de P. Nectarie Savidis
Un monah athonit care îl cerceta de multe ori pe Starețul Paisie, de curând mi-a povestit o împrejurare folositoare de suflet, la care a fost martor ocular.
Odată un pictor l-a vizitat pe Starețul Paisie la chilia sa.
Starețul, cu umorul său original și educativ ce-l caracteriza, l-a întrebat:
– Fiule, îmi vei putea zugrăvi un tablou cu un subiect pe care ți-l voi spune? Vreau să mi-l pun în chilie.
– Gheronda, cu multă bucurie, i-a răspuns pictorul foarte încântat. Aceasta este meseria mea. Ce vreți să cuprindă tabloul pe care îl doriți?
– Poți picta câțiva munți?
– Foarte ușor, a răspuns pictorul.
– Poți picta și câțiva copaci de care-ți voi spune eu?
– Desigur, Gheronda.
După ce Starețul i-a spus și alte câteva lucruri pe care voia să le aibă tabloul, la sfârșit l-a întrebat:
– Poți zugrăvi și o cișmea din care să curgă apă?
– Bine, Gheronda, dar acest lucru nu este deloc greu pentru mine, a răspuns cu simplitate pictorul.
Atunci Starețul l-a întrebat:
– Dar din cișmeaua care va fi zugrăvită pe tablou, va putea cineva să bea apă și să-și potolească setea?
– Nu, Gheronda, a răspuns pictorul.
– Iată, atât de mult diferă lucrurile oamenilor de lucrurile lui Dumnezeu! i-a spus Starețul. Deci, dacă cineva nu-și poate potoli setea cu apa unei cișmele zugrăvite, cu atât mai mult nu-și poate potoli setea din lucrurile oamenilor. Existența omenească însetează cu adevărat numai de lucrurile lui Dumnezeu, Care ne dăruiește „apa cea vie”.
Aceste cuvinte înțelepte răspândesc mireasma Duhului Sfânt! Așadar, să ne întoarcem și noi la cuvintele Bătrânilor, pentru ca sufletul nostru să-și potolească setea în această epocă a noastră „fără de apă”.
Traducere din greacă de Ierom. Ștefan Nuțescu
