Sfinții Mucenici Serghie și Vah erau de neam roman, mari senatori și cei dintâi nobili de la curtea împăratului Maximian, care îi iubea mult și îi cinstea pentru priceperea și vitejia lor în războaie, precum și pentru credința în slujbă. Nimeni nu putea în niciun chip să se apropie de împărat și să ceară ceva de la el, decât numai prin acești credincioși sfetnici ai lui. În astfel de cinste împărătească erau, cinste pe care nimeni altul n-o avea. Însă ei nu așteptau cinste de la împăratul cel pământesc, ci de la Împăratul cel ceresc, căci credeau în Domnul nostru Iisus Hristos și se sârguiau să placă Lui prin viața cea sfântă și prin osârdia cu care Îi slujeau. Ei, însă, își tăinuiau credința de frica împăratului, căci mânia și iuțimea lui Maximian împotriva credincioșilor erau neîmblânzite. Dar lumina credinței în Hristos n-a rămas multă vreme ascunsă, căci a venit vremea să fie arătată tuturor, pentru că unii oameni, pizmuindu-i pentru dragostea ce le-o arăta împăratul și voind să atragă asupra lor mânia lui Maximian, i-au pârât că sunt creștini și că s-au lepădat de închinarea la idoli.
Împăratul nu voia să creadă că niște oameni ca aceștia, care au de la el atâtea daruri, să-i fie lui potrivnici în cinstirea zeilor și chiar se rușina de dânșii să-i întrebe despre aceste lucruri sau să-i mustre, neavând nicio dovadă vrednică de crezare. Însă s-a gândit să-i ispitească în acest chip: într-una din zile împăratul a făcut praznic pentru idolii săi și a mers împreună cu toți nobilii, cu ostașii, cu slujitorii și cu toată suita sa în capiștea necuratului idol Die, voind să-i aducă jertfe alese. În acest timp privea să vadă dacă vor intra o dată cu dânsul și iubiții lui senatori în capiștea idolească. Când împăratul a intrat în capiște, senatorii Serghie și Vah au rămas afară și, ca adevărați robi ai lui Hristos, stăteau deoparte și se rugau adevăratului Dumnezeu, ca să lumineze ochii necredinciosului popor și să preamărească întru dânșii prea sfânt numele Său. Împăratul, văzând că Serghie și Vah n-au intrat cu dânsul la praznic, a trimis pe slujitorii săi să-i prindă și să-i aducă cu sila în capiștea lui Die. Fiind aduși sfinții în adunarea cea urâtă de Dumnezeu, împăratul le-a poruncit să se închine idolilor, să le aducă jertfă și să mănânce din cele jertfite idolilor. Iar ei, nevoind să facă acestea, au zis: “Avem în cer un Dumnezeu care nu minte, un Dumnezeu adevărat și viu, care pe toată lumea o cuprinde și nu este nesimțitor la fel ca idolii voștri și noi Aceluia ne închinăm”. În felul acesta ei îl mustrau pe împărat pentru credința lui cea greșită, pentru că cinstea cuvenită lui Dumnezeu o dădea idolilor orbi, surzi și muți, aducând cu el și pe alții la această credință. Împăratul a poruncit să fie luate de la dânșii semnele nobleței lor – fireturile ostășești, lanțurile de aur, inelele și toate hainele și să fie îmbrăcați femeiește spre necinstea lor și, punând cercuri de fier pe grumazul lor, a poruncit să fie purtați așa prin cetate spre râsul și batjocura tuturor, ca așa cei slăviți și de neam nobil roman să fie batjocoriți pentru cinstirea adevăratului Dumnezeu și pentru necinstirea idolilor mincinoși sau, mai bine zis, a diavolilor, cărora n-au voit să le jertfească cei ce se aduceau pe sine jertfă lui Hristos.
