Împărățind în Roma păgânul Dioclețian, s-a apropiat de dânsul un voievod cu numele Maximin, zicând: “Stăpâne împărate, povățuitorule al zeilor noștri și învățătorule preaînțelepte al tainelor lor, rog bunătatea ta, poruncește-mi să străbat părțile Ciliciei și ale Capadociei, ca pe creștinii cei cu totul înrăutățiți, care se împotrivesc zeilor noștri și stăpânirii tale, să-i prind și să-i chinuiesc cu felurite munci. În foc să-i ard, în apă să-i înec, să le zdrobesc trupurile și să le frâng oasele; să-i ucid cu sabia, să-i dau fiarelor spre mâncare și, în tot felul pierzându-i, să șterg de pe pământ pomenirea celor care nu se închină marilor zei și nu se supun stăpânirii tale”. Acestea auzindu-le împăratul, l-a lăudat și a zis către dânsul: “Nu numai în Cilicia și Capadocia, ci și în toată împărăția mea, îți dau ție stăpânire pentru dezrădăcinarea necuratei creștinătăți, ca să înmulțești slava zeilor noștri strămoșești, care sunt ajutători tuturor oamenilor”.
Maximin, luând stăpânire de la împărat, a pornit cu mândrie și cu putere mare spre pierderea poporului creștin cel nevinovat, ca un lup răpitor asupra oilor, sau ca un leu ce răcnește asupra fiarelor celor neputincioase, plin de răutate și de mânie neîmblânzită. Ajungând în părțile Capadociei, a intrat în cetatea ce se cheamă Tiana și, pe când întreba despre creștini, a auzit de la cetățeni de un oarecare doctor cu numele Orest, că este creștin și învață în toate zilele poporul cu sârguință, ca toți să cinstească pe Hristos; acesta propovăduiește că nu este alt Dumnezeu, fără numai Unul în cer și că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.
Auzind ighemonul Maximin, a poruncit îndată să-l prindă pe Orest și să-l aducă la judecata sa. Stând Sfântul Orest la păgâneasca judecată, ighemonul a privit spre el cu ochi mândri și cu glas înfricoșat a zis către dânsul: “Spune-ne nouă cine ești tu și care este numele tău?”. Sfântul a răspuns: “Sunt rob al Domnului meu Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, iar numele meu este creștin, pentru că al cui rob sunt, cu numele Aceluia mă și laud”.
Ighemonul a zis: “De vreme ce ai îndrăznit a numi pe Hristos, Dumnezeu și pe tine te-ai numit creștin, pentru aceasta ești vrednic de munci”. La acestea Sfântul Orest a răspuns, zicând: “Zeii, care n-au făcut cerul și pământul, să piară! Eu încă de când eram copil mic, am învățat a aduce jertfă de laudă Dumnezeului Celui viu, pe Care Îl cinstesc cu inimă curată, iar dracilor tăi celor necurați, pe care îi numești tu zei, eu nu mă închin”.
Ighemonul a zis: “Pentru ce nu ne spui numele tău care-l ai de la nașterea ta?” Sfântul a răspuns: “Ți-am spus că sunt creștin și acest nume îmi este cel mai cinstit, cu mult mai mult decât numele cel dat de părinți și mai slăvit decât toate numele din lume. Iar dacă voiești să știi și numele acela pe care îl am de la părinți, află că de la nașterea mea trupească, mă numesc Orest, iar de la nașterea cea duhovnicească, mă numesc creștin. Și precum este mai însemnată nașterea cea duhovnicească decât cea trupească, așa mai cinstit îmi este mie numele de creștin decât de Orest”. Atunci ighemonul, vrând cu vicleșug să înșele pe robul lui Hristos, a început a grăi: “Mie îmi este milă de tinerețile tale, Oreste, și cruț mintea ta cea înțeleaptă; ba încă am auzit că și în știința doctoricească ești iscusit. Pentru aceasta, nu te pierd îndată, ci te sfătuiesc, supune-te voii împăratului și vei fi ca un fiu al meu, primind de la toți cinste și slavă; apoi, de va afla împăratul despre tine, mare dar vei avea de la dânsul”.
Sfântul a răspuns: “Nu mă vei înșela, ighemoane, cu amăgitoarele tale cuvinte, pentru că eu nu caut nici cinstea aceasta vremelnică, nici nu fug de chinuri pentru Domnul meu. Ci, mai vârtos sunt gata a răbda pentru Dânsul toate muncile, căci voiesc a afla har de la Dânsul și doresc a mă numi fiu al Lui întru Împărăția cerurilor; pentru că ne-a dat nouă stăpânire, celor ce credem întru numele Lui, ca să ne facem fii ai lui Dumnezeu”.
Iar ighemonul a zis: “Omule fără minte și ticăloase, pentru ce te înșeli, zicând că Hristos este Dumnezeu, pe când evreii L-au răstignit ca pe un tâlhar?” Sfântul a răspuns: “De ai fi cunoscut puterea cea mare a Celui răstignit, te-ai fi lepădat și tu de înșelăciunea deșerților idoli și te-ai fi închinat Lui, Care cu adevărat este Dumnezeu, născut din Dumnezeul Cel adevărat și nevăzut și de voie a împreunat firea cea dumnezeiască cu cea omenească și din înșelăciunea cea pierzătoare a diavolului ne-a izbăvit pe noi”.
