Domnul nostru Iisus Hristos, prin negrăita Lui milă, a binevoit să ne mântuiască de la pierzare cu patima Sa cea de voie, prin Cruce, prin moarte și prin înviere, dându-Se spre chinuri, ca să Se rănească pentru păcatele noastre. Atunci un sutaș, anume Longhin, de neam din Capadocia, fiind sub stăpânirea lui Pilat, a fost pus împreună cu ostașii săi să slujească la sfintele patimi și la răstignirea lui Hristos. Văzând el minunile cele ce s-au făcut de Hristos, adică cutremurul și schimbarea soarelui în întuneric, mormintele deschizându-se, morții înviind și pietrele despicându-se, a mărturisit că Hristos este Fiul lui Dumnezeu, precum grăiește dumnezeiescul evanghelist Matei: “Iar sutașul și cei ce străjuiau împreună cu dânsul pe Iisus, văzând cutremurul și cele ce s-au făcut, s-a temut foarte tare, zicând: cu adevărat Fiul lui Dumnezeu a fost Acesta”.
Despre Longhin Sutașul zic unii că el a împuns cu sulița în coasta nostru Domnului Iisus Hristos, Care a murit pe cruce, iar din sângele și apa ce au curs a câștigat tămăduire pentru ochii săi cei bolnavi. Apoi, fiind îngropat trupul făcător de viață al lui Hristos, Longhin iarăși a fost pus de Pilat să străjuiască cu ostașii pe Iisus Care zăcea în mormânt. Iar când Domnul, cu mare slavă, a înviat din mormânt și prin minunata Sa sculare a înspăimântat pe străjeri, îngerul Domnului, pogorându-se din cer, a prăvălit piatra de pe mormânt și de frica lui s-au cutremurat străjerii și s-au făcut ca morți. Atunci Longhin împreună cu alți doi ostași ai săi au crezut desăvârșit în Hristos și s-au făcut propovăduitori ai Învierii Lui, mărturisind lui Pilat și arhiereilor toate cele ce s-au făcut.
Arhiereii au făcut sfat cu bătrânii și au dat ostașilor mulți arginți ca să tăinuiască Învierea lui Hristos, zicând: “Ucenicii Lui L-au furat noaptea, pe când noi dormeam”. Însă Longhin nu a primit arginții și nu a vrut să tăinuiască minunea, ci a mărturisit-o și adevărată a fost mărturisirea lui. Pentru aceasta Pilat și adunarea evreiască l-au urât pe Longhin și toată mânia lor pe care o aveau înainte asupra lui Hristos au îndreptat-o împotriva lui. Căci cu cuvântul său vestea tuturor că Hristos este adevăratul Dumnezeu, a Cărui moarte și Înviere dătătoare de viață el însuși le-a văzut și despre aceasta la toți a propovăduit. Zavistnicii încercau asupra lui pricină și vreme potrivită să-l piardă, pentru că mărturisea pe Iisus Hristos, dar nu aflau, pentru că Longhin fiind mai bătrân și mai cinstit decât toți, era binecunoscut Cezarului. Fiind înștiințat el de gândul lor cel rău ce îl aveau asupra lui, a voit mai bine să fie lepădat pentru Hristos, decât să viețuiască în locașurile iudeilor. Și și-a lăsat dregătoria sa, haina și brâul cel ostășesc și luând cu el pe cei doi prieteni care aveau aceeași râvnă ca și dânsul pentru Hristos, s-au depărtat și n-au mai viețuit cu popor și se îndeletniceau cu credința în adevăratul Dumnezeu. Apoi au primit botezul de la Sfinții Apostoli și nu după multă vreme au părăsit Ierusalimul și au mers împreună în Capadocia. Acolo a fost propovăduitor și apostol al lui Hristos și a întors pe mulți din rătăcire la Dumnezeu. Apoi, lăsând cetatea aceea, a petrecut în satul tatălui său, viețuind în post și în rugăciune.