Împăratul Maximian, după săvârșirea necuratelor jertfe, s-a întors la palat și, mâhnindu-se pentru Serghie și Vah, pe care îi iubea, i-a chemat înaintea sa și le-a zis: “Prietenii mei preaiubiți și credincioși, pentru ce v-ați înșelat ca să-i mâniați pe zei, iar pe mine, împăratul vostru, care sunt bun și milostiv, să mă mâhniți și vouă să vă aduceți atâta necinste? Pentru că eu, deși vă iubesc mult, nu pot suferi necinstirea zeilor mei și vă voi da la chinuri, fără ca aceasta să fie dorința mea. Deci, vă rog, prietenii mei, părăsiți pe acel Fiu al teslarului pe care evreii, ca pe un tâlhar, L-au răstignit între tâlhari pe cruce. Nu vă amăgiți de creștineștile farmece și basme și întoarceți-vă către zeii noștri și eu vă voi încununa cu mai multă cinste și mai multă dragoste vă voi arăta vouă și veți trăi în bunătățile împărăției mele, fiind nedespărțiți de mine”. Serghie și Vah, nevrând ca pentru dragostea împăratului să cadă din dragostea lui Dumnezeu și nedorind ca pentru bunătățile cele vremelnice să se lipsească de bunătățile cele veșnice, au grăit mult împotriva împăratului. Și, fiind plini de darul Duhului Sfânt și cu limbă slobodă, în cuvinte înțelepte, au arătat neputința idolilor și cu multă îndrăzneală au mărturisit puterea și Dumnezeirea lui Iisus Hristos, iar pe împărat l-au sfătuit să caute să cunoască adevărul.
Păgânul împărat, având inima împietrită și urechile surde și ochii cei sufletești orbi, nu primea sfatul lor cel bun și se lepăda de cuvintele lor folositoare și se aprindea mai mult de mânie și iuțime, dar, nevrând ca el însuși să-i muncească, pentru că îi iubea foarte mult, i-a trimis în părțile Răsăritului, la ighemonul Antioh, care era cumplit chinuitor al creștinilor. Acest Antioh se învrednicise de la împărat de ighemonie prin nobilii Serghie și Vah, pentru că ei, prin rugămintea lor, au mijlocit de la Maximian acea cinste pentru Antioh și l-a rânduit ighemon în părțile Răsăritului. La acest Antioh i-a trimis Maximian pe Sfinții Serghie și Vah, pentru ca să se înfricoșeze de cruzimea lui, cruzime despre care se dusese vestea în toată lumea, să le fie frică de el, fiind în mâinile acestui tiran și așa, fiind siliți, să se lepede de Hristos din frică și de rușine; iar dacă nu se vor supune să fie chinuiți, nu înaintea ochilor împăratului, ci în alte părți îndepărtate.
Sfinții au plecat din Roma, fiind duși în lanțuri, și, mergând toată ziua aceea, au rămas peste noapte la o gazdă, iar la miezul nopții, când ostașii care îi duceau și îi păzeau au adormit adânc, ei privegheau cu tot dinadinsul în rugăciune, cerând lui Dumnezeu ajutor, ca să poată să rabde cu bărbăție toate chinurile, pentru numele Lui cel sfânt. Astfel rugându-se ei, li s-a arătat îngerul Domnului, strălucind lumină cerească, și îi întărea, zicându-le: “Îndrăzniți, robii lui Hristos, și nevoiți-vă ca ostașii cei buni împotriva diavolului, pentru că degrabă îl veți birui. Iar pentru nevoința voastră veți lua cununile biruinței de la Domnul Iisus Hristos, Care va fi alături de voi în suferința voastră, dându-vă ajutorul Său, până ce îl veți călca pe vrăjmașul diavol sub picioare”. Cu aceste cuvinte întărindu-i, îngerul s-a făcut nevăzut, iar ei, umplându-se de negrăită bucurie, înălțau laudă lui Dumnezeu Celui ce bine a voit ca prin îngereasca arătare să cerceteze pe robii săi. Și, mergând multă vreme pe cale, petreceau în post, în rugăciuni și cântări de psalmi, înarmându-se împotriva duhurilor celor nevăzute ale răutății prin această duhovnicească armă. Trecând prin multe cetăți și țări, au ajuns în părțile Răsăritului, în cetatea care se numea Varvalisa, unde locuia Antioh, căruia ostașii i-au predat pe cei trimiși în lanțuri, adică pe Serghie și pe Vah, precum și scrisoarea împăratului care avea acest cuprins:
“Maximian, puternicul împărat, poruncește lui Antioh, ighemonul părților din Răsărit și tuturor oamenilor, dar mai ales ajutătorilor și slujbașilor împărăției noastre, ca să nu mai fie oameni necredincioși zeilor și străini de slujbele lor; deci, în acest fel, văzând pe Serghie și pe Vah că sunt de credința creștinească cea atât de rea, i-am judecat și i-am găsit a fi vinovați de muncile cele cumplite. Și, de vreme ce sunt nevrednici de împărăteasca cinste, i-am trimis bunătății tale, ca, de se vor pocăi, ascultându-ne pe noi, și de vor jertfi zeilor, să-i învrednicești cu blândețea ta și să-i eliberezi din chinurile cele pregătite pentru ei; apoi să le făgăduiești a noastră iubire de oameni, pentru că va lua fiecare dregătoria sa și va ajunge la cinste mai mare ca cea dintâi. Iar dacă nu se vor supune, ci vor rămâne în credința cea rea, să-i supui pe dânșii la chinuri legiuite și să-i pierzi cu moarte de sabie. Îți doresc viață lungă și să fii sănătos”.