La aceasta, ighemonul a zis: “Cu cuvintele tale cele multe și mincinoase ai supărat urechile noastre. Oare voiești a mă aduce și pe mine la credința ta cea rea? Dar să știi că pe zeii mei nu-i voi lăsa și Hristosului vostru nu mă voi închina, iar ție îți zic: lasă pe Hristosul tău și să aduci închinăciune și jertfe zeilor noștri, binecunoscând că, făcând aceasta, vei ședea de-a dreapta mea”. Sfântul Orest a răspuns: “Eu mă închin și slujesc veșnicului Dumnezeu, Celui Care îmi face bine întotdeauna, Domnului meu Iisus Hristos; iar diavolilor voștri nu voi jertfi, nici pierzătoarei voastre înșelăciuni nu voi fi părtaș niciodată”.
Atunci ighemonul, luând pe Sfântul Orest, l-a dus în capiștea idolească, care era toată înfrumusețată cu aur și cu argint și plină de idoli de mare preț. Și a zis către dânsul: “Închină-te, Oreste, acestor zei cinstiți!” Iar Sfântul a răspuns: “Te înșeli amarnic, ighemoane, necunoscând adevărul! Iată, zeii aceștia sunt făcuți din aur și argint, din aramă și din fier, pentru înșelăciunea omenească. Ei nici nu văd și nici nu aud, fiind lucruri făcute de mâini omenești, care nu pot a-și ajuta lor, nici a face bine altcuiva. Pentru ce dar să mă închin lor?”
Iar ighemonul i-a zis: “Spune-ne, Oreste, cuvântul cel de pe urmă, sau te vei închina zeilor sau nu, că iată te așteaptă muncile!” Sfântul a răspuns: “Ți se pare, ighemoane, că mă tem de îngrozirea ta? Nu nădăjdui că mă vei înfricoșa cu munci, ci fă ceea ce voiești, că Domnul meu Iisus Hristos este cu mine și îmi ajută!” Atunci ighemonul a poruncit să dezbrace pe Sfânt și să-l bată acolo, în capiștea idolească.
Sfântul, începând a pătimi, și-a ridicat mâinile în sus și a zis: “Caută din cer, Dumnezeul meu, și ajută mie, robului Tău!” Deci, Sfântul a fost bătut fără milă cu diferite unelte, cu toiege, cu frânghii și cu vine de bou; și atât de mult a fost bătut, încât s-au schimbat patruzeci de ostași, iar uneltele s-au rupt și s-au sfărâmat, încât nu era un loc pe trupul lui fără răni, chiar și pântecele i se rănise. Iar Sfântul răbda vitejește, încât toți se mirau de răbdarea lui.
Fiind bătut astfel, tiranul îi zicea: “Jertfește zeilor și te voi elibera!” Iar răbdătorul de chinuri, nimic nu-i răspundea. Atunci ighemonul a poruncit să-i ardă coastele cu fierul roșu, să toarne oțet tare pe rănile lui și să le presare cu sare. Mucenicul, căutând în sus a zis: Dumnezeule, fă cu mine semn spre bine, ca să vadă cei ce mă urăsc și să se rușineze. Zicând acestea, a suflat asupra idolilor care erau în capiște și îndată toți au căzut și s-au risipit ca praful. Apoi, Sfântul a strigat către ighemon, zicându-i: “Unde este tăria zeilor tăi, pentru ce nu și-au ajutat lor?” Și îndată au fugit toți afară din capiște, fiind cuprinși de frică; și a ieșit și mucenicul. După aceea, toată capiștea s-a cutremurat și a căzut.
Apoi, ighemonul a poruncit să ducă pe Sfântul în temnița cea mai adâncă, poruncind străjerilor să nu-i dea nici pâine, nici apă, ca să fie omorât cu foame și cu sete. Sfântul, intrând în temniță, și-a ridicat mâinile în sus și se ruga, zicând: “Doamne, Iisuse Hristoase, Cel ce m-ai învățat buna credință din tinerețile mele și ai depărtat de la mine toată rătăcirea și înșelăciunea; Cel ce ai zidit cerul și pământul; Cel ce ai dus la odihnă pe robii Tăi Avraam, Isaac și Iacov; pe Tine Te rog, nu mă lăsa, pentru că eu m-am dat cu totul Ție; fă ca să fiu părtaș celor ce au pătimit pentru Tine și au moștenit împărăția Ta”.
Rugându-se astfel, Sfântul a stat în temniță șapte zile fără mâncare și băutură, iar a opta zi l-a scos ighemonul iarăși la judecată și a zis către dânsul: “Ticălosule, necuratule și vrăjmașule al zeilor noștri, tot împietrit și neînduplecat ești? Să știi că, dacă nu te vei închina zeilor, voi porni asupra ta mai cumplite munci și cu nemilostivire voi ridica viața ta; iar trupul tău cel necurat voi porunci să-l înece în apă”. Sfântul Orest a răspuns: “Sunt gata a răbda toate muncile, având în inima mea semnul Domnului meu Iisus Hristos”. Atunci muncitorul, umplându-se de mânie, a poruncit să aducă douăzeci de cuie de fier lungi de câte o palmă și să le bată în călcâiele Sfântului Orest.
Făcându-se și aceasta, a poruncit să-l lege de un cal sălbatic și să-l târască până ce va muri. Și calul, fiind alergat foarte tare, trăgea pe Sfântul pe drumuri și pe câmpii, prin spini și pe pietre ascuțite; apoi, în acele munci, Sfântul Orest, răbdătorul de chinuri, și-a dat duhul în mâinile Domnului, târât de cal douăzeci și patru de stadii departe de cetate. Iar trupul lui a poruncit muncitorul să-l arunce în râul ce se chema Fiva.
După aceea s-a arătat în locul acela un om luminat ca soarele, care adunând moaștele Sfântului, le-a îngropat în muntele ce era aproape de cetatea Tiana, dând Dumnezeului nostru slavă, totdeauna, acum și pururea, și în vecii vecilor. Amin.
