Αrhim. Efrem Filotheitul
Vă voi spune și următoarea istorisire:
Înainte cu câțiva ani, era un duhovnic cipriot, foarte virtuos. Acesta era la Stavrovounio, o mănăstire din Cipru. Venea din când în când și în Sfântul Munte și stătea alături de obștea mea cam o lună de zile. Devenise ieromonah și era foarte evlavios. Odată mi-a povestit următoarele: Un zelotist – zelotiștii sunt cei care condamnă Biserica ca fiind schismatică – din Athos, de la Schitul Sfintei Ana a mers în Cipru. (Pe acela îl știam și eu când eram copil, din văzute și auzite. Noi locuiam la Sfânta Ana Mică, iar acela la Schitul Sfintei Ana).
Deoarece era cipriot, a plecat din Sfântul Munte și a mers în Cipru, la Mănăstirea Stavrovounio și a încercat să creeze și acolo un climat zelotist. Mănăstirea ținea calendarul cel nou. A început să vorbească părinților de acolo cele despre calendarul vechi și să spună acestui ieromonah că acești creștini de pe noul calendar nu se mântuiesc, că noul calendar este anatematizat, că Liturghiile ce se fac nu sunt Liturghii, că Tainele nu se săvârșesc, nu au har, nu au binecuvântare și celelalte. Ieromonahul acesta a început să se clatine înlăuntrul său și cu aceste gânduri să se întrebe dacă nu cumva acela vorbește corect, dacă nu cumva Liturghiile pe care le face nu sunt Liturghii și nu săvârșește Taine, ci o reprezentare teatrală, ca să vadă lumea ș. a. m. d. Avea aceste gânduri și spunea cu durere: „Maica Domnului, ajută-mă! Voi merge în iad!”.
Având toate acestea în mintea sa, într-o zi a început să săvârșească Dumnezeiasca Liturghie. A făcut Proscomidia, a înaintat în Liturghie, a binecuvântat Sfintele, iar când a venit clipa să atingă și să împartă Sfânta Pâine, a făcut trei metanii și a citit rugăciunea, în timp ce la strană cântau „Pe Tine Te lăudăm…”. A îngenuncheat și când s-a ridicat, ca să facă înălțarea și să spună „Să luăm aminte, Sfintele Sfinților!”a văzut pe Sfântul Disc că Pâinea se făcuse carne însângerată. Din prescură albă devenise roșie… Când a văzut, s-a cutremurat! … Și era carne, precum cea a unui prunc, fără grăsime, foarte roșie! Îndată a început mustrarea conștiinței să-i spună că din cauza necredinței sale se petrecuse aceasta, fiindcă se îndoise. Pentru aceasta și pentru gândurile ce i le semănase acel monah în suflet, consimțise fără să-și dea seama cu ele. Pentru păcatul său, Dumnezeu îngăduise ca Pâinea să devină carne. Acum se gândea cum să o prindă, cum să o taie, cum să o pună în Sfântul Potir, cum să se împărtășească el și apoi pe ceilalți monahi! Toate acestea l-au făcut să îngenuncheze din nou și să plângă cu amar, neputând să privească la carnea de pe Sfântul Disc. „Am greșit, Doamne, la Cer și înaintea Ta! Iartă-mi necredința!”.
Și așa cum plângea înaintea Sfintei Mese și se ruga lui Dumnezeu ca să-i ierte gândurile de necredință față de Taină și să schimbe situația, să se prefacă înapoi în Pâine, vine paraclisierul și îi spune:
– Părinte, ce vi s-a întâmplat? Ați pățit ceva? Vreți să vă ajut?
– Nu, fiul meu, mergi… nu este nevoie. Îmi plâng păcatele.
După ce a plâns mult, s-a ridicat încet ca să vadă ce s-a petrecut pe Sfânta Masă. Când a privit Sfântul Disc, nu mai era carne! Se făcuse iarăși Pâine albă! S-a ridicat, a împărțit Sfântul Trup, după care s-a împărtășit cu bucurie și cu mulțumire. S-a liniștit înlăuntrul său și astfel i s-a întărit credința că Liturghia sa era corectă, că este sfințită de Duhul Sfânt și că nu erau adevărate cele spuse de părintele zelotist, cum că cei de pe calendarul nou ar fi lipsiți de Har și în afara Bisericii.
Biserica este Biserică, și cele 13 zile pe care le avem ca diferență nu schimbă cu nimic Harul Sfântului Duh. Acest ieromonah venea în Sfântul Munte și rămânea mereu împreună cu noi. După toate acestea a adormit cu multă cuvioșie.
Fragment din cartea Arta mântuirii, ce va apărea la Editura Evanghelismos.
