai Domnului Iisus Hristos într-o lume care se secularizează tot mai mult, în fiecare zi. Ține de noi să ne întâlnim în Rai cu ei!
Sursa: http://blog.bizanticons.ro