Adunarea evreiască din Ierusalim a fost înștiințată că Longhin a umplut toată Capadocia cu învățătura sa și cu mărturisirea cea dovedită despre Învierea lui Hristos. De aceea, arhiereii și bătrânii s-au umplut de zavistie și de mânie și, mergând la Pilat cu multe daruri, l-au rugat ca să trimită până la Cezarul din Roma veste împotriva lui Longhin care și-a lepădat dregătoria ostășească, s-a abătut de la stăpânirea romană și tulbură poporul din Capadocia propovăduind pe alt împărat. Iar Pilat, luând darurile, a ascultat rugămintea lor și a trimis la Cezarul Tiberiu o scrisoare care cuprindea multă clevetire împotriva lui Longhin. Cu această scrisoare a lui Pilat au trimis iudeii mult aur Cezarului, răscumpărând moartea Sfântului Longhin. Apoi degrabă a venit de la Cezar poruncă ca Longhin să fie pedepsit cu moarte, ca un potrivnic al Cezarului. Și îndată Pilat a trimis ostași în Capadochia ca să-i taie capul lui Longhin și apoi să-l aducă în Ierusalim, spre a dovedi adunării evreiești moartea lui. Apoi Pilat a poruncit să fie uciși, după cererea evreilor care îl urau pe Dumnezeu, și cei doi ostași care lăsaseră împreună cu Longhin dregătoria ostășească și propovăduiau acolo, ca și dânsul, pe Hristos.
Ajungând trimișii lui Pilat în părțile Capadociei, întrebau cu stăruință unde este Longhin. Aflând că locuiește în satul părintesc, s-au sârguit să meargă acolo și umblau în taină, căutându-l pe Longhin nu spre a-l ucide, ci spre a-i aduce oarecare cinste, pentru că se temeau ca să nu-i scape din mâini și să se întoarcă rușinați la cei ce i-au trimis. De aceea, căutau să năvălească asupra lui în taină. Iar Sfântul Longhin, fiind plin de Duhul lui Dumnezeu, a știut cele ce vor să fie, pentru că i s-a descoperit lui cununa mucenicească ce i se gătea și a ieșit singur în întâmpinarea lor. Văzându-i, cu dragoste le-a grăit cuvinte bune. Iar ei, necunoscându-l, l-au întrebat: “Unde este Longhin care era odată sutaș?” Iar Longhin i-a întrebat: “Ce trebuință aveți cu el?”. Au răspuns ostașii: “Am auzit că este om bun și vrem să-l cercetăm; căci noi suntem ostași, iar el a fost sutaș de ostași, deci voim să-l vedem pe el”. Iar Longhin le-a zis: “Rogu-vă pe voi, stăpânii mei, să vă abateți la casa mea și să vă odihniți puțin de cale, căci eu vi-l voi spune vouă, că știu unde viețuiește și sigur va veni la voi, că nu locuiește departe”. Iar ei s-au dus la dânsul. Și le-a făcut Longhin ospăț mare, iar după ce s-a înserat, când oaspeții s-au veselit bine de vin, au spus lui Longhin pentru ce sunt trimiși. Însă mai întâi l-au rugat și l-au jurat cu jurământ ca să nu spună nimănui taina aceasta, temându-se ca nu cumva cineva să-l scape pe Longhin de dânșii. Apoi i-au spus: “Noi suntem trimiși ca să luăm capul lui și capetele celor doi tovarăși ai lui, pentru că a venit porunca aceasta de la Cezar către Pilat”. Longhin, auzind că și pe prietenii lui îi caută ca să-i omoare, a trimis în grabă după dânșii, chemându-i la sine și nu le-a spus ostașilor că el este Longhin, până ce nu au venit și prietenii lui. Iar ostașii adormind, Longhin a stat la rugăciune și toată noaptea aceea s-a rugat cu dinadinsul lui Dumnezeu, pregătindu-se pentru moarte. A doua zi ostașii se sârguiau să meargă în cale și l-au rugat pe Longhin ca să li-l spună pe acela pe care îl caută și pe care a făgăduit că are să-l arate. Iar Longhin le-a zis lor: “Așteptați puțin, stăpânii mei, că am trimis după dânsul și fără zăbavă va