Preot Ioan Istrati
Azi vine la noi la Biserică o bătrânică foarte frumoasă. Cea căreia i-am citit eu o Psaltire să se împace cu băiatul ei.
Plângea.
– Părinte, am păcătuit. Am greșit amarnic.
Am luat-o la spovedanie.
– Ce ai făcut mamaie?
– Părinte, ieri o fost ziua mea. Am împlinit 90 de ani. Și au venit copiii mei la mine cu tort de ăla bun cu multe ciocolăți. Și eu, păcătoasa, n-am rezistat. Am luat o bucățică.
Am zâmbit.
– Mamaie, să te ierte Dumnezeu, dar era ziua matale. La mulți ani.
Am binecuvântat-o.
– Nu-i așa grav.
– Stai Părinte, că e mult mai grav.
Și plângea.
– Am gustat dintr-o felie de pizza. Era așa de bună. Fără carne, dar era cu brânză. Am căzut în fața lui Dumnezeu. Măcar să mă ierte. Dar am zis toată noaptea Tatăl nostru și Cuvine-se cu adevărat.
Ce bătrânei sfinți avem. Când nu vor mai fi, lumea asta se va pustii. Câtă delicatețe, câtă râvnă, câtă nevinovăție. Ce suflet curat. Ce bucurie de a primi darurile lui Dumnezeu.
Am dezlegat-o pe bătrânică de “păcatul cel greu”.
Dumnezeu să primească lacrimile ei.
