Preot Ioan Bădiliţă
Într-o zi dogoritoare de august, în 2011, am plecat, împreună cu dascălul și cu paraclisierul, în satul Coarnele-Caprei, să mai adunăm un bănuț pentru ridicarea Bisericii noi. Nu numai că lucrările mergeau foarte greu, dar nici măcar acte pentru construcție nu existau în momentul când m-a hirotonit episcopul pe seama parohiei, astfel încât mi-a fost foarte greu să-i conving pe cetățeni să intrăm în legalitate. Știți cum e: omul îți dă pentru o cărămidă sau pentru un sac de ciment, dar să n-audă că îi ceri bani pentru studii geo, devize sau proiecte.
Dar să revin la narațiunea inițială. Undeva, pe la amiază, am ajuns în dreptul unei case dărăpănate, împrejmuită de un gard știrb din scânduri. La poartă, un moșneag îmbrăcat în zdrențe, trăgea cu poftă și putere dintr-o țigară. De fapt era tutun învelit în ziarul Evenimentul de Iași. Ne ia la rost:
– Bă, cine sunteți și care-i treaba vostră p’acilea? Zi scurt.
– Păi, cin’ să fim? Eu îs preotul din Fântânele, de aci de peste deal, și ăsta-i dascălul. Strângem niște bani pentru Biserică.
– Fugi, mă, d-acilea. Nu te cred.
Și suflă fumul spre noi.
– Pe cuvânt. Vă arăt legitimația. Aparținem de protopopiatul Hârlău, avem documente, ștampile, tot ce vreți.
– Eh, documente. Lasă că vă știu eu pe voi. Tot nu te cred.
– Uite, moșu, îl sunăm chiar acum, dacă vrei, pe părintele paroh, Liviu C. (Dumnezeu să-l ierte!) și ai să te convingi că nu umblăm cu prostii.
Trec câteva minute bune. Ne era sete de ne crăpau buzele și nici voce nu mai aveam. Reverenda era plină de praf și pantofii începeau să cedeze, din cauza pietrelor de pe ulițe. Cât despre răbdare… îmi era greu pusă la încercare.
– Și zici că ești părinte?
– Da, v-am zis, vecini de peste deal. Avem Biserică în construcție, iar parohia e extrem de săracă.
– Ei, da. Vrăjeli. Așteaptă aici, la poartă. Revin.
Se duce în casă și se întoarce în aproximativ cinci minute, cu o hârtie mototolită în mână, albăstruie.
– Uite, ia din partea mea o sută, să pui o cărămidă și de sufletul părinților mei. Am văzut că ești părinte, într-adevăr. Numai un părinte poate să aibă răbdare cu un hodorog ca mine, așa cum ai avut matale. Hai, zi bună!
Ca să vă dați seama ce au însemnat cei o sută de lei ai moșului sherlock holmes, gândiți-vă că am strâns, în total, 1000 RON din tot satul, de dimineața până seara. Și vorbim despre un sat foarte, foarte mare…
