Sfântul Spiridon ţinea cu acrivie şi cu multă evlavie toate rânduielile bisericeşti, printre care şi porunca postului. Odată, în timpul Postului Mare, un călător sărman a bătut la uşa lui cerând găzduire. Sfântul l-a primit cu multă dragoste pe acel necunoscut şi a îndemnat-o pe fiica lui să-i slujească. I-a zis ca, după ce-i va spăla picioarele, să-i pună o masă îmbelşugată cu de toate. Fiica lui însă, cum era şi firesc, a rămas uimită la acest îndemn al tatălui ei, căci nu-i putea oferi străinului nici măcar mâncare de post, fiindcă nu aveau de nici unele. Atunci tatăl ei i-a poruncit să pună pe masă şunca de porc, pe care o păstrau pentru anumite ocazii din perioada iernii. Acest îndemn al Sfântului se sprijinea pe credinţa lui că primirea de străini, ca o manifestare practică a dragostei, este mai înaltă decât postul, care este o nevoinţă, iar nu un scop sau, cu alte cuvinte, este un mijloc ce ne povăţuieşte la scop.
Călătorul a rămas uimit de această călduroasă şi neprefăcută primire. Ştia că se află în casa episcopului locului aceluia şi că era vreme de post, de aceea masa cu şuncă de porc pusă înainte era de neînţeles. Şi pentru ca să excludă orice interpretare greşită, cum că episcopul ar crede că este închinător la idoli, a spus fără ocolişuri că este creştin şi că ţine şi el poruncile dreptei Credinţe privitoare la post.
Atunci Sfântul, voind să-l slobozească pe străin de sentimentul vinovăţiei, a început şi el să mănânce din toate ce erau puse pe masa aceea a dragostei, zicând:
− Toate sunt curate celor curaţi, a spus dumnezeiescul Cuvânt.
Extras din Păstorul cel bun- Viaţa și minunile Sfântului Spiridon, episcopul Trimitundei, făcătorul de minuni – Arhim. Antonios Pakalidis, Editura Evanghelismos.
