Pe Sfinţii pe care i-a dat, în decursul istoriei, neamul românesc îi regăsim în toate lunile anului bisericesc, fiind însemnaţi cu albastru. Între ei sunt şi sfinţii voievozi, cum este şi cazul Sfântului de astăzi: Voievodul Ştefan cel Mare. Îl cinstim în ziua mutării sale la viaţa veşnică, 2 iulie, anul 1504. El a domnit pe tronul Moldovei din anul 1457 şi până în anul 1504, având cea mai lungă domnie din Evul Mediu românesc.
Istoricul Ștefan Gorovei scrie despre marele nostru voievod: „Ștefan cel Mare a fost întruparea cea mai înaltă a maiestății monarhice din tot cursul Evului Mediu românesc. Tot ceea ce a făcut, tot ceea ce a spus, tot ceea ce a transmis este expresia unei concepții de guvernare a cărei eficiență s-a vădit repede și cu efecte a căror durabilitate a fost verificată prin secole”. El a fost numit de Papa Sixt al 4-lea atlet al credinței creștine.
Biserica Ortodoxă Română îl sărbătoreşte ca Sfânt în urma canonizării din anul 1992. Tomosul de canonizare a Sfântului Voievod Ştefan cel Mare ne spune că „a cârmuit Țara Moldovei 47 de ani, înarmat cu platoșa credinței în Dumnezeu, cu cea a postului și rugăciunii și cu multe fapte ale dragostei creștine închinate Bisericii și poporului său; a zidit un foarte mare număr de Biserici și mănăstiri, înzestrându-le cu cele necesare sfintelor slujbe, ca un purtător de biruință a luptat cu prețul vieții sale până la jertfelnicie pentru apărarea hotarelor țării și a credinței strămoșești, fiind numit apărător al creștinătății, a miluit pe săraci și a răsplătit pe luptătorii oșteni, a arătat îndurare și pe cei greșiți i-a îndreptat”.
El a fost un mare ctitor de Biserici. În veacul al 17-lea, arhidiaconul Paul de Alep menţionează tradiţia ce pune pe seama Sfântului voievod ctitorirea a 44 de Biserici, după numărul luptelor pe care le-a purtat.
„Bisericile au fost închinate Maicii Domnului, Sfântului Procopie, Sfântului Ilie, Sfântului Gheorghie, Sfântului Ioan Botezătorul, Sfântului Nicolae, Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, Arhanghelului Mihail, Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava şi, probabil, Sfântului Dimitrie şi Sfintei Parascheva. Un lăcaş a fost consacrat Sfintei Cruci şi un altul praznicului Înălţării Sfintei Cruci. O singură Biserică a primit ca hram o sărbătoare legată de Mântuitorul Iisus Hristos – Înălţarea Domnului – şi o alta, o sărbătoare legată de Sfânta Treime – Pogorârea Duhului Sfânt” (Ştefan S. Gorovei şi Maria Magdalena Szekely, Princeps omni laude maior – O istorie a lui Ştefan cel Mare, Sfânta Mănăstire Putna, 2005).
Sfântul Voievod Ştefan cel Mare a sprijinit şi mănăstirile din Muntele Athos. Cele mai mari danii le-a făcut la Mănăstirea Zografu. „Ceea ce Ştefan cel Mare a făcut pentru Zografu este de o aşa importanţă, încât călugărul Isaia de la Hilandar spunea, încă de la 1489, pe când vizita mănăstirea, că a fost fondată de Ştefan Vodă al Moldovei”, după cum notează Părintele profesor Ioan Moldoveanu în articolul „Sfântul Ştefan cel Mare, protector al Muntelui Athos”, în volumul colectiv Ştefan cel Mare şi Sfânt, Atlet al credinţei creştine, Sfânta Mănăstire Putna, 2004.
Astăzi îl cinstim pe Sfântul Voievod Ştefan cel Mare mărturisind prin troparul său că a fost „apărător neînfricat al credinței și patriei străbune” şi „mare ctitor de lăcașuri sfinte”. Totodată, arătăm că îl avem întăritor credinței noastre ortodoxe și al țării ocrotitor, prin rugăciunile sale cele către Dumnezeu.
Pr. Ciprian Florin Apetrei
Sursa: http://ziarullumina.ro.