Antioh, citind această scrisoare împărătească, a poruncit ca Serghie și Vah să fie puși într-o închisoare ușoară și să fie păziți până a doua zi. Iar a doua zi, intrând în divan, a șezut la judecată și, aducându-i înaintea sa, a zis către dânșii: “Părinților și binefăcătorilor mei, care ați mijlocit pentru mine să iau această dregătorie și cinste pe care o am, o! cum s-a schimbat buna voastră soartă, căci eu acum șed ca un judecător, iar voi stați ca niște robi legați înaintea mea, eu care altădată ședeam înaintea voastră, slujindu-vă. Deci, rogu-vă să nu voiți a vă face vouă un rău ca acesta, ci ascultați-l pe împărat și cinstiți pe zei, ca să reveniți la cele dintâi dregătorii ale voastre și în cinste; iar dacă nu veți face aceasta, apoi chiar fără de voia mea, vă voi pune la chinuri, după porunca împăratului, pentru că ați auzit singuri ce-mi poruncește împăratul în scrisoarea pe care mi-a trimis-o. Drept aceea, domnii mei, fiți milostivi vouă și mie, căci eu n-aș vrea să fiu aspru chinuitor al binefăcătorilor mei”. Dar sfinții au răspuns: “În zadar vrei să ne amăgești cu cuvintele tale, pentru că cinstea și necinstea, viața și moartea, toate sunt deopotrivă celor care au viața cea cerească; nouă Hristos ne este viața, iar moartea pentru El ne este cinste”.
Multe altele au zis sfinții, preamărind pe Hristos, ocărând pe idoli și mustrând păgânătatea necredincioșilor. Iar Antioh, mâniindu-se, a poruncit ca Sfântul Serghie să fie aruncat în temniță, iar pe Vah să-l dezbrace, să-l întindă la pământ și să-l bată fără milă. Și îl bătură mult pe Sfântul Vah peste tot trupul, încât mulți slujitori, obosind, se schimbau pentru a-l bate; iar din cauza acestei bătăi i-a căzut carnea de pe oase, iar pântecele i-a fost despicat și schingiuitorii vărsau sângele lui ca pe apă. Din pricina acelei bătăi, sfântul și-a dat sufletul său în mâinile Domnului. Apoi călăul a poruncit ca trupul lui să fie târât afară din cetate și să fie aruncat pentru mâncarea fiarelor și păsărilor. Dar Domnul a păzit trupul lui, căci mai mulți credincioși, care se ascundeau afară din cetate în prăpăstii și în peșteri de frica slujitorilor de idoli, ieșind noaptea din ascunzătorile lor, au luat trupul Sfântului Vah și l-au îngropat cu cinste într-una din acele peșteri în care ei se ascundeau.
Sfântul Serghie, șezând în temniță și auzind că prietenul lui s-a sfârșit în chinuri, plângea mult pentru despărțirea de el, zicând: “Vai mie, fratele meu, Vah, de acum nu vom mai cânta, zicând: iată ce este bun sau ce este frumos, fără numai a locui frații împreună; pentru că m-ai lăsat singur”. Tânguindu-se în acest fel, în noaptea următoare lui Serghie i s-a arătat Sfântul Vah, într-o lumină cerească foarte strălucitoare și l-a mângâiat, spunându-i despre răsplata cea pregătită în ceruri și întărindu-l spre muceniceasca nevoință către care va veni în curând și va câștiga de la Hristos Domnul mare milă și mare îndrăzneală. Sfântul Serghie s-a bucurat foarte mult de arătarea lui Vah și întru bucuria inimii cânta lui Dumnezeu.