veni la voi. Și să mă credeți pe mine că acela pe care îl căutați, singur se va da pe sine în mâinile voastre, numai să așteptați”. Aflând Longhin că vin prietenii lui, a ieșit în întâmpinarea lor și, cuprinzându-i, i-a sărutat pe ei, zicându-le: “Bucurați-vă, robii lui Hristos și ai mei prieteni, că s-a apropiat veselia noastră; a sosit vremea dezlegării noastre din legăturile trupești. Căci, iată, acum vom sta împreună înaintea Domnului nostru Iisus Hristos, pe Care L-am văzut răbdând patimi, răstignire, îngropare și a înviat cu slavă. Pe Acela iarăși de acum Îl vom vedea șezând de-a dreapta lui Dumnezeu și ne vom sătura de vederea slavei Lui”. Grăind acestea Longhin către prietenii săi, le-a spus lor de ce au venit ostașii de la Pilat și de la adunarea iudeilor: ca să-i ucidă pe ei pentru mărturisirea Învierii lui Hristos. Iar ei, auzind acestea, s-au bucurat că se vor învrednici a fi părtași cununii mucenicești și că degrabă vor merge să stea înaintea Domnului lor, pe Care L-au iubit din tot sufletul. Apoi, ducându-i pe prietenii săi la ostași, le-a zis: “Iată, aveți pe Longhin, iată aveți și pe cei doi prieteni ai lui, pentru că eu sunt Longhin pe care îl căutați, iar aceștia doi sunt prietenii mei, care împreună cu mine au văzut Învierea lui Hristos și au crezut. Deci faceți-ne nouă așa precum aveți porunca de la cei ce v-au trimis pe voi”.
Iar ostașii, auzind acestea, s-au umilit și pe moment nu credeau că el este Longhin. Apoi, înștiințându-se cu adevărat, se rușinară si nu voiau să-l omoare pe binefăcătorul lor. Iar Longhin îi silea pe ei ca să îndeplinească porunca și le zicea: “Nu puteți să-mi răsplătiți mai bine pentru dragostea mea către voi decât dacă mă veți trimite degrabă la Domnul meu, pe Care de mult doresc să-L văd”.
Apoi, s-a îmbrăcat în haine albe de îngropare, a arătat cu mâna un deal care era în apropiere și a poruncit casnicilor săi ca acolo să-i îngroape trupul și să pună împreună cu dânsul și trupurile celor doi prieteni ai săi. Rugându-se mult și dând tuturor celor ce erau acolo sărutarea cea mai de pe urmă și-au plecat sub sabie capetele lor, iar ostașii, tăindu-le, au luat cu dânșii capul Sfântului Longhin și s-au dus. Iar cei de pe lângă casă au îngropat cu cinste trupurile sfinților la locul arătat de Sfântul Longhin, iar cinstitul și sfântul lui cap a fost dus de ostași la Ierusalim, ca să fie dovadă lui Pilat și iudeilor despre uciderea lui Longhin. Pilat și cu iudeii, văzând capul sfântului, a poruncit ca să-l arunce afară din cetate și l-au tăvălit mult în gunoi până ce a fost astupat acolo.
Domnul, Care păzește toate oasele plăcuților Săi, a păzit întreg, în gunoi, capul Sfântului Longhin. Și când a vrut ca să-l preamărească pe robul său pe pământ înaintea oamenilor, precum îl preamărise în cer înaintea îngerilor, a descoperit sfântul lui cap astfel: O femeie văduvă din Capadochia orbise de amândoi ochii și multă vreme a căutat ajutor pe la doctori, dar n-a aflat nicăieri. Apoi s-a gândit să meargă la Ierusalim și să se închine acolo la sfintele locuri, căutând ajutorul lui Dumnezeu pentru ochii săi cei orbi. Luând cu ea pe fiul ei, primul născut, a luat calea Ierusalimului și a fost dusă de dânsul până acolo. Ajungând la sfintele locuri, fiul ei s-a îmbolnăvit și după puține zile a murit. Din pricina aceasta văduva avea mare mâhnire și plângea de îndoita-i orbire: căci a pierdut și ochii și pe fiul ei, care era ca o lumină a ochilor săi.
