– Gheronda, cum se face că un om se schimbă într-o lună, iar altul se nevoieşte ani de zile şi tot nu sporeşte?
– Voi ce spuneţi? Cum de se întâmplă aceasta?
– Mie îmi spune gândul că, dacă omul se smereşte şi cere mila lui Dumnezeu, El îl ajută şi aşa sporeşte.
–Aşa este. Este nevoie de smerenie. Sporire duhovnicească există acolo unde există şi multă smerenie.
Toţi cei care au găsit calea smeritei cugetări înaintează în viaţa duhovnicească repede, statornic şi fără osteneală. Încă nu am înţeles ce este această putere mare care e smerenia! În ea stă toată sporirea duhovnicească. Cu cât se smereşte cineva, cu atât primeşte mai mult Har de la Dumnezeu şi cu atât sporeşte mai mult. Câtă putere are smerenia, şi cu toate acestea oamenii nu o pun în valoare!
– Gheronda, un suflet smerit duce o luptă duhovnicească mai uşoară?
– Desigur, căci, dacă-l îmboldeşti puţin pe cel smerit, aleargă mult. Ia o bilă şi arunc-o într-o parte, şi se va rostogoli; arunco-o în cealaltă parte şi iarăşi se va rostogoli. Fiindcă este netedă, ea nu se împiedică de nimic.
– Gheronda, este posibil ca, străduindu-se cineva să cultive smerenia, să se umilească neîncetat pe sine şi astfel să cadă în deznădejde?
– Nu, căci smerenia adevărată aduce nădejde, iar nu deznădejde. Egoismul aduce deznădejde, fiindcă cel egoist se încrede în el însuşi, pe când cel smerit nădăjduieşte în mila lui Dumnezeu. Din zdrobirea smereniei creşte încet-încet omul duhovnicesc. Iar apoi toată viaţa omului este o mare nevoinţă plină de mărinimie. Cu toate acestea, el înaintează mereu cu multă nădejde în Dumnezeu şi fiind deznădăjduit de sinele său, în înţelesul cel bun, adică deznădăjduit de propriul eu.
– Un om care nu are o stare duhovnicească bună simte şi el nădejdea în mila lui Dumnezeu?
– Şi de unde ştie cineva dacă are stare duhovnicească bună? Un singur lucru poate şti omul: că nu are stare duhovnicească bună. Şi s-o aibă, tot nu o vede, căci atunci îşi vede propria păcătoşenie. Căci cel care se nevoieşte pentru sporirea duhovnicească nu vede niciodată că a sporit, ci-şi vede numai căderile sale.
Extras din Patimi și virtuți – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.
