Sfântul Siluan Athonitul
Păstraţi harul lui Dumnezeu: cu el viaţa e uşoară, totul se lucrează bine după Dumnezeu, totul e plin de dragoste şi bucurie, sufletul are odihnă în Dumnezeu şi merge ca printr-o grădină minunată în care trăieşte Domnul şi Maica Domnului. Lipsit de har, omul nu e decât pământ păcătos, dar cu harul lui Dumnezeu omul se aseamănă după minte Îngerilor. Îngerii slujesc lui Dumnezeu şi îl iubesc prin mintea lor; la fel şi omul după minte e ca un Înger. Fericiţi cei care ziua şi noaptea se îngrijesc să placă Domnului ca să se facă vrednici de iubirea Lui; ei cunosc prin experienţă şi simt harul Duhului Sfânt.
Harul nu vine aşa încât sufletul să nu-l cunoască şi, când pierde Harul, sufletul tânjeşte cu putere după el şi-l caută cu lacrimi. Dacă nişte părinţi şi-ar pierde copilul lor preaiubit, cum l-ar mai căuta peste tot ca să-l găsească. La fel îl caută pe Domnul şi sufletul care iubeşte pe Dumnezeu, dar cu mult mai multă nelinişte şi tărie, aşa încât nu-şi poate aduce aminte nici de părinţi, nici de cei dragi. Slavă Domnului că ne dă să înţelegem venirea harului şi ne învaţă să cunoaştem pentru ce vine harul şi pentru ce se pierde. Sufletul celui ce păzeşte toate poruncile va simţi întotdeauna harul, chiar dacă e numai puţin. Dar el se pierde uşor pentru slava deşartă, pentru un singur gând de mândrie. Putem să postim mult, să ne rugăm mult, să facem mult bine, dar dacă pentru aceasta vom cădea în slavă deşartă, vom fi asemenea unui chimval care răsună, dar înăuntru e gol (1 Corinteni 13, 1). Slava deşartă face sufletul gol pe dinăuntru şi e nevoie de multă experienţă şi de o îndelungată luptă pentru a o birui. În mănăstire am cunoscut din experienţă şi din Scripturi vătămarea slavei deşarte şi acum, ziua şi noaptea, cer de la Domnul smerenia lui Hristos. Aceasta e o ştiinţă mare şi necontenită.
Războiul nostru e şi crud, şi greu, şi simplu totodată. Dacă sufletul iubeşte smerenia, el sfărâmă toate cursele vrăjmaşilor noştri şi ia toate întăriturile lor. În lupta noastră duhovnicească trebuie să ne uităm de asemenea cu grijă să nu ne lipsească muniţiile şi proviziile. Muniţiile sunt smerenia noastră, iar proviziile Harul Dumnezeiesc; dacă le pierdem, duşmanii ne biruiesc. Războiul e crâncen, dar numai pentru cei mândri: pentru cei smeriţi, dimpotrivă, el este uşor pentru că ei îl iubesc pe Domnul, iar El le dă o armă puternică: harul Duhului Sfânt, de care vrăjmaşii noştri se tem fiindcă îi arde cu focul lui.
Iată o cale scurtă şi uşoară spre mântuire: fii ascultător, înfrânat, nu osândi, păzeşte-ţi mintea şi inima de gândurile cele rele şi gândeşte că toţi oamenii sunt buni şi Domnul îi iubeşte. Pentru acest gând smerit, Harul Duhului Sfânt va via întru tine şi vei zice: „Milostiv este Domnul.”
Dar dacă osândeşti, murmuri şi-ţi place să-ţi faci voia, atunci chiar dacă te rogi mult, sufletul tău va sărăci şi vei spune: „Domnul m-a uitat.” Dar nu Domnul te-a uitat pe tine, ci tu ai uitat că trebuie să te smereşti, şi pentru aceasta harul lui Dumnezeu nu viază în sufletul tău; el intră însă cu uşurinţă în sufletul smerit şi îi dă pacea şi odihna în Dumnezeu. Maica Domnului a fost mai smerită decât toţi şi de aceea o preamăresc cerul şi pământul; şi oricine se smereşte va fi preamărit de Dumnezeu şi va vedea slava Domnului.
