Știai de ce Cuviosul Dimitrie cel Nou este pictat desculț în unele Icoane?

Am trecut deja de jumătatea lunii octombrie. După ce, încă din prima zi a lunii am prăznuit Cinstitul Acoperământ al Maicii Domnului și pe Cuvioșii Iosif și Chiriac de la Bisericani, apoi ne-am încărcat „bateriile duhovnicești” urmărind slujbele de la Iași sau chiar participând la pelerinajul închinat Cuvioasei Parascheva, urmărim calendarul ortodox și observăm că în fiecare zi acesta ne aduce înainte modele de Sfinți, Cuvioși și Mucenici pe care bine ar fi să-i urmăm, căci sunt – pentru fiecare dintre noi – adevărate călăuze pe cărarea către Rai.

Unul dintre acești povățuitori despre care ne vorbește Biserica noastră, prăznuit cu mare cinste mai ales în Capitala țării, este Cuviosul Dimitrie cel Nou (Basarabov), ocrotitorul Catedralei Patriarhale și al întregii cetăți a Bucureștilor. Prăznuit la o zi distanță de Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, pe 27 octombrie, Cuviosul Dimitrie Basarabov străjuiește de aproape 250 de ani în țara noastră, ocrotind pământul românesc și pe evlavioșii locuitori ai acestuia și ascultându-le lor, cu răbdare desăvârșită, toate necazurile și rugăciunile. În preajma zilei Cuviosului Dimitrie din acest an, am hotărât să dedicăm câteva rânduri unui subiect mai puțin cunoscut în mediul on-line și să consemnăm câteva detalii legate de o înfățișare aparte a sa, arătând din ce motiv Cuviosul Dimitrie Basarabov este pictat desculț în unele Icoane ale sale. Care este explicația din spatele acestei reprezentări? Aflați în rândurile de mai jos!

Cuviosul din Basarabovo

Cuviosul Dimitrie cel Nou s-a născut în timpul împăraților româno-bulgari Petru și Asan (secolul al XIII-lea), în satul Basarabovo din Bulgaria. Fiind atras de asprimea vieţii călugărești, s-a retras într-una dintre chiliile săpate în stâncile de pe malul râului Lom, dedicându-se cu totul privegherii și vieții ascetice. Știind de dinainte ziua în care avea să moară, s-a întins între două lespezi și a trecut cu pace la cele veșnice. După 300 de ani, în urma unei inundații, trupul i-a fost purtat de curenți până când, într-o noapte, Cuviosul s-a arătat în vis unei fetițe chinuite de un duh necurat și i-a promis că o va tămădui dacă va merge la râu.

Adunând părinții fetei pe cei apropiați – vecini și rude, dar și pe preoții din satele învecinate – s-au dus cu toții în locul cel arătat de copilă, unde de multe ori se arăta o lumină puternică. Astfel, săpând ei cu multă hotărâre, după câteva ceasuri bune, au găsit în apă Sfintele Moaște ale Cuviosului Dimitrie, care erau pline de mâl și de prundiș, și le-au scos întregi, împrăștiind peste tot bună-mireasmă. Din acea zi, sătenii și vecinii lor din localitățile învecinate au început să vină ca într-un fel de pelerinaj la Moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou, primind cu toții vindecare şi mângâiere.

Dimitrie, Sfântul desculț

Într-adevăr, probabil ați observat că în unele Icoane Cuviosul Dimitrie cel Nou este pictat desculț sau doar cu un papuc în picioare. Imaginea nu este nouă, poate, pentru istoria recentă a iconografiei bisericești de pe teritoriul țării noastre, întrucât un alt Sfânt – Gheorghe Pelerinul – recent canonizat, este reprezentat tot în acest fel. Facem o scurtă paranteză și amintim că, plecând într-un pelerinaj în Țara Sfântă și ținând 40 de zile de post și rugăciune în pustia Iordanului, Sfântul Gheorghe s-a întors la un pustnic sfânt de la Peștera Sfântului Xenofont, căruia îi ceruse sfat dacă să se călugărească sau nu, iar acesta i-a spus: „frate Gheorghe, pentru că ai biruit pe vrăjmaşul şi nu te-ai lăsat înşelat de cursele lui, iată, ţi-a dat Dumnezeu darul rugăciunii celei curate şi putere duhovnicească în nevoinţa ta. Că toată viaţa vei umbla desculţ şi fără acoperământ pe capul tău, dar nici frigul, nici căldura, nici boala nu te vor vătăma”. Preluând această imagine, iconografii l-au pictat pe Sfântul Gheorghe într-un mod inedit și această reprezentare a rămas vie în mintea celor care au participat la proclamarea canonizării sale din anul 2018.

Revenind la subiectul articolului nostru, reprezentarea aparte a Cuviosului Dimitrie se datorează unui episod interesant din viața sa. Nu un duhovnic sau pustnic îmbunătățit i-a transmis că va putea merge desculț – așa cum am văzut mai sus – ci el însuși a luat această decizie. După cum citim în viața sa, încă de când era mic copil, Cuviosul Dimitrie era trimis cu vacile la păscut. Iar statutul acesta nu-l rușina în vreun fel, ba chiar mai mult avea să-l împlinească, pentru că multă vreme, chiar și după ce a crescut, s-a îndeletnicit cu păzirea vacilor. Într-una dintre zilele în care era pe câmp și umbla prin iarba înaltă, după cum citim în „Proloage” sau „Viețile Sfinților cu povățuiri zilnice”, „a strivit din grabă şi din nevedere toţi puii golaşi dintr-un cuib de pasăre. Şi s-a simţit vinovat în inima lui… şi şi-a pedepsit piciorul cu care greşise, neîncălţându-se trei ani întregi, nici vara nici iama, în chip de ispăşire”. Vă imaginați – fie vară, fie iarnă, a lăsat desculţ piciorul respectiv și l-a purtat ca și cum este un gest normal. Fiziologic vorbind, efectul unei decizii de acest fel nu este unul deloc ușor. Disconfortul se simte atât vara, pe arșiță și prin spini și pietre, dar și mai acut pe timp de iarnă, când temperaturile sunt scăzute. Și cu atât mai mult, efectul psihologic este mult mai puternic atunci când este gol doar un picior, întrucât creierul poate simți în mod direct diferența.

Degerături de gradul II, cauzate de expunerea la temperaturi foarte scăzute leziuni tisulare sau hipotermie severă sunt, probabil, doar câteva dintre diagnosticele pe care știința medicală modernă i le-ar fi stabilit Cuviosului Dimitrie. Dar lui nu i-a păsat nici de propriul chin, nici de părerea celor din jur. A ales să-și asume un mod neobișnuit prin care să-și manifeste pocăința pentru suferința pe care o pricinuise bietelor vietăți, deși greșeala lui a fost involuntară. Și, cu siguranță, Bunul Dumnezeu n-a trecut cu vederea gestul său, ci l-a iertat și i-a oferit multe alte daruri în schimb.

Așadar, din acest motiv Cuviosul Dimitrie este reprezentat în unele Icoane cu un picior desculţ, iar cu celălalt înfăşurat în cârpe sărăcăcioase – elemente care țin de vestimentația păstorilor, în general.

Sursa: http://blog.bizanticons.ro.

Previous Post

Apostolul zilei (Coloseni 1, 18-23)

Next Post

Istoricul raclei Cuviosului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor

Related Posts
Total
0
Share