“Slavă ÎNTRU cei de Sus lui Dumnezeu și pe pămînt pace, ÎNTRU oameni bunăvoire!”
sau:
“Slavă ÎNTRe cei de Sus lui Dumnezeu și pe pămînt pace, ÎNTRe oameni bunăvoire!”
Corectă este prima variantă. Aici ni se spune că slava este Sus, la Dumnezeu (nu e o slavă între făpturile de Sus separată de slava celor de jos) – și bunăvoirea este spre/către oameni, nu între oameni, adică nu oamenii își dăruiesc azi bunăvoire între ei cu de la sine putere, fiind mai buni (cum se și înțelege), ci Dumnezeu arată azi bunăvoire către/întru neamul omenesc prin Nașterea Sa. Că nu a fost nicio bunăvoire între oameni în noaptea Nașterii și după aceea, o arată Nașterea în grajd și prigoana ce a urmat pînă la uciderea pruncilor de către Irod.
Așadar, astăzi slava este a lui Dumnezeu întru cele înalte și neajunse de mintea omenească, pentru că a aratat bunăvoire către oameni făcîndu-Se unul dintre ei, luînd trup din Fecioară prin zămislire fără de sămînță, de la Duhul Sfînt.
Nu este o despărțire între cei de Sus și cei de jos, nu sînt două lumi care sărbătoresc și slujesc diferit, ci este un amestec al Cerului cu Pămîntul, astfel că slava de Sus se arată jos binevoitoare spre oameni, cum arată lămurit și cuvintele Condacului Nașterii: “Îngerii cu păstorii slavoslovesc”, adică Îngerii și păstorii devin egali în cunoaștere și cîntă lui Dumnezeu de pe aceeași treaptă, deoarece Dumnezeu S-a întrupat pe pămînt.
Slavă întru cei de Sus lui Dumnezeu și pe pămînt pace, întru oameni bunăvoire!
