Ca nepoată a Sfântului Alexandru Baltaga de la Călărași voi încerca să creionez o călătorie spirituală spre sufletul acestui martir al Bisericii Basarabene antebelice. Voi căuta să îl prezint cu toată râvna lui de a lucra cu demnitate în via Domnului, ocupându-se în mod nobil de obștea pe care o păstorea, de problemele bisericești ale timpului, de familia sa care însuma mai mulți preoți într-o generație.
Provenea dintr-o stirpe boierească cu adânci rădăcini în istorie, din perioada lui Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare și Sfânt și Duca Vodă. Boierii din familia Baltaga aveau în Evul Mediu oastea lor de călăreți și apărau pământul Basarabiei, stând cu vitejie în codrii Lăpușnei să-i surprindă pe păgânii ce veneau din timp în timp să prade acel fertil și bogat pământ al țării. Mai târziu, în 1812, când Basarabia este ruptă de țara-mamă și ajunge sub stăpânire țaristă, pârcălab de Lăpușna era un alt descendent al acestei familii boierești, Nicolae Baltag. Datele acelor vremuri, mai bine de patru sute de ani de istorie, se pot găsi în „Cartea gospodărească de la Duca Vodă”, aflată în Arhivele Naționale ale României, filiala Iași. Acolo, Sfântul Alexandru Baltaga dă glas cronologiei și așază în istorie această familie de boieri Băltăgești.
În 1918, un alt demn vlăstar din familia Baltaga, Sfântul Alexandru, avea să fie ales de preoțimea basarabeană în Sfatul Țării. Preoții basarabeni erau în marea lor majoritate unioniști. Sfântul Alexandru avea să semneze actul unirii la 27 martie, cu sinceritatea patriotului român, dar avea să își intuiască încă de atunci destinul său martiric. El a știut că această mărturisire de suflet avea să îl coste viața într-o zi. Impresionante și emblematice personalități cu caracter și prestanță au guvernat într-o lume apusă, dar au lăsat legi și noblețe fără de care România ar fi fost mai săracă.
Nu după mult timp de la semnarea actului unirii, o bandă de tâlhari, numită banda lui Kotovski, nobil rus scăpătat ajuns în tabăra sovietică, trece cu ușurință Nistrul și începe să opereze în Basarabia. Acest Kotovski, împreună cu banda lui, ajunge pe moșia de la Călărași atunci când bunicul, Sfântul Alexandru, era la Chișinău, iar bunica era singură. După ce împușcă câțiva argați, ei intră în biroul bunicului și fură anumite documente, bijuteriile și banii din casă. Pe bunica o închid într-o cameră, în timp ce unul dintre ei striga: „Nu împușcați moșiereasa!” Ca să mascheze intruziunea, iau cu ei și alimente, mobilier și alte obiecte. Spre seară, când bunicul se întorcea la Călărași, vizitiul care îl aștepta cu trăsura la gară îi istorisește cele întâmplate. Bunicul înțelege că nu întâmplător acei oameni au ajuns la el acasă în lipsa lui. A realizat atunci că este pe lista neagră a NKVD-ului.
Părintele Alexandru Baltaga și-a continuat activitatea preoțească la Călărași, cu râvnă pentru credința ortodoxă, cu mână puternică și elan duhovnicesc, până în anul 1940. Prin decizia Ministerului Instrucțiunii, Cultelor și Artelor și prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a fost lăsat să slujească în Biserica pe care o iubea și al cărei paroh era, până la moarte. Sfântul Alexandru a avut grijă de oile sale și de multe ori spunea că „își va apăra turma de lupii cei roșii până la sfârșit”. Sfârșitul, însă, era aproape…
A fost mâna dreaptă a Mitropolitului Gurie Grosu. Un arhiereu din timpul său spunea despre el că ar fi putut să conducă mai multe eparhii în același timp, această remarcă vorbește de puterea sa de muncă și de calitățile sale duhovnicești. Fiind decan de vârstă al clericilor din Basarabia, Gala Galaction îi spunea „patriarhul preoțimii basarabene”.
Se apropia de 80 de ani, când, în 1940, la 30 august, fiind hramul Bisericii „Sfântul Alexandru Nevschi” de pe moșia Călărași-sat, rușii au intrat cu puștile în Biserică. Era și ziua onomastică a părintelui… Lumea era prezentă în număr mare. Sfântul Alexandru Baltaga i-a atenționat că nu se intră cu pușca în Sfânta Biserică și că după Sfânta Liturghie le stă la dispoziție. Au venit noaptea pe la două și l-au ridicat dezbrăcat și cu o singură șosetă. Bunicul meu ar fi exclamat că „Sfinții pleacă desculți!” Astfel a plecat pentru totdeauna pe drumul martiric.
A petrecut un an de detenție la Chișinău, timp în care a suferit bătăi și înfometare. Era tras de barbă și umilit. Era întrebat: „Hei, popă, unde este acum Dumnezeul tău?” Bunicul le răspundea: „Arată-mi mintea ta și eu ți-L voi arăta pe Dumnezeul meu!”
În 1941 rușii hotărăsc să îl trimită spre Vorkuta. A fost îngrămădit împreună cu alți deținuți în bou-vagoane și astfel a pornit pe drumul Golgotei. Erau mulți deținuți și nevinovați, dar trebuiau să înfrunte vitregia vremurilor.
Ajunși la Kazan, în Tataria, sunt împinși în Biserica ce servea acum drept închisoare, fiind organizate în interior celule pentru deținuți. Acolo erau ținuți oamenii în condiții inumane, pe paie umede, pline de păduchi și purici. Aveau compartimente făcute din sârmă și erau ținuți goi. Bunicul meu, Sfântul Alexandru, pleacă la Domnul în ziua de 7 august a anului 1941.
Familia noastră nu a mai știut nimic de el. Preoteasa Elena pleacă în refugiu împreună cu fata ei și familia la Sibiu, unde moare în 1949. Mama mea, Margarita Baltaga, moare în 1991, iar eu încep să aud vești dinspre Biserica Basarabeană abia în 1992. Atunci am aflat și cum a murit bunicul meu și unde.
Pentru că sunt singura care poate mărturisi, voi aminti o întâmplare minunată. La Călărași poposea în pelerinaj anual Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului din Kazan. În ultima noapte de ședere în Biserică, bunicul o aducea într-un salon al casei lor, unde se rugau cu întreaga familie. Bunicul avea o mare evlavie la această Icoană a Maicii Domnului. Sunt sigură că, în bunătatea ei, Maica Domnului l-a adus pe bunicul meu în Biserica sa în care era adăpostită Icoana sa făcătoare de minuni și l-a ajutat în suferințele sale dinaintea trecerii din această viață. Știind că până în ultima clipă acest preot L-a mărturisit pe Hristos, Maica Domnului a mijlocit ca bunicul meu să plece la cer în Biserica sa din Kazan, înainte de a ajunge în Gulagul sovietic, unde mii de moldoveni nevinovați au pavat cu trupurile lor pământul Vorkutei.
Și, pentru că Dumnezeu are timpul Lui pentru toate, cred că acum a venit și timpul dreptății acestor Sfinți Mucenici!
Mariamna Lungu
Sursa: http://ziarullumina.ro
