Ne aflăm deja la mijlocul lui răpciune – căci așa se numea luna septembrie în satul românesc de odinioară, luna care deschide ușa toamnei. Numele acesta inedit al celei de-a noua luni a anului se pare că ar proveni, potrivit lingviștilor, din latinescul „raptiōnem”, care înseamnă „culesul viei”. Și, pe bună dreptate, numele acesta poate fi un numitor comun pentru toate celelalte activități care au loc în această lună, o lună importantă pentru cei care au trudit pământul, fiind culese acum roadele muncii de peste an.
Culesul viei, dincolo de valențele agricole și de experiențele someliere, ne îndeamnă să privim și în plan liturgic, acolo unde vinul servește ca element de bază în cadrul Sfintelor Taine și ierurgii, dar mai ales la săvârșirea Sfintei Euharistii. Iar dacă acum, la mijloc de septembrie, tindem să avem privirea țintuită către bogăția pământului, Biserica noastră ne amintește din nou de bogățiile și comorile pe care ar trebui să le adunăm acolo, în Ceruri. Și cum altfel să ne convingă, decât amintindu-ne de un model demn de urmat de către familiile creștine din ziua de astăzi: Sfânta Sofia, sărbătorită pe 17 septembrie – exemplu de viață creștină în toată puterea cuvântului și un adevărat reper pentru mamele creștine și pentru copiii care se îngrijesc să crească în credință și dragoste față de Dumnezeu și de semeni.
Cu siguranță, mulți dintre noi avem în familiile noastre cel puțin o cunoștință care poartă numele acestei Sfinte Mucenițe și, de aceea, am considerat că este potrivit ca, înaintea acestui mare praznic, să aducem în atenția dumneavoastră câteva considerații de ordin istoric și etimologic, legate de originea și semnificația numelui „Sofia”.
Cine a fost Sfânta Sofia?
Sfânta Muceniță Sofia, a trăit în timpul împăratului Adrian (117-138). Căsătorindu-se, ea a născut trei fiice, pe care le-a botezat după cele trei virtuți creștine: Pistis (Credința), pe a doua Elpis (Nădejdea), iar pe a treia Agapis (Dragostea). Rămânând văduvă imediat după nașterea fetelor, Sfânta Sofia s-a străduit să dea fiicelor ei o educație aleasă, crescându-le în Duhul Bisericii. Prefectul de atunci al provinciei, pe nume Antioh, auzind de înţelepciunea şi frumuseţea celor trei fete, l-a înștiințat despre aceasta pe împăratul Adrian, care a trimis gărzi să le aducă la palat, cu intenția de a le angaja, însă nu înainte de a le obliga să aducă jertfă zeiței Artemis, știind că sunt creștine. Pentru că au refuzat, fetele au fost chinuite în diferite feluri, suferind moarte martirică în anul 137. Copleșită de durere, Sfânta Sofia a luat cu multă grijă trupurile celor trei fiice și le-a îngropat în afara cetății, pe un deal, iar după ce a plâns cu durere și s-a rugat timp de trei zile la mormântul acestora, și-a dat și ea sufletul în mâinile lui Dumnezeu.
Etimologie și semnificații
Din punct de vedere etimologic, numele „Sofia” are la bază termenul grecesc Σοφία, care se traduce în limba noastră prin „înțelepciune”. Sofia era şi zeiţa înţelepciunii în onomastica grecească, numele fiind folosit cu multă vreme înainte de apariția creștinismului, iar în primele secole creștine, el a început să fie utilizat din ce în ce mai des. Totodată, numele „Sofia” a fost unul foarte întâlnit în epoca bizantină, fiind purtat chiar de către soțiile împăraților bizantini Iustin și Iustinian. Și dacă tot am amintit de împăratul Iustinian, trebuie să menționăm ideea că scrierile bisericești stau ca mărturie și evidențiază faptul că, frumoasa Biserică Hagia Sophia din Constantinopol, care a servit drept catedrală a Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol până în 1453, a fost construită din ordinul împăratului Iustinian tocmai pentru a cinsti și slăvi înțelepciunea divină, unul dintre atributele Sfântului Duh, după cum menționează și Proorocul Isaia: „Cine a căutat în adânc Duhul Domnului şi cine L-a sfătuit pe El? De la cine a luat El sfat ca să judece bine şi să înveţe căile dreptăţii, să înveţe ştiinţa şi calea înţelepciunii să o cunoască?” (Isaia 40, 13-14). Ca o curiozitate, chiar și capitala Bulgariei, vecinul sudic al țării noastre, vine tot de la numele Catedralei „Sfânta Sofia” din Constantinopol. Numele orașului este pronunțat de bulgari cu un accent pe litera „o”, spre deosebire de tendința străinilor de a pune accentul pe „i”.
Pe teritoriul țării noastre, numele de „Sofia” a intrat atât pe filieră slavonă, cât și pe filieră greacă, începând să fie atestat pentru prima dată în documentele moldovenești din vremea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, unde apare în forma sa masculină – Sofian sau Sofianu. Apoi, el s-a răspândit în toate regiunile țării. Numele este în uz până în ziua de astăzi mai ales în satele din nordul Moldovei, sub forme diferite precum: Sofica, Sofița, Fica, Fia, Fița etc.
Se pare că, acum câțiva ani, un grup de cercetători în istorie și etimologie au dorit să vadă care este cel mai utilizat nume de fată din lume și, pentru acest proiect al lor au analizat date din 49 de țări din întreaga lume, printre care se numără Italia, Slovacia, Mexic și Rusia. Concluzia la care au ajuns este aceea că, în 9 dintre cele 49 de țări participante la studiu, Sofia ocupă primul loc în opțiunile părinților. În aproximativ 20 de țări, numele ocupă locul 2 sau 3, iar în celelalte 32 de țări, numele de „Sofia” apare în clasamentul primelor 25 de nume utilizate pentru copii. De asemenea, cercetătorii au mai observat că în ultimii 3 ani, „Sofia” a urcat pe locul întâi în Rusia și Statele Unite ale Americii, țări în care numele „Maria” domina de la distanță clasamentul numelor date copiilor de multă vreme.
Sursa: http://bizanticons.ro
