Ziua de 7 februarie este un moment deosebit de important pentru creștinii ortodocși de pretutindeni. După sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi și după slăvitul Praznic al Întâmpinării Domnului, Biserica noastră a rânduit ca în cea de-a șaptea zi a lui făurar să-l pomenim pe Sfântul Ierarh Partenie, Episcopul Lampsacului, cunoscut în întreaga lume pentru darul vindecării pe care de atâtea ori – în mod cunoscut sau nu – l-a oferit tuturor celor care l-au chemat în ajutor. „Păstor preaîndumnezeit”, „tămăduirea celor bolnavi”, „Icoană a adevărurilor sfinte” sau „podoabă a Sfintei Biserici” sunt doar câteva dintre expresiile care îl descriu cel mai bine nu doar în cântările Bisericii noastre, ci și în multe dintre mărturiile și minunile scrise de-a lungul vremii.
De aceea, am considerat că este potrivit ca, înaintea acestui mare praznic, să aducem în atenția dumneavoastră […] câteva considerații despre viața Sfântului Partenie, dar și despre una dintre cele mai cunoscute minuni pe care le-a săvârșit: învierea lui Eftihianos.
Cine a fost Sfântul Ierarh Partenie?
Răsfoind paginile Sinaxarului și ajungând la ziua de 7 februarie, aflăm că Sfântul Partenie a trăit pe vremea Sfântului Împărat Constantin cel Mare (306-337). A fost fiul lui Hristofor, diaconul Bisericii din Melitopole din Asia Mică. Se ocupa încă de când era tânăr cu pescuitul și, deși nu știa carte, era foarte bun și milostiv cu oamenii. Pentru viața sa curată, Dumnezeu l-a învrednicit chiar de la vârsta de 18 ani cu darul săvârșirii minunilor – caz rar întâlnit chiar și în Sinaxar. Pentru o vreme a reușit să ascundă acest lucru, însă într-o zi, aflând episcopul Filip, al locului, despre marele său dar, l-a chemat la dânsul și, după ce l-a inițiat în tainele creștinismului, l-a hirotonit preot, chiar dacă Sfântul Partenie nu dorea acest lucru, cunoscând responsabilitatea pe care ar trebui să și-o asume.
După o perioadă, Ahile, mitropolitul Cizicului, cunoscând curăția vieții sale și darul facerii de minuni, l-a hirotonit episcop al orașului Lampsac (vechea Pitiusa din Misia, Asia Mică). După cum citim în viața sa, „pe măsură ce se ruga și postea, darurile sale se înmulțeau, căci era și vindecător de boli și grabnic ajutător, făcând multe minuni. Atât de mare era mila lui, atât de mare era iubirea poporului pentru el, încât nu era nimeni în regiune care să nu ştie ce fel de doctor era”.
Sfântul Partenie a trecut la cele veșnice în anul 318 și a fost înmormântat în Lampsac în Biserica zidită de el. Cea mai mare parte a capului Sfântului Partenie se află la Mănăstirea Makrimallis, la 7 kilometri Nord de localitatea Psachna şi în apropierea satului Makrimalli din Insula Evvia – Grecia. Ce este cu adevărat minunat e faptul că Sfântul revarsă mireasmă plăcută atunci când dorește el. „Știi mămică, de ce îmi place să merg și să mă închin la Capul lui de multe ori? Pentru că miroase frumos și miroase altfel de cum miroase Icoana Maicii Domnului de aici”, a afirmat unul dintre copiii care a venit la Makrimallis să se închine alături de părinții săi, după cum povestește stareța mănăstirii.
Episcopul care a înviat un om
După ce a primit deminitatea de episcop, Sfântul Partenie și-a dorit să zidească o Bbiserică în cetatea Lampsacului, în care toți credincioșii să poată aduce prinos de rugăciune Bunului Dumnezeu. Pentru aceasta, a mers la Sfântul Împărat Constantin cel Mare și a obţinut de la dânsul încuviințarea zidirii sfântului locaș, dar și o sumă însemnată de aur pentru construcție. Sinaxarul ne spune că, după ce a finalizat construcția Bisericii, a căutat un bloc de piatră foarte mare şi, după ce l-a găsit, l-a predat cioplitorilor în piatră, spre a fi prelucrat aşa încât să se potrivească cu Sfântul Altar.
După încheierea lucrării, blocul de piatră a trebuit transportat către sfântul lăcaş. Sculptorii l-au încărcat într-un car cu boi și astfel a apărut ispita din partea vrăjmașului. Se spune că diavolul, după ce i-a tulburat pe boi, i-a împins înapoi cu un avânt atât de puternic încât nimeni nu-i mai putea stăpâni. În această agitație, omul care mâna boii, pe nume Eftihianos, a fost aruncat la pământ, sub car, cu faţa în jos, şi trecând carul cu piatra cea mare şi extrem de grea peste dânsul, i-a sfărâmat toate oasele şi măruntaiele, încât l-a lăsat mort. Alergând localnicii la Sfântul Partenie, i-au povestit îngroziți cele întâmplate, iar episcopul s-a grăbit să ajungă la locul cu pricina, spunând: „Nu ai să te bucuri de asta, demon viclean, şi nici n-ai să împiedici să se facă lucrarea lui Dumnezeu!”.
Văzând trupul lui Eftihianos fără suflare și fără a arăta vreun semn de viață, Sfântul Partenie şi-a plecat sfinţii săi genunchi la pământ, apoi a început a se ruga cu lacrimi: „Tu, Stăpâne, Care eşti Adevăratul Domn al vieţii şi al morţii, Tu ştii cu adevărat pentru care pricină a atacat vrăjmaşul; dar, precum întotdeauna, aşa şi acum zădărniceşte, Împărate al meu, planurile viclene şi arată-i deşartă scornirea lui, şi dăruieşte-i viaţa robului Tău, Eftihianos, care zace aici jos mort, pentru că nimic nu se află în afara puterilor Tale, când Tu vrei, Tu Care eşti Izvorul vieţii şi Învierea!”. Se spune că toți cei de față au rămas înmărmuriți, nemaiputând să rostească vreun cuvânt. Minunea i-a lăsat, pur și simplu, fără cuvinte, întărindu-i și mai tare în sfânta și dreapta credință pe care mulți dintre ei tocmai o primiseră. Eftihianos, mulțumind Domnului și Sfântului Partenie pentru „o nouă șansă la viață”, nu-i venea să creadă că este pe deplin sănătos. Toate oasele şi mădularele – mai devreme zdrobite în bucăți și lăsate în mijlocul drumului – erau la locul lor și nimic nu-l mai durea. Astfel, ca mulțumire pentru marea minune, a luat boii şi a mânat carul cu piatra cea aleasă până la Sfânta Biserică, ducându-și misiunea la bun-sfârșit.
Mulți dintre locuitorii cetății, văzând faptele sale minunate, credeau în Hristos și se botezau, Sfântul Partenie devenind prin excelență părintele iubitor, ocrotitor şi salvator al cetăţii pe care o păstorea. Până astăzi, Sfântul Ierarh Partenie, Episcopul Lampsacului, îi ocrotește și-i păzește pe creștinii drept-credincioși, ferindu-i de diferite primejdii şi pericole, și ajutându-i în chip cu totul minunat şi neaşteptat pe toți cei care i se închină și-l cheamă, cu evlavie, în rugăciunile lor.
Sursa: http://blog.bizanticons.ro
