Preot Ioan Istrati
Citeam deunăzi un apel al unui intelectual la urbanitatea credinței. Just. Însă nu e fără folos să ne amintim că urbea a fost deopotrivă locul topos și modul tropos în care comunitățile creștine au prosperat misionar, dar și locul celor mai cumplite persecuții anti-creștine.
În timpul sceleraților imperatori romani, edictele și prescriptele ucigașe erau date în cetăți și aduse la îndeplinire tot acolo.
Creștinii aveau de ales între a cădea în apostazie, a mărturisi credința în Hristos și a fi omorât și fuga în catacombe, peșteri sau în munți.
În acest sens, noile legi de control total, digitalizare forțată, impunere a aberațiilor woke, distrugerea oricărei opoziții la nwo, vânarea celor nevaccinați sau necipați, sărăcirea forțată prin dispariția banilor, toate ne arată că urbea e locul perfect pentru înregimentare și control anti-credință.
Sfatul imperativ al Sfântului Paisie Aghioritul de a pleca la țară și a lua un petec de pământ este din ce în ce mai vrednic de înțeles și de urmat.
În perioade de schizofrenie socială, când o mână de elitiști bogați au pus mâna pe lume, când controlul și creditul social sunt deja realitate, iar protestul și critica sunt în van, însingurarea și fuga de mulțimea gregară sunt o soluție pe termen scurt.
Cea de pe termen lung e evadarea. În Sus. În Împărăția lui Dumnezeu
