Tăcerea mea a socotit‑o dispreţuire

Va părea de necrezut cât de exigent era în privinţa păstrării tăcerii, mai ales faţă de oamenii din afara obştii noastre.

Într‑o zi Stareţul mi‑a spus:

– Ia traista cu grâu în spate şi mergi la moara de la Sfânta Ana ca să‑l macini. Dar ia aminte, să nu vorbeşti cu morarul. Nici măcar un cuvânt să nu adaugi la cele pe care ţi le spun. Iar dacă te va sili, să‑i spui: „Nu am binecuvântare să‑ţi spun altceva în afara acestor cuvinte”.

Ce puteam să fac? Am luat traista cu grâu, am pus‑o pe umăr şi am pornit.

Acolo, la moară, era un om care purta fes şi dulamă, dar era mirean. Merg, aşadar, la acesta şi îi spun:

– Vă rog să măcinaţi acest grâu. Spuneţi‑mi când să vin să‑l iau şi cât vreţi pentru aceasta?

– Şi de unde eşti tu? Pe cine ai stareţ?

– Luaţi grâul şi spuneţi‑mi când să vin să‑l iau.

– Eu cu tine vorbesc, de unde eşti şi cine este stareţul tău?

Atunci am plecat capul, dar nu am vorbit, ci i‑am dat grâul şi l‑am întrebat:

– Când să vin după el?

Omul era mirean, nu ştia ce înseamnă viaţă călugărească şi de aceea tăcerea mea a socotit‑o dispreţuire.

– De ce nu‑mi spui cine este stareţul tău?, m‑a întrebat acela mânios.

În cele din urmă mi‑a spus:

– Vino în cutare zi!

Am făcut o plecăciune şi am plecat, lăsându‑l pe om foarte mânios.

Toate aceste lucruri mi le‑a poruncit înţeleptul Stareţ. Era grea nevoinţa tăcerii, dar cât de mult m‑a folosit!

Extras din Starețul meu Iosif Isihastul – Cuviosul Efrem Filotheitul, Editura Evanghelismos.

Total
48
Shares
Previous Post

Rugăciunea în învățătura Cuviosului Ioan Scărarul

Next Post

Viețile Sfinților – aprilie, ziua 4

Related Posts