Sfântul Mucenic Hristofor – Sfântul cu cap de câine

Sfântul Mucenic Hristofor este unul dintre cei mai uimitori Sfinţi ai Bisericii lui Hristos, fiind prăznuit la data de 9 mai.

Chinocefalii – existenţa oamenilor cu cap de câine

Oamenii cu cap de câine, numiţi şi “chinocefali”, sunt menţionati încă din cele mai vechi timpuri. Tzetzis, un comentator istoric bizantin, se referea la aceştia ca la nişte locuitori ai Indiei, în zona actualului Pakistan. În varianta grecească a vieţii Sfântului Hristofor, se spune că a venit în lumea romana trecând prin desertul Persiei, iar Marco Polo îi menţionează pe aceştia drept locuitori ai insulelor din Oceanul Indian. Se poate ca aceştia să fie vieţuitorii aceloraşi triburi pe care le-a întâlnit şi Alexandru cel Mare, în drumul său spre ţărmul mării de lângă deşertul Gedrosian (actualul Makran, în Pakistan).

Principala sursă despre existenţa chinocefalilor rămâne însă personajul Ktesias (secolul al V-lea), un binecunoscut geograf antic, farmacist şi istoric din Knidos, ale cărui scrieri au fost luate foarte în serios de către Părinţii Bisericii din Bizanţ, precum Patriarhul Fotie cel Mare (a se vedea opera acestuia, Miriobiblion). În cartea lui Ktesias “Indica,” folosită de însuţi Sfântul Fotie, exista un întreg text închinat chinocefalilor, “un trib indian”. Anticele legende, întâlnite în popoarele etiopiene, persane, arabe, armene, greci şi în ţările slave, se referă la întâlnirea dintre Alexandru cel Mare şi chinocefalii.

Marco Polo a văzut un asemenea trib, pe care l-a şi numit “al chinocefalilor”, pomenind şi faptul că feţele le erau asemănătoare cu ale câinilor buldog. Aceştia obişnuiau să îşi taie obrajii, să îşi pilească dinţii, să îşi ciuntească urechile şi să remodeleze capetele copiilor încă de mici. Toate acestea erau făcute spre a căpăta o înfăţişare înfiorătoare, numai cu scopul de a se apăra pe ei înşişi de atacurile invadatorilor. Dacă mergi astăzi în unele dintre triburile ce vieţuiesc în sub-Saharan, de-a lungul Nilului, în Rwanda, de-a lungul Amazonului sau în Noua Guinee, vei observa faptul că feţele acelor oameni sunt adesea înfiorătoare. Aceştia sunt înfiorători în estetică, însă nu şi în obiceiuri. Aceasta este o caracteristică a oamenilor primitivi, săvârşită în scop de autoapărare.

Potrivit textului siriac ce păstrează viaţa, se spune că atunci când acesta a ajuns prin astfel de locuri, localnicii au încetat a se mai mutila, revenind la aspectele lor naturale. În carte se menţionează interzicerea de a-şi mutila omul propriul trup, prin urmare, predica Apostolului a avut roada de a-i ajuta să renunţe la acele urâte obiceiuri. Sfântul Andrei a fost înfiorat atunci când i-a văzut pentru prima dată, motiv pentru care a şi fugit înapoi, spre barca în care venise până aici. Ajuns în barcă, el simte o mireasmă plăcută, ceea ce îl face să îşi dea seama că Însuşi Domnul a fost Cel care a condus barca până în acest loc. Astfel, încurajat în inima lui, el se întoarce la chinocefaci. Ajuns între ei, el îşi dă seama că aceştia erau deosebit de ospitalieri, doar înfăţişarea fiind ceva înfiorător.

Sfântul Hristofor – Mucenicul cu cap de câine

Sfântul Mucenic Hristofor este unul dintre cei mai uimitori Sfinti ai Bisericii lui Hristos, fiind prăznuit la data de 9 mai. De ce este cel mai uimitor Sfânt? Cei care îl cunosc deja pe acesta, ştiu de ce. Cei care nu-l cunosc încă, vor afla acum. Sfântul Mucenic Hristofor este un Sfânt înfăţişat în frescele Bisericii având cap de câine. Nu mulţi dintre noi cunosc existenţa Sfinţilor cu cap de câine (chinocefali) sau de miel, cu toate că de multe ori am rămas surprinşi văzând această siluetă pe pereţii vechilor mănăstiri sau Biserici creştine.

