Preot Ioan Istrati
O familie foarte credincioasă. S-au rugat mult să aibă copii. Au mers pe la mănăstiri. Au dat pomelnice la preoți. S-au rugat ani de zile pentru rodirea de viață.
Și acum patru ani, după 10 ani de așteptare, femeia a născut doi pruncuți gemeni. Doi băieți absolut identici la înfățișare. Univitelini.
A fost o bucurie enormă în familie. Ce făcea un Îngeraș făcea și celalalt. Erau atât de scumpi, încât plângeau în aceeași secundă amândoi. Două minuni.
Anul ăsta îmi scrie mămica. E tristă. Copilașii au împlinit patru ani și nu vorbesc. I-am chemat la rugăciuni. Dumnezeu nu face minunile pe jumătate.
Au venit cu cei doi năzdrăvani. Au o energie uriașă, se dau peste cap, râd, se pupă, dansează în legea lor, aleargă simetric în jurul unei măsuțe. Un adevărat spectacol de frumusețe și nevinovăție.
Cu chiu cu vai îi aduc părinții. Se joacă cu barba mea, îmi bagă degețelele în nas, mă pupă, îmi dau cu Crucea-n cap.
Reușesc să le pun pentru o clipă fesul Sfântului Ioan Rusul în cap, le zic rugăciunile.
Copiii sunt foarte deștepți. Înțeleg tot. Doar că nu vorbesc. La cuvintele din rugăciune: deschide-le gura spre lauda preacuratului Tău Nume, deschid gura. Absolut delicios.
Mama, epuizată de energia lor uriașă, plânge. Copilașii o pupă.
– Părinte, tot ce vreau e să spună MAMA.
Dar eu zic:
– Dacă vrei să spună Mama, trebuie și tu să strigi Mama. La Maica Domnului. Vorbește și cu chirurgul minunat Ioan.
– Da părinte, strig la Mama.
Îi îmbrățișez. Vor să facă o poză cu mine.
După vreo trei zile, femeia îmi scrie:
– Părinte, am făcut Paraclisul Maicii Domnului, Acatistul Sfântului Ioan Rusul. Acum 5 minute am fost și m-am rugat la o Bisericuță de lângă noi. Am lăsat copiii un minut în mașină. Am plâns și am strigat Mama.
Când am întrat în mașină, copilașii strigau în cor: Ma-ma! Ma-ma!
Așa au strigat tot drumul.
Plângeam de fericire. Am oprit mașina și v-am scris. Exact cum ați zis.
Să strigăm și noi la Mama.
