Adeseori, la privegherile sale, Stareţul făcea rugăciune pentru părintele Gheorghe, preotul din satul natal, cel care îl botezase.
Acesta era un om sfânt ce trăia în feciorie. Făcea multe milostenii şi scotea demonii din oameni. Liturghisea în fiecare zi şi pomenea mii de nume, după care mergea pe la morminte şi făcea trisaghioane pentru cei adormiţi. Îşi pusese în minte, aşa simplu cum era, să‑i scoată pe toţi păcătoşii din iad. Aşadar, părintele Gheorghe i s‑a arătat odată Stareţului şi i‑a spus cu uimire:
– Până acum credeam că cei adormiţi se mântuiesc numai cu Liturghiile, cu parastasele şi trisaghioanele. Acum însă am văzut că şi rugăciunile voastre, ale pustnicilor, scot suflete din iad[1].
De aceea, Stareţul ne spunea că mila lui Dumnezeu este mare şi că nu numai cu Dumnezeiasca Liturghie, ci şi cu rugăciunea poţi să scoţi un suflet din iad.
– Ştiţi ce spun oamenii care se află în iad?
– Ce spun, Gheronda?
– Ah, de s‑ar găsi vreun preot din neamul nostru care să ne pomenească la Dumnezeiasca Liturghie sau altcineva care, cu metania sa, să ne trimită vreun pacheţel milostenie.
Şi ne sfătuia să ne rugăm cu metania pentru cei adormiţi:
– Toţi cei care aveţi cunoştinţe sau rude printre cei adormiţi rugaţi‑vă pentru ele ca să se mângâie şi să se mântuiască şi aceste suflete.
[1] Stareţul Iosif, op. cit., p. 188.
Extras din Starețul meu Iosif Isihastul – Cuviosul Efrem Filotheitul, Editura Evanghelismos.
