Perioada postului este văzută ca un timp de restaurare a relației dintre om și Dumnezeu care a fost alterată de păcat. Prin post, credinciosul își cere iertare pentru greșelile sale și își exprimă dorința sinceră de a se întoarce în brațele Tatălui ceresc. În această perioadă nu doar că se renunță la alimente, dar se încurajează și o mai mare deschidere către ceilalți: iertarea aproapelui, faptele bune, milostenia și lucrarea tuturor virtuților. Postul devine o formă de reconciliere nu doar cu Dumnezeu, ci și cu semenii, pregătindu-l pe credincios pentru a primi binecuvântarea divină.
Pentru Sfinții Părinți, Postul Mare este o perioadă de întoarcere din exilul în care omul a ajuns din cauza păcatului, la starea lui de fiu prin har al lui Dumnezeu. De aceea, „să facem postul, psalmodierea și rugăciunea noastră ca și cum Dumnezeu Însuși ar fi de față și s-ar uita la noi, știind că nici postul, nici psalmodierea și nici rugăciunea nu pot să ne mântuiască prin ele însele, ci împlinirea acestora înaintea lui Dumnezeu”, scrie Sfântul Grigorie Palamas în Omilia despre post.
Școala virtuților
Postul este adesea numit de imnografia Triodului „arena luptelor duhovnicești”, „școala virtuților”, „maica pocăinței”. În săptămâna premergătoare Postului Mare, numită și a Lăsatului sec de brânză sau Săptămâna Albă, întâlnim adesea cântări ce ne amintesc despre folosul postului punându-ne înainte numeroase exemple din Sfânta Scriptură.
Imnografii ne ilustrează prin intermediul troparelor din decursul acestei săptămâni mai multe fapte vrednice de laudă ale unor personaje scripturistice, fapte care au fost realizate prin intermediul postirii. Dacă ar fi să dăm o interpretare acestor fapte, am putea spune că ele sunt virtuțile cu care creștinul se îmbogățește prin practicarea postirii. Astfel, Iosif și David sunt exemplele pe care troparele slujbelor ni le descoperă:
„Postind mai înainte Iosif, a scăpat de amestecarea femeii celei fărădelege, și Împărăția a dobândit. Pentru aceasta și noi să stingem, cu Postul, săgețile cele aprinse ale vrășmașului Veliar” (canonul Utreniei de miercuri din Săptămâna brânzei);
„Cu postul, David a căpătat biruință asupra celui de alt neam și Împărăția a aflat. Pentru aceasta și noi, prin înfrânare, să luăm biruință asupra vrășmașilor, și întru Domnul să ne încununăm” (canonul Utreniei de miercuri din Săptămâna brânzei).
Prin intermediul acestor tropare, imnografii ne înștiințează că prin post putem birui păcatul care este străin de neamul nostru, precum cei de alt neam care au fost biruiți de prorocul David oarecând cu ajutorul postului. De asemenea, prin post ne putem înfrâna pornirile trupului aprinse spre desfrânare, precum Iosif care nu a căzut în fărădelege cu femeia lui faraon.
Suntem îndemnați de asemenea să urmăm drepților Vechiului Testament: „Să păzim și noi virtuțile acestora: bărbăția lui Iov, neviclenia lui Iacov, credința lui Avraam, înțelepciunea lui Iosif și vitejiile lui David” (Canonul Utreniei de miercuri din Săptămâna brânzei).
Postul este cel care întregește pocăința, este o unealtă a ascezei, alături de priveghere, de lacrimi și de plâns, de gândul neîncetat la moarte, de rugăciunea neîncetată și de smerenie. Postul este ca o temelie a vieții în duhul, după cum ne învață Sfântul Simeon Noul Teolog. Este considerat astfel de Sfântul Simeon deoarece ajută la disciplinarea inimii și apoi a minții, prin omorârea patimilor, după cum putem observa din următoarea stihiră: „Postul omoară patimile cele de suflet pierzătoare, și desfătările cele omorâtoare, și cu adevărat așază pornirile și mișcările inimii. Deci să-l primim cu credință și cu osârdie” (Utrenia Miercurii Săptămânii brânzei).
Sfântul Grigorie Palamas, dascălul contemplației dumnezeiești, ne învață că „Daniel, bărbatul poftelor, nu numai că l-a nimicit pe balaur…, ci, postind mai multe săptămâni de pâinea poftelor lui și nebând vin, a văzut vederi străine și a primit purtarea de grijă a Arhanghelului”.
Maica pocăinței
Începutul postului este marcat de cântarea duioasă a Prochimenului mare, de la Vecernia zilei de luni din prima săptămână a Postului Mare: „Să nu întorci fața Ta de la sluga Ta; când mă necăjesc degrab mă auzi. Ia aminte spre sufletul meu, și-l mântuiește pe el” (Prochimenul Mare de la Vecernia iertării).