Cine este însă acest Sfânt Mucenic? Încă din secolul al IV-lea, viaţa Sfântului Mucenic Hristofor, martirul “purtător de Hristos” (hristo + foros) a fost reprezentată în mai multe variante, în frescă şi Icoane. Reprezentările lui iconografice ne vin în minte sub două chipuri, deşi acestea sunt cu mult mai multe. În prima ipostază, Sfântul Hristofor ne apare ca un bărbat de rând, care Îl duce în spate pe Hristos Prunc, peste o apă. Se ştie că această slujbă, de a trece oamenii peste apă, dintr-o parte în alta, o făcea deoarece avea o înălţime mai mare decât a celorlalţi. Cea de-a doua ipostază este aceea în care bărbatul ne apare având cap de câine şi o cruce în mână, crucea de Mucenic.

Se crede că prima variantă este de origine apuseană, pe când cea de-a doua este de origine răsăriteană. În lumea romano-catolică, evlavia credincioşilor faţă de Sfântul Hristofor a fost foarte mare, mai ales spre sfârşitul Evului Mediu. Aici, el era văzut drept ocrotitor al călătorilor şi păzitor de moartea neaşteptată. În partea de Răsărit, creştinii au simţit o atracţie mai mare faţă de un anumit detaliu din viata Sfântului, şi anume particularitatea lui fizică: capul de câine sau miel.

Sfântul Mucenic Hristofor apare des în frescele Bisericilor şi ale mănăstirilor, însă într-un mod diferit, de la loc la loc. Astfel, canoanele privind pictarea acestuia diferă, modelele sale fiind mai multe (aproximativ 8 variante). Ne punem întrebarea, se poate să fie vorba despre mai mulţi Sfinţi cu acelaşi nume? Totuşi, şansa ca Sfântul Hristofor să fie unul singur, iar tradiţia să fi păstrat două variante ale vieţuirii şi ale muceniciei sale, este cu mult mai mare decât cea a existenţei mai multor Sfinţi cu acelaşi nume.

O variantă de reprezentare a acestui Sfânt chinocefal este aceea întâlnită la noi în ţară, în nordul Moldovei, spre deosebire de celelalte, mult mai cunoscute. În Bisericile şi mănăstirile din Muntenia şi Oltenia, Sfântul Mucenic Hristofor apare având cap de câine sau de miel, pe când în minunatele mănăstiri din Moldova, Sfântul Hristofor are cap de om, însă îşi poartă capul de câine pe o tipsie. Legenda spune că cei care văd Icoana Sfântului Mucenic Hristofor, nu vor muri de moarte rea în ziua respectivă.

Tradiţia creştină răsăriteană, alături de legendele locurilor, mărturiseşte faptul că Sfântul cu cap de câine, Hristofor, a trăit pe vremea împăratului Deciu, în jurul anilor 250; o altă datare a vieţii acestuia ne arată anul 308, iar ca prigonitor pe cezarul Maximin Daia. Legat de viaţa şi chipul acestuia, asemănător cu cel al unui câine, există însă două posibile variante, păstrate până astăzi. Prima variantă este aceea a tânărului minunat, care se roagă să i se ia frumuseţea, spre a nu mai sminti pe nimeni prin aceasta, iar a doua variantă aminteşte faptul că acesta făcea parte dintr-un trib al chinocefalilor, iar, convertit la Hristos, el ajunge să fie omorât, devenind astfel martir. Ambele variante sunt impresionante, atât jertfirea frumuşeţii proprii, cât şi iubirea lui Hristos indiferent de toate circumstanţele exterioare, arată minunata lucrare a Duhului Sfânt în inima omului.

