– Părinte, mulţi tineri şovăie să-şi continue studiile lor, pentru că nu s-au hotărât încă ce fel de viaţă să urmeze. Îi preocupă mereu subiectul acesta şi de aceea nu se pot concentra la învăţat.
– Atunci când un oarecare tânăr are astfel de probleme, eu îi spun: „Ai aflat că astăzi există nişte frigidere mari? Bagă, aşadar, acest subiect într-un astfel de frigider până ce îţi vei termina studiile. Nu-ţi spun să arunci cele care te preocupă, ci să le păstrezi acolo, până ce vei termina. Dacă nu te vei îngriji acum de studiile tale, prietenii tăi se vor aranja, se vor linişti, după care vor «trage la aţă»[1] pentru tine, ca să te aranjezi şi tu”. Este trebuinţă de multă luare-aminte, pentru că aceasta este o măiestrie a vrăjmaşului, ca să le creeze încurcături.
– Părinte, i-am spus unei tinere: „Dacă te gândeşti să te căsătoreşti, să nu mai studiezi”.
– Dar până ce se va căsători, ce va face? Va vinde caramele? Este mai bine să termine o facultate sau să înveţe o meserie, pentru că i se poate ivi ceva în viaţă şi atunci îi vor trebui cele pe care le-a învăţat. Odată o tânără mi-a spus: „Mă gândesc la monahism, dar mereu îmi schimb părerea”. „În ce clasă eşti?” o întreb. „Sunt la liceu în clasa a zecea, îmi spune, dar nu vreau să studiez”. „Nu vrei să studiezi?” îi spun. „Atunci îi voi spune tatălui tău să-ţi cumpere nişte capre, să-ţi ia şi un câine ciobănesc care să le păzească, să-ţi dea şi un fluier cu care să cânţi, şi astfel să mergi cu ele la păscut. Aceasta îţi place? Caută să studiezi sau să înveţi o meserie”. „Atunci, Părinte, îmi spune, până ce mă voi hotărî ce să fac, să mă căsătoresc sau să devin monahie, să rămân în mănăstire ca să învăţ meşteşugul smereniei”. „Trebuie? Acest meşteşug îl poţi învăţa şi acasă, îi spun, dacă primeşti cu bucurie tot ceea ce îţi spun părinţii tăi. Termină mai întâi şcoala, dă examene pentru facultate şi când vei termina, vom vedea ce vei face”. „Dar nu-i mult cinci ani, Părinte, până ce mă voi hotărî?”. „Este mult, dar ce să facem, dacă încă nu te-ai «limpezit»?”. „Ce vină am eu că sunt nestatornică?” mă întreabă. „Nu ai nicio vină, dar deocamdată balanţa nu înclină nici într-o parte, nici în cealaltă”.
În aceste cazuri este bine să accentuăm copiilor să ia aminte să nu-şi piardă timpul în zadar, ci să trăiască cât se poate mai duhovniceşte în perioada studiilor lor, să-şi ia repede diploma, care este absolut necesară, iar după aceea va ajuta Dumnezeu. În perioada aceasta să-şi găsească un duhovnic bun care să-i ajute să nu se entuziasmeze uşor de un fel de viaţă sau de celălalt, dar nici să deznădăjduiască. Să aibă răbdare să-şi termine studiile, după care, având şi mai multe condiţii necesare, se vor putea hotărî deja cu mai multă maturitate pentru un fel de viaţă sau altul, sau vor face ceea ce cred ei că este mai bine spre slava lui Dumnezeu. Căci în starea în care se află astăzi lumea, cu cât tinerii se maturizează mai mult, cu atât este mai bine. Nu vedeţi câte se întâmplă astăzi? Şi mai ales atunci când cineva are mult entuziasm, trebuie să ia bine aminte să nu ia hotărâri „necoapte”.
– Părinte, există tineri care nu au dispoziţie pentru învăţat, pentru că preferă studiul duhovnicesc şi rugăciunea.
– Nu este bine să lase învăţatul, ci paralel cu lecţiile lor să citească ceva „tare” dintr-o carte patristică, să se roage puţin şi să facă şi vreo metanie, pentru a-şi păstra o cât de mică stare duhovnicească. Atunci când au mult de învăţat, pot face pauze în care să rostească Rugăciunea lui Iisus sau să psalmodieze. Căci de vor voi să facă altceva, care este pentru mai târziu, nu o vor putea face, deoarece se vor gândi şi la învăţat, dar nici cu studiile nu vor progresa. Şi astfel, în cele din urmă, nu vor face nimic. În timp ce, dacă vor învăţa, îşi vor lua repede diploma, iar apoi vor face ceea ce vor voi. Atunci când eram în sanatoriu[2], timp de câteva zile nu am făcut nici rugăciune, nici metanii, nici post, ci am mâncat ceea ce mi-au dat. „Ia să-i ajut acum puţin pe medici, îmi spuneam, ca să mă ajute şi ei pe mine să mă fac bine, iar după aceea voi face ceea ce voi vrea”.