În această cântare este exprimată „tainica întrepătrundere dintre deznădejde și nădejde, dintre întuneric și lumină”, după cum ne tâlcuiește Părintele Alexander Schmemann. Acum se vestește credincioșilor care vor călători pe acest drum al pocăinței nădejdea mântuirii, nădejdea că nu vor călători singuri, ci Dumnezeu îi va însoți.
Este o perioadă în care creștinul trebuie să se cerceteze pe sine, iar în urma acestei cercetări să hotărască întoarcerea la sine, urmată de întoarcerea la Dumnezeu. Creștinul este chemat, prin intermediul slujbelor și cântărilor mișcătoare de suflet, să petreacă prin pocăință toată această perioadă pentru a cinsti cu evlavie și cu cutremur Sfintele și preacuratele Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos, ca apoi să primească în suflet bucuria Învierii: „Cu luminatul veșmânt al postului îmbrăcându-ne, să ne dezbrăcăm de haina cea întunecată și de nepurtat a beției; și luminați făcându-ne, prin dumnezeieștile virtuți, cu credință să vedem luminatele Pătimiri ale Mântuitorului” (Utrenia de luni, săptămâna întâi din post).
Pocăința este singurul remediu pentru păcat. Dacă păcatul rupe comuniunea cu Dumnezeu, atunci pocăința restaurează această comuniune, prin ea dobândind strălucirea hainei Botezului pe care am întinat-o cu mulțimea păcatelor. Întreaga perioadă a postului este una a exercițiului duhovnicesc, fiecare creștin fiind chemat să se îngrijească mai mult de haina sufletului decât de cea a trupului.
Depășirea egoismului întregește postul
Imnografia acestei săptămâni este o cateheză ce-l ajută pe credincios să pătrundă în adevărata dimensiune bivalentă a postului, arătând că postul adevărat nu constă doar în abținerea de la mâncăruri, ci și de la toate lucrurile rele: „Să nu săvârșim postul numai cu părăsirea mâncărilor, ci cu înstrăinare de toată patima cea pământească; ca robind trupul, care tirănește stă împotriva noastră” (Vecernia de miercuri în săptămâna întâi a postului).
Iertarea este virtutea prin care omul Îi face loc lui Dumnezeu în inima sa, primindu-l pe aproapele său, iertându-i toate lipsurile prin nejudecare și compasiune. Însăși prima slujbă ce ne atenționează intrarea în arena luptelor duhovnicești este numită „Vecernia iertării”, prin aceasta fiind atenționați că lipsa iertării nu ne dă voie să împlinim o parcurgere autentică a postului.
Reprezentative sunt două texte patristice care ne îndeamnă la o împlinire adevărată a postului în dimensiunea sa duhovnicească și bineprimită Domnului. În felul acesta, Sfântul Vasilie cel Mare ne învață: „Adevăratul post stă în îndepărtarea de rele. Treci cu vederea suferința ce ți-a pricinuit aproapele, iartă-i păcatele! Nu mănânci carne, dar mănânci pe fratele tău! Te abții de la vin, dar nu-ți stăpânești ocările! Postești toată ziua, aștepți să vină seara, ca să mănânci, dar îți cheltuiești toată ziua în judecăți!” De asemenea, un alt mare Părinte al Bisericii, Sfântul Ioan Gură de Aur, afirmă că atunci „când postim, nu ajunge să ne abținem de la diferite mâncăruri, ci trebuie să postim și sufletește. Există primejdia ca ținând posturile rânduite de Biserică, să nu avem niciun folos. Din ce cauză? Pentru că ne ținem departe de mâncăruri, dar nu ne ținem departe de păcat; nu mâncăm carne, dar mâncăm sufletele celor săraci; nu ne îmbătăm cu vin, dar ne îmbătăm cu pofte trupești; petrecem ziua în post, dar ne uităm la lucruri rușinoase. În felul acesta, pierdem folosul postului. De aceea, postul de mâncare trebuie însoțit de îndepărtarea de orice păcat, de rugăciune și de luptă duhovnicească. Numai astfel vei aduce jertfă bineplăcută Domnului și vei avea mult folos”.
Așadar, postul este mai mult decât un act religios de autodisciplină. Este o călătorie duhovnicească ce-l conduce pe om la mântuirea sufletului, după cum îl definește și Părintele Zaharia Zaharou: „călătorie harică de la arena virtuților Postului Mare și până la luminile de mântuire ale Pătimirilor și Învierii Domnului”. Prin el, credinciosul renunță la egoismul propriu și își redescoperă adevărata chemare, aceea de a trăi în comuniune cu Dumnezeu, prin împăcare și contemplație. În acest sens, postul este un proces continuu de întoarcere spre Dumnezeu, care nu se limitează doar la momentele de abținere de la mâncare, ci la o transformare a întregii vieți, în care fiecare faptă, gând și cuvânt devine o rugăciune vie și sinceră.
Ierom. Calinic Costescu
Sursa: http://ziarullumina.ro.