Prima variantă – Hristofor cel preafrumos. Aceasta ţine mai mult de tradiţia populară creştină. Sinaxarul din Minei ne spune că Sfântul Mucenic Hristofor era un tânăr de o frumuseţe rară, care, din dragoste pentru Hristos, a ales să renunţe la viaţa sa normală. În orice loc ajungea, el stârnea ispite prin frumuseţea trupului şi chipului său, lucru ce făcea ca orice fată să se tulbure şi să-şi piardă liniştea. Veşnic întristat de mâhnirile pe care le pricinuia în mod involuntar, tânărul Hristofor s-a rugat lui Dumnezeu să-i ia frumuseţea, pe care tot El i-o şi dăduse. Rugăciunea acestuia, făcută cu durere în inimă, a fost ascultată, prin urmare, a doua zi el s-a văzut lipsit de acea cruce grea a frumuseţei, în loc de cap de om el având cap de câine. În unele locuri se menţionează că Mucenicul avea cap de miel.

Schimbarea frumuseţii pe urâţenie, în urma rugăciunii veşnic ascultate de Dumnezeu, a fost făcută numai şi numai spre a scăpa de legătura păcatului, căci scris este: “Vai celui prin care vine ispita.” Foarte frumos spune, zicând: “Iubirea lui Dumnezeu nu-i lasă pe cei îndrăgostiţi să fie ai lor, ci ai celor de care sunt îndrăgostiţi.” Aceasta este dragostea care l-a împins pe Sfântul Hristofor să renunţe la frumuseţea trupului.

Cea de-a doua variantă – Hristofor cel din tribul chinocefalilor. Aceasta ţine mai mult de cele dintâi relatări scrise păstrate cu viata Sfântului. Cel mai vechi manuscris haghiografic privind viaţa Sfântului cu cap de câine aparţine episcopului Teofil Indianul, în limba greacă, încă de pe la jumatatea secolului al IV-lea. Potrivit acesteia, Sfântul Mucenic Hristofor era un soldat originar din nordul Africii. Tânărul soldat avea un chip de nemaivăzut, faţa lui semăna cu cea a unui câine, iar cuvintele îi erau stâlcite. Cu toate că acesta înfiora pe tot omul care îl vedea, el nu avea un comportament fioros. Prins de către armata romană, el ajunge prizonier în temniţele unde creştinii erau adesea aruncaţi şi ei. Intrând în contact cu iubitorii de Hristos din Antiohia, el se converteşte la creştinism. În cele din urmă, alături de mulţi alţi creştini, şi tânărul Hristofor va fi omorât pentru nelepădarea dreptei credinţe.

Nedreptatea făcută Sfântului Mucenic Hristofor – Sfântul cu cap ca de cÂine

Datorita faptului că omul a ajuns, din ce în ce mai mult, să se limiteze la ceea ce vede, fără a se strădui să pătrundă însă şi în spatele lucrurilor, în conţinutul lor real, multe dintre lucrurile ce dădeau viaţă Bisericii au ajuns să fie date la o parte, fiind văzute drept de prisos. Din păcate acest lucru s-a cam întâmplat şi cu Sfântul Mucenic Hristofor, el dispărând aproape total de pe pereţii noilor Biserici.

Toate Bisericile şi mănăstirile din vechime îl aveau pe Sfântul Mucenic Hristofor, pictat alături de alţi Sfinţi, în amintirea slavei şi lucrării lui Dumnezeu. Mai ales în aceste cazuri se arată slava lui Dumnezeu şi puterea de schimbare a Harului Sfântului Duh. Nimeni şi nimic nu va putea împiedica pe iubitorul de Hristos să moară pentru Acesta, căci trupul este o unealtă prin care inima merge unde vrea. Oricum ar fi trupul, sufletul ce arde de dor pentru Dumnezeu îl va umple şi pe acela (trupul) de cinstirea cea întocmai cu a sufletului.

Atât varianta în care frumuseţea insuportabilă l-a dus pe tânărul Hristofor să se roage pentru îndepărtarea acesteia, cât şi diformitatea iniţiala, înfrumuseţată interior prin convertire, sunt vrednice de amintit, iară şi iară, până în sfârşit, iubitorilor de Dumnezeu. Sfântul Mucenic Hristofor este un Sfânt ce îşi merită locul pe absidele Bisericilor, alături de toţi marii Sfinţi nevoitori şi Mucenici.

Teodor Danalache

Sursa: www.crestinortodox.ro