Suntem extrem de axați pe noi

Preot Visarion Alexa

Fiecare om, fiecare familie își construiește un spațiu de încredere, de confort și trăiește, oarecum, în această bulă roz, neluând seama la nimic din ceea ce se întâmplă în afara acesteia.

Dar se petrece, din când în când, câte un eveniment tragic, o anomalie umană, care ne arată că lumea nu este atât de roz pe cât credem noi.

Cea mai bestială ființă din lume rămâne, prin excelență, omul.

Cu leul o mai scoți la capăt, cu ursul la fel, însă omul este total imprevizibil și te lovește când ți-e lumea mai dragă, în cel mai crunt mod.

Se întâmplă ceva teribil cu omul.

Mă gândesc la Hristos…cum a adus El în lume iubirea ca jertfă.

La Hristos, firescul era jertfirea de sine, pe când la omul zilelor noastre firescul este jertfirea celuilalt, chinuirea celuilalt.

Hristos schimbă această paradigmă.

El spune că cel ce dorește să facă un bine umanității nu îl poate face jertfind un altul, ci doar jertfindu-se pe sine.

Multe mii de ani, până la venirea Lui, a existat acest concept, că te poți împăca cu Divinitatea, jertfind pe alții.

Au jertfit animale, lucruri și până la urmă au jertfit oameni.

Există și în zilele noastre astfel de oameni, gata să-și dea și viața pentru semenii lor.

Vedem medici care, de dragul oamenilor și al meseriei pe care au ales-o, nu se uită la ceas, ci stau mult peste programul de lucru pentru a se asigura că pacienții sunt bine, depunând efortul acesta uneori cu prețul sănătății și chiar al vieții lor, din dăruire și din sacrificiu pentru ceilalți.

Fiecare avem în jurul nostru oameni care înțeleg misiunea extremă la care ne cheamă Hristos.

Nu vă temeți că faceți prea mult, că vă daruiți prea mult, că puneți prea multă pasiune în ceea ce faceți. Nu există prea mult, când te pui în slujba oamenilor.

Există, din păcate și viceversa, omul sătul, scârbit de ziua sa de muncă încă din primele ore.

Cine nu o întâlnește pe doamna plictisită și țâfnoasă de la ghișeu? Dragilor, nu e nevoie de mult efort, ci doar de un zâmbet și de o vorbă bună pentru cel din fața ta.

Cum să nu ai un dram de conștiință, să înțelegi că serviciul tău înseamnă, în primul rând, responsabilitate față de alți oameni, că nu ai semnat contractul doar cu angajatorul, ci, ca om credincios, l-ai semnat cu Însuși Dumnezeu?

Cum poți fi urmașul lui Hristos, dacă tu te iubești pe tine mai mult decât pe oricine altcineva?

Suntem suferinzi, triști, bântuiți de depresii și de anxietăți teribile. Știți de ce? Din multa iubire de sine.

Suntem extrem de axați pe noi, pe problemele nostre, pe nevoile nostre sau chiar pe mofturile noastre.

Ne iubim teribil. Atât de atenți suntem cu noi, atât de mult ne prețuim, încât am fi în stare să călcăm în picioare pe oricine altcineva.

De multe ori spovedim păcatele de zi cu zi (am uitat să țin post, am uitat să-mi spun rugăciunea), dar nu spovedim ce este cu adevărat important: “M-am iubit pe mine mai mult decât pe ceilalți!”, “Nu-mi respect și nu-mi iubesc meseria. Nu cred că munca pe care o fac are în grijă suflete!”.

Monstruozitatea umană stă în viața duplicitară pe care o ducem.

Mereu suntem centrați pe noi, indiferent că mergem sau nu la Biserică. Și de aprinzi o lumânare, și de dai un acatist, când lucrurile acestea sunt formale, nu au nicio valoare.

Tu faci toate acestea dintr-o milă față de tine: “Doamne, ajută-mă! Dă-mi…Fă-mi…ajută-mă ca în bula mea roz să fie și mai roz!”

Ne dorim să trăim într-o țară frumoasă, unde criminalitatea și infracționalitatea vor fi la cote minime și, ‘dea Domnul, așa să reușim. Ați auzit însă pentru ce se roagă Biserica la fiecare Liturghie? Pentru pacea lumii. A lumii!

O fi puțin să cuprinzi în inima ta toată lumea? O fi puțin să ieși din bula ta roz și să lărgești inima ta astfel încât să încapă în ea toată lumea? Știți câtă suferință este în lume?

Ne împărtășim cu Trupul și Sângele Lui, ca El să fie una cu noi, să schimbe adâncul nostru. Sufocați oamenii într-un singur mod…iubindu-i!

Niciodată iubirea nu e prea multă. Aici este singurul “loc” în care poți să faci exces. Oameni dragi, ce s-ar fi întâmplat oare cu lumea aceasta, dacă Iisus nu s-ar fi întrupat, dacă nu ar fi adus pe pământ legea Iubirii…?

Unele voci spun că sunt prea multe Biserici în România, însă mă întreb unde am fi ajuns, dacă nu existau aceste Biserici.

Probabil că ne dădeam în cap unul altuia la fiecare pas, probabil că am fi devenit un neam de pungași.

Dacă nu vom începe, pe bune, o luptă personală cu ego-ul, cu răutățile noastre, nu vom ajunge departe. Lăsați invidia, lăsați gelozia, lăsați toate nimicurile acestea care izvorăsc dintr-o inimă egoistă și încercați să-L copiați pe El.

De ați pășit în Biserică, înțelegeți că aici suntem un singur organism, un trup. Biserica nu este perfectă, raiul nu este în Biserică, ci doar poarta spre el.

Aici încă muncim, încă ne străduim să fim Unul, să luptăm cu noi, să secăm izvorul răutăților din inima noastră.

Total
35
Shares
Previous Post

Cuviosul Efrem din Arizona: Despre viitorul veșnic

Next Post

Evanghelia zilei (Matei 13, 36-43)

Related Posts