Atunci când neamul grecesc trăia sub nemilosul jug al stăpânirii turcești, un copil, Ioan, de paisprezece ani, din insula Thasos, din pricina sărăciei a fost trimis de părinții lui în Constantinopol să se pricopsească. Și într-adevăr tânărul a găsit de lucru la un creștin, croitor de meserie, vrând să învețe și el croitoria.
Într-o zi croitorul l-a trimis la un negustor evreu ca să cumpere niște ață. Evreul văzându-l pe tânăr fără experiență, a vrut să-l înșele. Așa se făcea pe atunci negustoria. Dădeai și luai. Nu existau prețuri stabile la nici un produs. Însă Ioan nu era prost. A înțeles că l-a înșelat și a început să se certe cu evreul. Acela s-a enervat și a scos ceea ce avea înlăuntrul său: ura împotriva creștinilor. Și a început să strige către turcii care treceau pe lângă magazin:
– Nu-l auziți pe acest copil de creștin cum vă hulește credința?
Turcilor nu le trebuiau multe, ci de îndată ce l-au auzit pe evreu spunând acestea, s-au repezit asupra lui Ioan și au început să-l bată cu sălbăticie. Apoi l-au dus la vizir. Acolo au mărturisit mincinos, spunând că Ioan hulit credința lor. Nu a trebuit nimic mai mult, pentru că legea turcească stabilise că mărturiile creștinilor sunt minciuni, orice ar spune ei, pe când cele ale turcilor erau întotdeauna adevărate.
– Nu am hulit pe nimeni, a spus Ioan. Toate sunt clevetiri și minciuni ale evreului.
Dar cine să-l asculte? Atunci vizirul văzând pe Ioan un copil mic, i s-a făcut milă de el și i-a spus:
– Hai, copilul meu, vino și fă-te turc! Astfel îți vei scăpa viața, iar eu te voi lua lângă mine și te voi face bogat.
Însă Ioan nu s-a lăsat înșelat. Nu era atât de naiv, așa cum îl credea vizirul. Știa ce înseamnă Hristos și cine este Mahomed și Coranul lui. Așadar, i-a răspuns:
– Niciodată nu mă voi lepăda de Hristos, orice mi-ați face și orice mi-ați făgădui.
Vizirul a făcut câteva încercări să-i „schimbe mintea”, căci zicea în sinea sa: „Băieții și fetele la această vârstă repede cedează și apoi le lasă pe toate”. Însă Ioan nu a mușcat din momeală. Știa unde calcă și de ce nu trebuia să-i fie frică. Știa să se nevoiască. În cele din urmă vizirul a deznădăjduit de întoarcerea lui Ioan la religia lor și a poruncit să i se taie capul. Atunci călăul l-a luat și l-a dus la locul execuției, unde și-a împlinit porunca. I-a tăiat capul, însă Ioan nu s-a înfricoșat. Nu a slăbit din pricina durerii, ci și-a dat cu bărbăție sufletul său Domnului.
Astfel a primit moarte mucenicească Sfântul Ioan din Thasos. Era atunci 20 Decembrie 1652.
Citind aceste rânduri, ne minunăm și ne întrebăm:
– Cum a răbdat atâtea chinuri un copil? Nu era ascet, nu era teolog, nu ajunsese la o vârstă matură Era încă copil.
– Da, era copil, însă nu cu minte copilărească. Se maturizase. Gândea și înfrunta cele mai grele situații ca un bărbat matur, experimentat și înțelept.
– De ce?
– Aici este taina. Pentru că învățase că unul este adevărul. Una este Credința pentru care merită să moară oricine: Credința în Hristos.
