Este o realitate pe care o cunoaștem cu toții: dintre toate Icoanele Sfinților, Cuvioșilor și martirilor din istoria creștinismului, chipul Maicii Domnului zugrăvit în Icoane are o căldură și o blândețe care ne inspiră nădejde de fiecare dată când îl privim. Încă din primele secole creștine, reprezentările iconografice ale Maicii Domnului s-au răspândit rapid în rândul celor care au ales să urmeze cuvântul Evangheliei și, în urma rugăciunilor adresate în fața lor, multe dintre ele au dovedit puteri miraculoase și au devenit, apoi, cunoscute Icoane făcătoare de minuni.
În data de 23 septembrie a fiecărui an, Biserica noastră ne amintește de o minune petrecută în urmă cu multă vreme în satul Slovenska. O istorisire despre durere și deznădejde, despre credință și bucurie. Ne amintim, de fapt, în această zi, de Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Slovenskaia”, una dintre cele mai cunoscute Icoane ale Maicii Domnului, făcătoare de minuni, păstrate până astăzi la mare cinste în spațiul rusesc. Care este motivul pentru care o prăznuim în această zi și care este istorisirea ei? Aflați în rândurile de mai jos!
Satul Slovenska aparține raionului rusesc Kostroma, situat în partea de nord-est a Rusiei. Orașul cu același nume are o istorie bogată și este cunoscut pentru faptul că a fost capitala Rusiei în secolul al XVII-lea, având o arhitectură interesantă, cu multe clădiri istorice și Biserici, fiind situat pe malul râului Volga și oferind turiștilor o priveliște minunată. Însă, localitatea Slovenska și, implicit întregul raion Kostroma sunt cunoscute și prin faptul că, acum fix 388 de ani, în această parte de lume s-a petrecut o mare minune. Și pentru că rânduielile statornicite de Sfinții Părinți nu sunt deloc întâmplătoare, Icoana Maicii Domnului „Slovenskaia”, descoperită de un vânător în inima pădurii, este cinstită la numai trei zile după ce Biserica noastră l-a pomenit cu mare cinste pe Sfântul Mare Mucenic Eustatie, ocrotitor al familiei și al căsătoriei, dar și al vânătorilor.
Revenim, însă, la istorisirea din ziua de 23 septembrie. Pentru că da, modul în care a fost descoperită această Icoană rară a Maicii Domnului este unul de poveste și de povestit tuturor. Se spune că, în timp ce se afla prin păduri în căutarea vânatului, un vânător pe nume Iakinf a descoperit din întâmplare o Bisericuță de lemn, care era aproape putredă și acoperită cu mușchi de pădure. Un singur vânt mai puternic să se fi abătut în acea zonă și paraclisul ar fi fost la pământ. Curios, s-a hotărât să intre înăuntru, să vadă ce ascund pereții șubreziți de atâtea ploi. Și a văzut că nu se mai slujise de multă vreme Sfânta Liturghie, pentru că toate odoarele se degradaseră, martore alte vicisitudinilor vremii. Într-un colț, însă, o Icoană a Maicii Domnului părea că „nu s-a alăturat” celorlalte obiecte de cult, părând ca nouă. Fără a acorda prea multă atenție acestui lucru, însă, a lăsat totul așa cum găsise. S-a gândit că nu se cuvine să ia cu el Icoana, fiind din casa Domnului.
A doua zi, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu s-a arătat unui bolnav pe nume Titus din localitatea Șerstneva, orb de mulți ani. I-a spus să meargă la râul Slovinka și va găsi acolo o Biserică dărăpănată, abandonată, și acolo, sub un copac care crescuse prin acoperișul distrus al Bisericii, va găsi Sfânta sa Icoană. Povestindu-i preotului paroh Evdochim cele întâmplate, au plecat amândoi. Au trecut prin multe sate și au străbătut kilometri buni, dormind noaptea în casele celor care îi primeau și le ofereau ceva de mâncare. Coincidență sau nu, fiind aproape de locul în care se afla vechiul paraclis, s-au întâlnit cu vânătorul Iakinf. Povestindu-i vedenia, acesta a recunoscut imediat despre ce loc este vorba și s-a angajat să-i ducă direct acolo, știind toate scurtăturile și cărările pădurii.
Ajungând acolo, Titus a căzut înaintea Icoanei și a cerut vindecare, iar din senin o lumină puternică ieșea din Icoană, făcându-i pe toți să-și acopere privirea. Și astfel minunea s-a petrecut: când lumina s-a stins, Titus a început să vadă clar și limpede, ca și cum niciodată n-ar fi suferit vreo neputință. Astfel, considerând pe bună dreptate că Maica Domnului n-a rămas datoare și că și-a ținut cuvântul, Titus le-a spus preotului și vânătorului că nu se mai întoarce acasă, ci va rămâne în acest loc, trăind în sihăstrie. Așa s-a și întâmplat. Asumându-și renovarea din temelii a sfântului locaș, Titus s-a făcut monah și a trăit acolo, în inima pădurii, multă vreme.
Tot în acel loc a fost zidită, mai târziu, Mănăstirea Slovenskaia. În anul 1764, a fost desființată, iar Biserica a fost transformată în Biserică parohială. Ceva mai târziu, în anul 1806, lângă pădure a fost ridicată o Biserică de piatră, închinată Maicii Domnului și transformată apoi, în anul 1892, într-o nouă Biserică cu trei Sfinte Altare, în cinstea Icoanei Maicii Domnului „Slovenskaia”, a Sfântului Ioan Botezătorul, ultimul dintre prooroci, Înaintemergător și Botezător al Domnului nostru Iisus Hristos și a Sfinților Zosima și Savatie.
Până în ziua de astăzi, Icoana Maicii Domnului „Slovenskaia” săvârșește multe minuni – știute sau mai puțin știute – mângâind și mijlocind ca o Milostivă pentru sufletele tuturor credincioșilor care se roagă să primească izbăvire, vindecare și ridicare din felurite boli. Pentru că ea rămâne pururea mama noastră, a tuturor și mijlocitoarea înaintea Tronului Ceresc, care „întru adormire lumea nu a părăsit” și „izbăvește din moarte sufletele noastre”, așa cum cântăm la Praznicul Adormirii Maicii Domnului.
Firește, distanța dintre țara noastră și Rusia nu este una deloc prietenoasă. Nu mulți dintre noi avem ocazia să ajungem până acolo ca să ne închinăm Icoanei Maicii Domnului „Slovenskaia”. Însă, avem o veste bună: să știți că Domnul și Maica Sa aud rugăciunile curate din orice loc sunt ele înălțate! Nimic nu ne împiedică să transformăm casa noastră, pentru câteva zeci de minute, în naosul Bisericii din inima pădurii, spunându-i Maicii Domnului necazurile sau cântându-i mulțumirea noastră.
Sursa: http://blog.bizanticons.ro.
