Aceşti Sfinţi Mărturisitori au strălucit cu propovăduirea dreptei credinţe şi cu sfinţenia vieţii în veacul al XVIII-lea, fiind apărătorii Bisericii Ortodoxe din Transilvania, împotriva unirii ei silnice cu Roma.
Cuviosul Visarion Sarai s-a născut în Bosnia, din părinţi de neam român. A călătorit pe la multe locuri sfinte şi îndeosebi la Ierusalim şi la Muntele Athos şi a intrat de tânăr în monahism la Mânăstirea Sfântului Sava. Îndurerat de suferinţa românilor pentru credinţă, a călătorit prin Transilvania, propovăduind pretutindeni credinţa ortodoxă.
Era primit în tot locul ca un înger din cer. Drumul lui până la Braşov a fost un adevărat alai de biruinţă creştină, aprinzând în sufletele celor dreptslăvitori dragostea de legea strămoşească. Pentru râvna sa în apărarea credinţei ortodoxe, a fost întemniţat la Sibiu şi, în cele din urmă, în fioroasa închisoare din Kufstein, unde a murit, pentru mărturisirea credinţei ortodoxe.
Cuviosul Mărturisitor Sofronie s-a născut în satul Cioara, din părţile Orăştiei, ca fiu al unei familii preoţeşti. Ucenicia în călugărie şi-a făcut-o în Ţara Românească. Reîntors la Cioara, a întemeiat un schit în mijlocul codrilor, învăţând pe români calea mântuirii.
Pentru râvna lui faţă de Legea ortodoxă, a fost închis în temniţa de la Bobâlna. Eliberat de mulţime, Cuviosul Mărturisitor a plecat în Munţii Apuseni, îndemnând pe credincioşi să ţină credinţa cea adevărată. A fost prins din nou şi închis la Abrud.
Eliberat încă o dată, mergea din loc în loc, ţinând soboare, adică adunări, şi învăţând poporul: „Stricaţi silnica unire cu Roma, învăţa el, cereţi episcop român şi ortodox în Transilvania!”. Iar când a înţeles că şi-a împlinit chemarea, s-a retras la Mânăstirea Argeşului, unde s-a săvârşit cu pace.
Cel de al treilea luptător pentru dreapta credinţă a fost ţăranul Nicolae Oprea, născut în Săliştea Sibiului. Tată de familie, plugar, mirean şi bun creştin, gata de jertfă pentru credinţa străbună, fericitul Oprea a primit, ca pe o mare cinste, sarcina să ducă „la împăratul”, plângerile românilor: „Noi cerem, ziceau ei, în numele poporului, vlădică de legea noastră”.
La început, curajul şi îndrăzneala românilor au fost întâmpinate cu ameninţări şi izgoniri. Cu timpul, ele s-au repetat şi au stârnit prigoană şi multe întemniţări. În cele din urmă, în loc să i se împlinească cererile, fericitul Oprea a fost închis pe viaţă, în vestita temniţă de la Kufstein şi nu s-a mai întors niciodată, primind cununa nemuritoare a mucenicilor.
Sfântul Preot Ioan din Galeş a fost hirotonit în Ţara Românească, în lipsa unui episcop ortodox în Transilvania. S-a numărat printre cei mai îndrăzneţi apărători ai credinţei ortodoxe, în faţa încercărilor autorităţilor habsburgice de a impune unirea cu Biserica papală. În anul 1756 a fost arestat şi dus în lanţuri la Sibiu.
Împărăteasa Maria Tereza a dat ordin să fie dus în închisoarea cetăţii Deva, urmând să fie reţinut acolo până la moarte. Dar, spre sfârşitul anului următor, a fost dus sub aspră pază militară la închisoarea de la Graz, în Austria. Un cronicar braşovean – Radu Duma – scria că în anul 1776, câţiva negustori din Braşov l-au cercetat în închisoare, mărturisindu-le că ,,mai bine va muri acolo, decât să-şi lase credinţa strămoşească”.
Mai târziu a fost mutat în închisoarea din Kufstein, unde îşi sfârşiseră viaţa şi alţi doi mărturisitori şi mucenici ai Ortodoxiei transilvane. În anul 1780 un alt întemniţat de aici, sârbul Ghenadie Vasici, a reuşit să trimită o scrisoare împărătesei Ecaterina a II-a şi Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse, prin care ruga să se intervină pentru eliberarea lui.
Între altele, scria: „Aici, în fortăreaţă, este şi un preot român din Transilvania, cu numele Ioan, care pătimeşte în robie de 24 de ani pentru credinţa ortodoxă”. Acesta era preotul Ioan din Galeş, cel întemniţat în 1756, deci cu 24 de ani în urmă.
Sfântul Moise Măcinic din Sibiel a fost hirotonit la Bucureşti de Mitropolitul Neofit al Ţării Româneşti, prin anul 1746. Ridicându-se împotriva uniaţiei, a fost prins şi întemniţat la Sibiu, unde a pătimit timp de 17 luni. A fost eliberat din închisoare cu condiţia de a nu mai săvârşi cele ale preoţiei, şi a trăi şi a munci ca un simplu ţăran.
În anul 1752 a fost delegat, alături de credinciosul Nicolae Oprea din Sălişte, să plece la Viena pentru a prezenta împărătesei Maria Tereza plângerea credincioşilor din părţile de sud ale Transilvaniei (Făgăraş, Sibiu, Sebeş şi Orăştie), prin care cereau drepturi pentru Biserica Ortodoxă.
Au fost primiţi de împărăteasă, dar, în loc să li se dea un răspuns la plângerea lor, au fost aruncaţi în fioroasa închisoare Kufstein, din Munţii Tirolului. În anii care au urmat, reprezentanţii clerului şi ai credincioşilor ortodocşi din Transilvania au cerut în mai multe rânduri autorităţilor habsburgice să elibereze pe cei doi captivi.
La 24 iulie 1784, Stana, soţia lui Oprea, ruga pe împăratul Iosif al II-lea să-l elibereze după o robie de 32 de ani. Conducerea închisorii raporta că nu se mai ştie nimic despre el. Înseamnă că amândoi şi-au sfârşit zilele în temniţa de la Kufstein, jertfindu-şi viaţa pentru credinţa ortodoxă, câştigând însă cununa muceniciei.
Pentru mărturia lor ortodoxă şi moartea lor martirică, aceşti cinci Mărturisitori din Ardeal sunt cinstiţi ca Sfinţi de către obştea credincioşilor de pretutindeni şi, mai cu seamă, de cei din mijlocul cărora s-au ridicat.
Sursa: http://basilica.ro