În ziua următoare ighemonul, vrând să meargă în cetatea Sur, a poruncit ca Serghie să fie adus după el. Acolo, șezând la judecată, a zis către sfânt: “Vah, om necredincios și rău, nevrând să jertfească zeilor, a vrut mai bine să moară de moarte silnică decât să-i cinstească pe zei, iar eu l-am pedepsit după faptele sale. Dar tu, domnul meu Serghie, pentru ce urmezi credinței celei rele și te duci de voie în mare primejdie? Binefăcătorul meu, nu te condamna singur la chinuri, pentru că eu mă rușinez de ale tale faceri de bine și mă rușinez de cinstea ta, pentru că tu stai osândit înaintea mea, iar eu șed și te judec pe tine. Eu, care eram mai mic decât tine, m-am învrednicit de mare cinste prin mijlocirea ta, și iată că acum sunt mai mare decât tine, iar tu, care ai căpătat de la împărat mare cinste și multe bunătăți, iată că acum singur îți dorești răul; deci, te rog, ascultă sfatul meu, supune-te voii împăratului și cinstește pe zei, ca să dobândești cinstea și dregătoria cea de mai înainte”. A răspuns sfântul, zicând: “Cinstea și slava cea vremelnică sunt deșarte, iar necinstea se face pricinuitoare de cinstea cea vremelnică. Deci, nu mă îngrijesc de această necinste și nici nu doresc cinstea vremelnică, căci nădăjduiesc să fiu cinstit de Hristosul meu cu cinstea cea adevărată și veșnică în mărirea cea cerească. Tu pomenești facerile mele de bine, cum că ți-am mijlocit de la împăratul cel pământesc această dragoste mare, dar ascultă-mă pe mine și, cunoscând adevărul, leapădă-te de necurații tăi zei și închină-te împreună cu mine Dumnezeului ceresc și Împăratului veacurilor, iar eu îți făgăduiesc ca să-ți mijlocesc de la El mai multe bunătăți decât ai tu de la Maximian”.
Atunci Antioh, văzând că nu poate să-l întoarcă pe Serghie de la Hristos și să-l plece la voia împărătească, a zis: “Serghie, mă silești ca, uitând toate bunătățile primite de la tine, să fiu nevoit să te supun la cumplite chinuri”. Iar Serghie a răspuns: “Fă ce voiești tu, pentru că acum Îl am ajutor pe Hristos care a zis: Nu vă temeți de cei ce ucid trupul, că sufletul nu pot să-l ucidă. Iată, ai stăpânire peste trupul meu ca să-l chinui, dar peste sufletul meu nu ai stăpânire, nici tu, nici tatăl tău, Satana”. Antioh, mâniindu-se, i-a zis: “Văd că îndelunga mea răbdare te-a făcut îndrăzneț”. Apoi a poruncit ca Serghie să fie încălțat cu încălțăminte de fier, ce avea într-însa piroane lungi și ascuțite și care au străpuns tălpile sfântului. Și, așa fiind încălțat, i s-a poruncit să alerge înaintea șaretei sale, pentru că mergea spre cetatea Tetrapirghia, iar de la Tetrapirghia aveau să meargă la cetatea Rosaf. Iar Sfântul Serghie alerga și cânta, zicând: “Așteptând am văzut pe Domnul care, căutând spre mine, a auzit rugămintea mea și m-a scos din groapa necazului și din tina ticăloșiei și a pus pe piatră picioarele mele și a îndreptat pașii mei”.