Plângând ea nemângâiată și tânguindu-se cu amar, i s-a arătat în vedenie Sfântul Longhin și a mângâiat-o, făgăduindu-i că și pe fiul ei i-l va arăta în slava cerului și lumina ochilor i-o va dărui. Și i-a povestit toate cele despre sine; cum a fost la patimi, la răstignire, la îngropare și la Învierea lui Hristos, cum a propovăduit în Capadocia pe Hristos și a pătimit pentru Dânsul cu prietenii săi. Și i-a poruncit ei să meargă înaintea cetății și să afle capul lui acoperit de gunoi și i-a zis: “Ție ți s-a rânduit aceasta spre tămăduirea ta”. Iar ea, mângâindu-se în necaz, s-a sculat și a mers, fiind condusă afară din cetate. Femeia ruga pe cei care o duceau, zicându-le: “Unde veți vedea gunoi mult adunat, acolo să mă duceți”. Și așa s-a făcut; aflând gunoi mult, au dus-o acolo, iar ea a început a scormoni gunoiul cu mâinile. Deși nu vedea nimic cu ochii, avea credință mare în cuvintele sfântului, cel ce i-a grăit în vedenie. După rânduiala lui Dumnezeu, îndată a găsit ceea ce căuta. Deodată a văzut lumina soarelui, pentru că i s-au deschis ochii și a văzut în gunoi capul sfântului. Și s-a bucurat, nu atât de lumina soarelui pe care a văzut-o, cât mai ales de capul sfântului, pe care l-a aflat și prin care a câștigat vederea. Și l-a preamărit pe Dumnezeu, iar pe Sfântul Longhin, robul său, l-a cinstit. Luând capul și sărutându-l, l-a dus cu bucurie în casa în care găzduia și, spălându-l, l-a uns cu miresme bine mirositoare. Așa de mult se veselea de aflarea acelei duhovnicești visterii, încât și-a uitat mâhnirea pentru fiul cel mort.
În noaptea următoare i s-a arătat iar Sfântul Longhin, în lumină mare, aducând pe fiul ei la dânsa, strălucind în îmbrăcăminte de nuntă și, cuprinzându-l pe acesta cu dragoste părintească, a zis către văduvă: “Vezi pe acela pentru care ești în durere? Iată, femeie, pe fiul tău, iată în ce fel de cinste și slavă se află, vezi-l și te mângâie, pentru că Dumnezeu l-a numărat în cetele cele cerești, care se află în Împărăția Lui; iar eu l-am luat acum de la Mântuitorul și nu va fi depărtat de mine niciodată. Și să iei capul meu și trupul fiului tău și să le pui într-o raclă. Să nu plângi mai mult pe fiul tău, nici să se tulbure inima ta, căci mare slavă, bucurie și veselie nesfârșită i s-a dat lui de la Dumnezeu”.
Dacă a auzit aceasta, femeia s-a sculat și degrabă a pus într-o raclă capul mucenicului, împreună cu trupul fiului ei cel mort și s-a întors la casa sa, slăvind și lăudând pe Domnul. Sosind în patria sa, a îngropat la un loc trupul fiului ei împreună cu cinstit capul sfântului mucenic și aceste cuvinte le grăia în sine: “Acum știu că celor ce iubesc pe Dumnezeu toate le sporesc spre bine. Am căutat ochii trupești și am aflat împreună și pe cei sufletești. Eram cuprinsă de necaz pentru moartea fiului meu și acum îl am la ceruri, stând în slavă înaintea lui Dumnezeu cu proorocii, cu mucenicii și cu Longhin, cu care totdeauna se bucură, întru Împărăția lui Hristos, purtând printre îngeri Crucea, semnul cel de biruință. El ca un ucenic al lui Longhin scoate același glas, cântând cu bucurie: “Cu adevărat Fiul lui Dumnezeu a fost Acesta, este și va fi. Împărăția Lui este împărăția tuturor veacurilor și stăpânirea Lui, întru tot neamul și neamul, a Căruia este slava în veci”. Amin.