Vin la mine tineri care mi se plâng că părinţii lor îi silesc mereu să înveţe. Dacă îi mai silesc şi eu, nu-i ajut cu nimic. Dar ca să înţeleagă că nu trebuie să-şi lase învăţatul, le dau exemple de copii care nu au învăţat, iar mai apoi s-au chinuit, precum şi de copii care au progresat, deoarece au învăţat. Îmi aduc aminte de un caz. Într-un oraş erau doi copii vecini. Unul era foarte inteligent. La şcoala primară şi la gimnaziu cu puţin învăţat, acesta obţinea întotdeauna „foarte bine”. Celălalt, care avea mai puţină minte, dar mai multă stăruinţă, îl urma. În cele din urmă, primul, de îndată ce a terminat primul an de liceu, s-a încurcat în diferite anturaje, a lăsat şcoala şi apoi a fost nevoit să lucreze la o întreprindere ca om de serviciu. S-a căsătorit, a dobândit şi doi copii şi se descurca destul de greu. Celălalt a terminat Dreptul, a mers în străinătate pentru studii superioare şi a luat diploma de manager. Într-o zi, la întreprinderea unde lucra primul, era aşteptat noul director. Toţi spuneau că are pregătire superioară. În cele din urmă, a văzut că noul director era fostul său coleg. De îndată ce l-a văzut, l-a recunoscut. Apoi l-a cuprins o asemenea deznădejde, încât de vreo două trei ori a încercat să se sinucidă. Atunci cineva i-a spus să vină la Sfântul Munte să mă caute. După ce mi-a povestit despre viaţa sa, a adăugat: „Tocmai pe ăsta să-l am director?”. Atunci i-am tras o „scuturătură” puternică. „Mă, îi spun, tu ai fi ajuns şi mai sus decât el. Ai fi dus-o bine şi tu şi copiii tăi şi ai fi făcut şi fapte bune. Nu ajunge că te-ai făcut pricină să se chinuiască familia ta, ci mai vrei acum să te şi sinucizi, să le dai lovitura de graţie şi astfel să-ţi rămână copiii orfani? Nu mi-e milă de tine, pentru că ceea ce ai păţit, tu singur ţi-ai făcut-o, ci mi-e milă de copiii tăi. Înţelegi ce-ţi spun? Acum caută să faci răbdare şi cred că, cu ajutorul lui Dumnezeu, noul director se va purta bine cu tine. Se poate ca acesta să te pună într-un post mai bun. Şi dacă totuşi nu-ţi vei afla odihna, atunci caută-ţi un alt servici, numai să nu-ţi laşi copiii tăi pe drumuri”. Şi astfel s-a potolit.
De aceea spun că tinerii care studiază, nu păţesc nimic dacă învaţă şi se obosesc puţin mai mult în perioada studiilor lor, căci astfel nu vor rămâne restanţieri, ci vor termina repede şi nu vor avea probleme mai târziu. Văd că toţi tinerii care au rămas restanţieri în timpul studiilor lor, atunci când termină şi sunt numiţi în posturi, rămân iarăşi datori, din obişnuinţă, unuia sau altuia, şi astfel au numai probleme.
– Părinte, dacă un tânăr are o oarecare cunoştinţă în perioada studiilor sale, este bine să-şi facă familie în timp ce studiază?
– Oricât de bună ar fi cunoştinţa, cred că aceasta va fi în paguba studiilor lui. Chiar dacă ar afla partenera cea mai bună şi s-ar căsători, totuşi aceasta va fi un chin atât pentru femeia, cât şi pentru copiii lui. Este mai bine să-şi concentreze toate puterile lui sufleteşti şi trupeşti la învăţătură, pentru a-şi termina fără prea multă osteneală studiile, după care se va rezolva şi problema aceasta. Căci de îi vor fi puterile împrăştiate, va fi mereu împărţit sufleteşte şi trupeşte.
[1] Expresie călugărească care arată rugăciunea făcută cu şiragul de metanii pentru sine sau pentru alţii.
[2] În 1966 Stareţul, fiind în Sanatoriu, a fost operat la plămâni, pentru că suferea de bronşectazie.
Extras din Viața de familie – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.
