Aceştia au pătimit moarte martirică în timpul persecuţiei împăratului Diocleţian (284-305), în cetatea Sirmium, într-o zonă geografică locuită, în principal, de strămoşii noştri daco-romani şi de traci romanizaţi. Erau meşteri pietrari, iscusiţi sculptori în marmură aflaţi în slujba împăratului, însă au refuzat să se închine idolilor şi au mărturisit că sunt creştini. Pentru aceasta, au fost întemniţaţi şi şi-au găsit mucenicescul sfârşit în valurile râului Sava. Pătimirea lor este relatată în colecţia „Acta Sanctorum“, izvor ce reface rechizitoriul proceselor de judecare a creştinilor şi reproduce chinurile numeroşilor martiri din perioada persecuţiilor.
Domnia lui Diocleţian asupra Imperiului Roman a însemnat, pentru creştinism, una dintre cele mai grele perioade din istorie, cea a persecuţiilor. Acest împărat comandase ridicarea unui palat în cetatea Salonae, astăzi Split, în Croaţia, pe ţărmul Mării Adriatice. Pentru prelucrarea marmurii destinate construcţiei, funcţiona un atelier cu peste şase sute de lucrători, lângă cetatea Sirmium din Panonia Inferioară (astăzi Mitroviţa, în Serbia, lângă Belgrad). Între meşterii din acel atelier, patru sunt amintiţi cu numele: Claudiu, Castor, Sempronian şi Nicostrat, iscusiţi lucrători în piatră. În taină, ei erau creştini, botezaţi în numele Sfintei Treimi de episcopul Chiril al Antiohiei, aflat în exil în ţinutul Iliricului. Alături de cei patru lucra un alt meşter, păgân, cu numele Simpliciu, care, urmându-le exemplul, s-a convertit la creştinism, primind botezul de la acelaşi arhiereu.
Pentru că obişnuiau să pună început bun oricărei activităţi şi să o încheie cu semnul Sfintei Cruci, cei cinci meşteri creştini au fost văzuţi de colegii lor păgâni, care nu au ezitat să-i denunţe pentru credinţa lor. Dintr-un bloc de marmură adus din Insula Thassos, din Grecia, au primit poruncă să ridice o statuie închinată zeului Asclepios, al medicinei. Când au ajuns la cioplirea chipului statuii, cei patru meşteri creştini şi ucenicul lor au refuzat, mărturisind că sunt creştini şi nu vor primi să ajute la confecţionarea unui idol. După treizeci şi una de zile, statuia a fost dezvelită înaintea împăratului, finisată de alţi sculptori, păgâni. Împăratul a fost mulţumit de lucrarea meşterilor şi, cunoscând că sculptorii cei mai buni din atelier sunt Claudiu, Castor, Sempronian şi Nicostrat, a crezut că este opera lor. Slujitorii păgâni, însă, i-au spus că aceştia sunt creştini şi au refuzat porunca imperială de a ridica statuia zeului vindecător. Auzind acestea, împăratul a însărcinat pe un dregător cu numele Lampadie să încerce să-i convingă să apostazieze, căci cunoştea meşteşugul lor, iar daca vor refuza, să fie pedepsiţi pentru sacrilegiu.
Timp de cinci zile, Lampadie i-a adus înaintea templului lui Apollo, cerându-le să jertfească zeului. Pe de o parte, îi ademenea cu diverse dregătorii şi bogăţii promise. De cealaltă, îi ameninţa cu felurite chinuri. Toate, pentru a renunţa la credinţa creştină, însă nimic nu i-a clintit. Au fost întemniţaţi şi biciuiţi. În timp ce erau chinuiţi, Lampadie, aflat în scaunul de judecată, a căzut mort „ca lovit de un duh rău“. Rudele acestuia îi găseau vinovaţi de moartea sa pe cei cinci pătimitori, astfel că împăratul, gândind că va evita o răscoală în cetate, a hotărât să-i sacrifice. A poruncit să fie închişi de vii în sicrie confecţionate din plumb şi aruncaţi în apa râului Sava, un afluent al Dunării. Astfel şi-au găsit mucenicescul sfârşit meşterii creştini Claudiu, Castor, Sempronian şi Nicostrat, alături de Simpliciu, ucenicul lor. Auzind de cumplitul lor sfârşit, episcopul Chiril, părintele lor spiritual, şi el închis în temniţă, şi-a dat duhul, de supărare. Martirologiul aminteşte pe un creştin cu numele Nicodim, care a scos din apă sicriele şi s-a îngrijit de înmormântarea sfinţilor. Calendarul roman din anul 354 îi numără în rândul Sfinţilor, având data de prăznuire la 9 noiembrie. Un jurnal de pelerinaj din aceeaşi perioadă, intitulat „Epitome libri de locis sanctorum martyrum“, conţine numele a patru martiri ale căror morminte erau cinstite de creştini: „IV Coronati, id est Claudius, Nicostratus, Simpronianus et Castorius“.
În secolele IV-V a fost ridicată o Biserică pe una dintre cele şapte coline ale Romei, restaurată de-a lungul timpului şi cunoscută astăzi sub numele de „Basilica di Santi Quattro Coronati“, adică a celor patru Sfinţi „încoronaţi“ cu cununa muceniciei. Papa Miltiade (311-314) a fost cel care a închinat Biserica unor Sfinţi militari martirizaţi în timpul persecuţiei aceluiaşi împărat Diocleţian. Aceştia au fost decapitaţi pentru refuzul de a jertfi zeului Asclepios, la doi ani după martiriul Sfinţilor sculptori pomeniţi astăzi. În jurul anului 850, în timpul papei Leon al IV-lea (847-855), sfintele odoare le-au fost aduse dintr-un cimitir din afara Romei şi depuse spre venerare în acel sfânt lăcaş, alături de moaştele celor cinci martiri din aceeaşi perioadă, sculptori din Panonia Inferioară: Claudiu, Castor, Sempronian, Nicostrat şi Simpliciu. Astfel, Biserica închinată Sfinţilor încoronaţi din Roma îşi cinsteşte nouă ocrotitori spirituali. În secolul al XVII-lea, pe peretele unei abside au fost pictate şapte fresce ce reproduc pătimirea celor cinci sfinţi sculptori şi alte patru fresce care înfăţişează martiriul sfinţilor militari amintiţi. În Italia, ziua prăznuirii Sfinţilor Claudiu, Castor, Sempronian şi Nicostrat este celebrată, anual, drept sărbătoare a marmurarilor.
Sursa: http://ziarullumina.ro
