Spovedania este cerută pentru ca…

Spovedania este cerută de Biserică pentru ca omul să-şi descopere umbra ascunsă.

Spovedania este cerută de Biserică pentru ca omul să-şi descopere rănile sufletului, pe care le ascunde printr-o sănătate aparentă.

Spovedania este cerută de Biserică pentru ca omul să-şi descopere slăbiciunea, pe care şi-o ascunde sub masca puterii.

Spovedania este cerută de Biserică pentru ca omul să-şi verse puroiul otrăvitor al sufletului, pe care-l oblojeşte cu străine miresme.

Spovedania este cerută de Biserică pentru ca omul care joacă rolul unui chipeş viteaz să se descopere drept ghebos, precum se şi arată lui însuşi a fi.

Nimeni nu se duce la doctor ca să se laude cu sănătatea, ci ca să descopere unde-i locul putred al sănătăţii sale. La fel, nimeni nu merge la duhovnic ca să se laude cu dreptatea sa, ci ca să descopere un cusur primejdios al dreptăţii sale.

Când omul trece pragul doctorului, el lasă toată mândria înaintea uşii, pentru ca s-o ia din nou la întoarcerea printre oameni. Când omul merge la spovedanie, trebuie să-şi lase toată mândria înaintea uşilor Bisericii.

Fericit va fi de şi-o va uita acolo la întoarcerea printre oameni.

Să dea Domnul ca la ieşirea din Biserică să schimbe bastonul, şi în locul mândriei să ia smerenia ca sprijinitor în viaţă.

Extras din Gânduri despre bine și rău – Sfântul Nicolae Velimirovici, Editura Predania.

Previous Post

Vitezda – clinica medicală a Cerului

Next Post

În Biserică nu există laicat

Related Posts
Total
0
Share