În jurul anului 2003, pe când așteptam la Uranopolis să scot bilet pentru corabie, vine un tânăr între 27 și 30 de ani și mă întreabă ceva.
I-am răspuns și, cum se întâmplă de obicei, am intrat în vorbă… Dacă ne va îngădui vântul să intrăm în Athos… Unde merge fiecare dintre noi și celelalte.
Discuția s-a continuat pe corabie și am început să intrăm în subiecte mai profunde.
Îi spuneam că aveam trei ani de când mă întorsesem la Biserică și o luasem de la zero. Apoi mi-a spus și el povestea vieții lui.
„Eu am fost satanist… Foarte adânc afundat în practicile sataniste… Făceam ritualuri… în niște subteranuri în care se făceau orgii deasupra icoanelor ortodoxe… Săvârșeam fapte ce nu se pot descrie în Săptămâna Patimilor, chiar lângă biserici. Începusem să fiu foarte inițiat în astfel de practici… După un timp m-am încuiat în casă, doborât fiind de depresie și având tentative de sinucidere. Nici măcar storurile nu le lăsam deschise, ca să nu intre lumina… Înlăuntrul meu auzeam mereu îndemnuri de genul: „Aruncă-te! Termină odată cu viața, ca să te liniștești… Ce rost mai are să mai trăiești?” și altele asemenea. Într-o bună zi am hotărât să pun capăt… Nu mai suportam… Am ieșit pe balcon și voiam să mă arunc… Eram plin de mânie și de indignare… Atunci am strigat cu putere: „Și Tu, Cel în care crede lumea și vorbesc despre Tine… unde ești? În cele din urmă, nu exiști nicăieri…”.
În acea clipă am simțit o negrăită liniște lăuntrică… Și toate în jurul meu erau preafrumoase și plăcute… Simțeam o prezență atât de puternic… Dar nu vedeam, nici nu auzeam ceva. Am căzut la pământ, fără să știu de ce și am plâns ore întregi… Când am reușit să mă ridic și să ies afară, deja se schimbaseră toate înlăuntrul și în exteriorul meu… Mă regăsisem pe mine însumi… Pașii mi s-au îndreptat spre Sfântul Munte, spre Mănăstirea Filotheu. De atunci am duhovnic pe unul din părinții mănăstirii. Am găsit și o fată bună și m-am însurat… Am găsit și de lucru… Slavă lui Dumnezeu că sunt bine!…”.
Ilie Daslis
Sursa : http://synaxipalaiochoriou.blogspot.gr/2016/06/blog-post_52.html