Nikos Hiladakis,
ziarist și scriitor
În Decembrie 1998, cu câteva luni înainte de marele cutremur din Turcia, de la 17 August 1999, insula Burgaz, Antigona în grecește, care face parte din grupul de insule Prinkiponison din Marea Marmara, a fost cutremurată de un fapt uimitor. Această insulă a fost cândva grecească, astăzi însă există aici foarte puțini greci și turci din diferite regiuni ale Turciei.
Insula are o Biserică ortodoxă, a Sfântului Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu, Ucenicul iubit al lui Hristos și al Maicii Domnului. Biserica se înalță măreață înaintea ta, când te apropii pe mare dinspre Constantinopol. În acea perioadă, în fiecare noapte, în afara bisericii și în tot locul dimprejur, se auzea intens o răsuflare neliniștită care inspira și expira, de parcă ar fi suspinat cineva. Era un suspin adânc. Locuitorii turci din regiune s-au neliniștit, dar nu-și puteau explica fenomenul. Unii au ajuns până acolo încât și-au luat… stetoscoape, cu care apropiindu-se de zidurile exterioare ale bisericii, încercau să descopere sursa acestor suspine răsunătoare care îi răscoliseră pe toți.
Vestea s-a răspândit în toată insula și uimitor a fost faptul că înșiși turcii mărturiseau că acest suspin ar fi glasul Maicii Domnului, Ana Mariem în turcă, care voia să prevestească că avea să se întâmple o mare nenorocire. Vestea a ajuns și la Constantinopol, unde un cunoscut ziarist turc, Sadettin Teksoy, de la canalul de televiziune turc STAR, a hotărât să meargă în insulă ca să cerceteze cazul. După ce a ajuns acolo, a mers la biserică în vremea în care preotul ortodox grec săvârșea aproape singur Vecernia. Ziaristul turc, după ce l-a lăsat să sfârșească slujba, s-a apropiat de preot și l-a întrebat ce crede despre ceea ce se întâmplă.
Preotul a răspuns că într-adevăr, în fiecare noapte, se aude un suspin răsunător, dar nu este în stare să explice adevărata pricină. Din tonul răspunsului său se vedea limpede că nu voia să se implice într-o eventuală provocare a sentimentelor religioase ale musulmanilor turci. Însă ziaristul insista și în cele din urmă, după ce a stat ore întregi în jurul Bisericii, a reușit să înregistreze suspinul și a luat destule interviuri de la locuitorii turci ai insulei. Unul dintre ei, directorul de atunci al școlii, a declarat înaintea camerei de luat vederi că în Burgaz au locuit mai demult mulți greci și insula era curat creștin-ortodoxă, de aceea are și o mare tradiție creștină. La sfârșit a spus cu emfază: „Acum poate a venit Panaghia creștinilor, voind să prevestească că vine o mare nenorocire”. Acestea le-a mărturisit un turc (la arhiva noastră există și o înregistrare video a evenimentului).
Și într-adevăr, marea nenorocire a venit foarte repede. După opt luni, la două zile de la marele praznic al Adormirii Maicii Domnului, marele cutremur de la 17 August 1999 a rănit Turcia cu multe mii de victime. Pentru turcii din insula Antigona, „suspinul Maicii Domnului” a fost o prevestire pentru această mare catastrofă ce avea să vină.
Dar acest cutremur a avut și o altă dimensiune, foarte importantă și semnificativă. Să ne aducem aminte că în acea perioadă, în preajma cutremurului, relațiile greco-turcești erau la nadir. A premers criza din Imia din 1996 și, în continuare, marea criză a lui Abdullah Ocalan. Mulți credeau atunci că turcii erau gata pentru o mare invazie în țara noastră. Și într-adevăr, informațiile arătau că turcii pregăteau o mare acțiune-provocare în Marea Egee cu „vârf de lance” pentru a provoca marina turcă. Însă ceea ce a urmat cu siguranță le-a stricat planurile. Și ceea ce a urmat în acea noapte a fost foarte important.
La 16 August 1999, adică în seara marelui cutremur la baza navală Gölcük se săvârșea marea ceremonie a schimbării conducerii Statului Major al Marinei Turciei. La baza navală erau adunate mai multe fregate turcești, și un număr mare de ofițeri superiori ai Marinei turcești urmăreau ceremonia. În jur de orele 3:00 după miezul nopții au început vibrațiile cutremurului. În acea clipă, când cei mai mulți din bază se odihneau după ceremonii, niște martori oculari au spus că au văzut foarte aproape de baza navală o uriașă pară de foc ieșind din pământ și suindu-se la înălțime. Până astăzi nimeni dintre cercetători nu a putut explica pricina și proveniența acestui foc. Clădirea principală a bazei s-a clătinat din temelie și îndată s-a prăbușit cu un zgomot înfricoșător în mijlocul strigătelor de deznădejde.
Sub ruinele ei a fost îngropată o mare parte din elita marinei turcești. Precum a menționat Statul Major al Marinei turcești într-un comunicat oficial, din cauza cutremurului și a prăbușirii bazei și-a găsit moartea fulgerătoare doi amirali, 27 de ofițeri superiori, 136 subofițeri, 82 marinari, 9 marinari experți, un elev al Școlii de Ofițeri Stagiari și 126 de „lucrători calificați” ai bazei. În total 441 persoane au fost îngropate sub ruinele celei mai mari baze navale a Turciei din acea vreme. Din acestea poate vedea oricine că lovitura a fost oportună, într-o perioadă în care marina turcească se pregătea pentru marele asalt în vederea dominării depline în Marea Egee. Și cu siguranță după această lovitură au trebuit mulți ani pentru a-și reface forțele sale.
Însă despre baza navală Gölcük și despre acea ciudată strălucire care a premers cu câteva secunde înaintea prăbușirii clădirii centrale a bazei într-un zgomot asurzitor. Merită să consemnăm că turcii nu au îngăduit niciunui echipaj de salvare străin să se apropie de bază, deși aveau mare nevoie, de vreme ce sub ruine se chinuiau să se salveze sute de ofițeri și marinari, și, firește, niciunui fotograf nu i s-a îngăduit să fotografieze catastrofa. Explicațiile care au fost date atunci, dar care nu au fost credibile, au fost că nu voiau ca instalațiile bazei să fie văzute de camere străine.
Însă adevărul este că sub ruinele bazei navale au fost îngropate ambițiile arogante turcești care pregătiseră „marea ofensivă” împotriva Greciei, la numai o zi după praznicul Adormirii Maicii Domnului.
