Sfântul Procopie l-a luat pe calul său

Antonie Koskinas din satul Kuramades (Kerkira) era copil când părinţii săi l-au trimis pe timp de iarnă în satul Varupotades, unde era o moară, ca să macine un sac de porumb. Distanţa era destul de mare pentru vârsta lui. A mers pe jos, dar a întârziat mult, fiindcă dădea celorlalţi rândul său. A rămas ultimul şi l-a prins noaptea.
Mama sa s-a neliniştit pentru el şi, luând un felinar, a mers să-l caute. Se temea ca nu cumva, trecând prin albia unui râu, unde creşteau mulţi copaci, să-l fi mâncat şacalii ce se ascundeau acolo şi care îi atacau noaptea pe trecători.
Când a ajuns pe un deal, a strigat cu toată puterea ei:
−    Antonieeee…!
Şi îndată a auzit de pe dealul din faţă vocea copilului ei răspunzându-i:
−    Aici suuuunt…
Atunci mama lui s-a neliniştit, deoarece copilul ei trebuia să treacă prin şuvoiul de apă, care era destul de primejdios, şi se întreba cine ar putea să-l ajute prin întuneric.
Deodată vede uimită că Antonie se află lângă ea.
−    Copilul meu, aici eşti? Cum ai ajuns aşa de repede pe jos?
−    Mamă, nu am venit singur, ci m-a adus un călăreţ, al cărui cal strălucea ca fulgerul, căci m-a văzut că plângeam întruna.
−    Şi de unde este acest călăreţ şi cum de n-am auzit tropotul calului său?
−    Mi-a spus că este din satul Psorari şi că îl cheamă Procopie, dar calul său nu păşea pe pământ, ci zbura.
Atunci mama a înţeles că este vorba de o minune a Sfântului Procopie. A doua zi l-a luat pe Antonie şi au mers la biserica Sfântului din satul învecinat, Psorari (astăzi satul se numeşte „Sfântul Procopie”). De îndată ce a văzut icoana lui, Antonie a strigat:
−    Acesta este, mamă, cel care m-a izbăvit.
Au mulţumit Sfântului şi de atunci Antonie s-a alipit de Biserică şi s-a dăruit în întregime lui Dumnezeu. Se distingea prin evlavia şi râvna sa pentru nevoinţă, precum şi prin celelalte virtuţi ale sale.
În 1839 locuitorii satului „Sfântul Ioan”, care aveau nevoie de preot slujitor, au cerut de la primarul insulei ca Antonie să devină preotul lor. Astfel Antonie a fost hirotonit ieromonah cu numele Antim. Era instruit în ştiinţele bisericeşti şi un bun cunoscător al muzicii bizantine. Trăia ascetic şi era foarte milostiv. Avea faimă de om sfânt. Când a adormit, a fost înmormântat la cererea sătenilor în Biserica Sfântului Ioan Colibaşul din Kuramades. Trupul său arăta ca nişte Sfinte Moaşte. Prin anul 1960, când paraclisierul mergea noaptea ca să aprindă candelele, vedea o lumină mai presus de fire ce lumina plăcile pardoselii. Înteresându-se, a aflat că acolo era îngropat trupul ieromonahului Antim.