Din misiunea în Coreea
Îi rog pe stimații cititori ai revistei să-mi îngăduie să prezint un fapt, care ne-a mișcat sufletește în ultima vreme în Corea. Este vorba despre o înfruntare duhovnicească a unor părinți coreeni, botezați de curând ortodocși, a unei probleme pedagogice serioase. Am luat hotărârea s-o menționez, deoarece, poate, va fi folositoare și pentru părinții greci.
Copilul de opt ani al familiei este foarte vioi. Și în trecut pricinuise probleme și neliniști părinților lui. Însă ultima sa faptă i-a lăsat muți de uimire. De obicei, atunci când B. se întoarce de la școală, mama lui îi controlează ghiozdanul și discută cu el despre cum a fost la școală, ce lecții a făcut, ce notă a primit la ortografie etc. Într-o zi în ghiozdan mama a găsit niște bani. După repetate întrebări, în cele din urmă, B. a mărturisit că i-a furat. Mama și-a păstrat calmul și a încercat să stabilească locul și motivul furtului.
După puțin timp a venit și tatăl acasă de la lucrul său. Mama a insistat ca cel mic să-i mărturisească tatălui său fapta săvârșită. Acela însă a rămas multă vreme tăcut și cu capul plecat. În cele din urmă mama a descoperit fapta rea făcută de copil. Tatăl, fără să se mai gândească, i-a spus liniștit copilului să îmbrace haina și să-l urmeze. Au ieșit din casă și mergeau tăcuți. Au ajuns la clădirea mitropoliei ortodoxe și au intrat în micul Paraclis al Sfântului Maxim Grecul. În atmosfera plină de sfințenie a bisericuței, fără prezența unei terțe persoane, tatăl a început să facă metanii până la pământ înaintea icoanei lui Hristos, spunând cu mare glas:
– Doamne, sunt tatăl hoțului. Iartă-mă!
După ce a făcut multe metanii înaintea icoanei lui Hristos, a continuat la fel și înaintea icoanei Maicii Domnului.
– Maica Domnului, sunt tatăl hoțului. Iartă-mă!
La fel a făcut și la icoana Sfântului Ioan Botezătorul:
– Sfinte Ioane Botezătorule, sunt tatăl hoțului. Iartă-mă!
A continuat apoi la icoana Sfântului Maxim Grecul:
– Sfinte Maxime, sunt tatăl hoțului. Iartă-mă!
După ce a sfârșit cu icoanele din catapeteasmă, a mers la celelalte icoane care se află în biserică, făcând mereu metanii și repetând aceeași rugăciune:
– Sfinților Chirile și Metodie, sunt tatăl hoțului. Iertați-mă!
– Sfinte Ioane de Kronstadt, sunt tatăl hoțului. Iartă-mă!
– Sfinte Serafim de Sarov, sunt tatăl hoțului. Iartă-mă!
Rugăciunea tatălui îndurerat a ținut în jur de un ceas. În acest timp copilul a rămas tăcut, urmărind cu nedumerire cele făcute de tatăl său.
După ce tatăl a sfârșit rugăciunea sa cu metanii făcută înaintea tuturor icoanelor din biserică, s-a aplecat spre fiul său și i-a spus:
– Copilul meu, ți-ai dat seama că ai făcut o faptă foarte rea cu care ai mâhnit pe Hristos, pe Maica Domnului și pe Sfinții noștri?
– Da, a răspuns copilul cu capul plecat.
Atunci tatăl l-a luat de mână și s-au întors amândoi acasă.
Era vremea cinei. Băiatul cel mai mare, care avea zece ani, a rostit rugăciunea mesei: Mânca-vor săracii și se vor sătura… După ce copilul a sfârșit rugăciunea, tatăl a completat:
– Doamne, suntem familia hoțului. Te rugăm să ne ierți!
În timpul cinei nu au discutat nimic despre cele petrecute. Dimpotrivă, părinții au discutat subiecte plăcute și și-au manifestat dragostea lor față de amândoi copii, făcându-se că au uitat fapta neplăcută.
A doua zi tatăl a mers la episcop ca să-i spună cu durere în suflet cele petrecute și i-a cerut să-i sfătuiască ce să facă în continuare. Episcopul, mișcat profund de modul de înfruntare al problemei de către tatăl copilului, nu i-a spus nimic, ci l-a rugat numai să aștepte până a doua zi. Voia să se roage mai întâi, cerând luminare de la Dumnezeu, pentru a vedea ce trebuie să facă, astfel încât să nu-l rănească pe copil cu vreo hotărâre greșită.
A doua zi episcopul a discutat cu părinții copilului multă vreme. Au căzut de acord că nu trebuie să dea prea mari dimensiuni acelui fapt. Cea mai bună pedeapsă pedagogică pentru fapta săvârșită de copilul lor a fost rugăciunea făcută cu durere a tatălui. Copilul trebuia doar să ducă banii împreună cu tatăl său la locul de unde acela îi furase. Iar mama trebuia să continue să-l supravegheze cu discernământ pe copil. Dacă cumva – să nu fie! – avea să se repete o astfel de faptă, atunci trebuiau luate alte măsuri pentru înfruntarea problemei, în cazul că existau înclinații spre obiceiul de a fura. Altfel, se dovedea că a fost vorba de o simplă împrejurare, nu atât de rară în vârsta copilăriei.
Emoționanta rugăciune a acestui tată corean ne aduce aminte de apoftegma din Pateric: „Zis-a un bătrân: A păcătuit fratele tău? Tu ai păcătuit”.
Această faptă jertfitoare a lui este asemenea cu cea a Sfântului Nectare, care și-a impus post sever pentru a destrăma cearta dintre doi elevi de la Seminarul Teologic Rizario, unde era director.
Toată această întâmplare și înfruntarea ei de către părinții copilului este un mesaj dătător de nădejde, și anume că modul de viață ortodox înrădăcinează „zilnic Bisericii” (F. Ap. 2, 47) pe creștinii din Coreea.
„Fie numele Domnului binecuvântat de acum și până-n veac” (Ps. 112, 2).
Athanasia D. Kontoyanakopoulos
SFÂNTUL COSMA ETOLIANUL
REVISTA ORTODOXĂ A MISIUNII DIN STRĂINĂTATE
Nr. 89, 2012.
Traducere din greacă de Ierom. Ștefan Nuțescu