Ajungând ei în Tetrapirghia, care era la mare depărtare de Sur, ca la nouă stadii, mucenicul a fos dus în temniță. În drum spre temniță, el zicea: “Cel ce a mâncat odată pâinea mea, a venit asupra mea cu vicleșug și cu legăturile chinurilor cele cumplite a întins cursă picioarelor mele, dar vino, Doamne, în ajutorul meu și împiedică-i pe dânșii și izbăvește de cei necredincioși sufletul meu”. În noaptea aceea, pe când se ruga în temniță, îngerul Domnului a venit la dânsul și i-a vindecat picioarele de răni. Apoi, dimineața, călăul a poruncit ca Sfântul Serghie să fie scos din temniță, crezând că nu va putea călca cu picioarele din pricina rănilor, dar l-a văzut de departe mergând bine, cu picioarele sănătoase și neșchiopătând deloc și, înspăimântându-se, a zis: “Cu adevărat, omul acesta este vrăjitor, pentru că cine ar putea ca după astfel de chinuri să umble neșchiopătând? Deci, dacă se vede cu picioarele nevătămate, aceasta nu poate fi decât putere vrăjitorească”. Apoi, încălțându-l iarăși cu acei papuci, l-a gonit înaintea sa până ce au ajuns la cetatea Rosaf, care era la o depărtare de șaptezeci de stadii de cetatea Sur. Acolo, șezând la judecată, l-au silit pe Sfântul Serghie să se închine la idoli și, nefiind posibil să-l atragă de la mărturisirea lui Hristos, l-au osândit la moarte. Și, ducându-l afară din cetate, la locul de osândă, Sfântul Serghie și-a cerut voie pentru a-și face rugăciunile și, rugându-se îndelung, a auzit de sus un glas dumnezeiesc chemându-l acolo; apoi, cu bucurie, plecându-și capul său sub sabie, s-a sfârșit, iar trupul lui a fost îngropat de credincioșii din acele locuri.
După o vreme, niște oameni credincioși din cetatea Sur s-au sfătuit în taină să ia de acolo trupul Sfântului Mucenic Serghie și să-l ducă în cetatea lor, iar când s-au apropiat, noaptea, de mormântul sfântului, îndată a ieșit de acolo o flacără de foc mare cât un stâlp care ajungea până la ceruri. Iar niște ostași care locuiau în Rosaf, văzând, în miezul nopții, acea văpaie înaltă de foc care lumina toată partea aceea, au alergat înarmați la acel loc și au aflat pe cetățenii de la Sur cuprinși de spaimă pentru această minunată vedenie de foc.
După puțină vreme, încetând acea lumină de foc, cei ce veniseră de la Sur au înțeles că sfântul nu voiește să se despartă de locul acela unde și-a vărsat sângele și și-a dat sufletul pentru Hristos.
Petrecând acolo câteva zile, au zidit în cinstea Sfântului Serghie, la locul unde a fos îngropat, un mormânt din piatră, înalt și foarte frumos. Apoi, sporind credința în Domnul nostru Iisus Hristos, s-a zidit în cetatea Rosaf o Biserică cu numele Sfântului Mucenic Serghie și, adunându-se din cetățile dimprejur cincisprezece episcopi, au descoperit mormântul Sfântului, iar cinstitele lui moaște, care s-au păstrat în mireasmă bună și nestricate, au fost mutate cu mare cinste în Biserica cea nouă. Și au așezat să fie prăznuită pomenirea lui în fiecare an, în octombrie, ziua a șaptea, zi în care a fost omorât. Apoi în amândouă locurile, adică și în Biserică, unde se aflau sfintele lui moaște, și acolo unde și-a aflat sfârșitul și a fost îngropat, se făceau multe tămăduiri bolnavilor și se goneau diavolii.
Se mai cade încă a pomeni și despre aceasta: în fiecare an în ziua praznicului Sfântului Serghie fiarele sălbatice, ieșind din pustiile dimprejurul acelui loc, unde zăcuse mai înainte trupul sfântului, își schimbau cruzimea lor de fiară în blândețe de miel, încât nu vătămau pe nimeni, nici pe oameni, nici pe dobitoace, ci cu sfială înconjurau acel loc sfânt și iarăși se întorceau în pustia lor. Așa l-a preamărit Dumnezeu pe plăcutul Său, încât și fiarelor, ca unor oameni, le poruncea să prăznuiască sfânta lui pomenire. Cu ale cărui rugăciuni, Preabunul Dumnezeu să îmblânzească mânia vrășmașilor noștri, ca și mânia fiarelor sălbatice, spre mărirea Sa cea dumnezeiască, în veci. Amin.
Puteți citi și:
