În instituirea Tainei Sfântului Botez în Biserică s-a prevăzut, încă de la începuturi, modul liturgic corect de săvârşire a acesteia, prin afundarea catehumenului de trei ori în apă. Domnul Însuşi a primit în Iordan botezul de la Ioan prin afundare: Iar botezându-Se Iisus, când ieşea din apă, îndată cerurile s-au deschis… (Matei 3, 16). Începând cu secolul al XIV-lea, s-a generalizat în biserica apuseană botezul prin stropire, care iniţial era permis, prin iconomie, doar în cazul în care cel ce urma să fie botezat era grav bolnav şi nu putea fi afundat în apă.
Preotul ortodox nu spune: „Te botez eu…”, aşa cum fac romano-catolicii, ci spune: „Se botează robul lui Dumnezeu…”. Sfântul Apostol Pavel arată semnificaţia simbolică a botezului, vorbind despre îngroparea omului celui vechi (afundarea în apă) şi învierea – ridicarea omului nou. Biserica papală admite că Taina Sfântului Botez poate fi administrată şi de către un iudeu sau un musulman, dar o astfel de poziţie demolează complet sfinţenia şi scopul acestei Taine. În acelaşi timp, se anulează taina preoţiei, prin afirmarea celor două componente, specială şi generală.
Verbul a stropi cu siguranţă nu înseamnă a boteza, adică a afunda în apă, ci a turna, a vărsa. Iar acesta nu este botez. Este doar stropire. De ce timp de paisprezece secole au săvârşit botezul prin afundarea în apă, pentru ca apoi excepţia să devină regulă, stabilită definitiv în biserica lor? Bănuim că le este mai comod aşa. Sau să ne răspundă ei înşişi. Toţi cei care sunt stropiţi nu sunt botezaţi în fapt şi nici nu primesc Harul necesar mântuirii. Aşadar, toţi papistaşii care doresc cu adevărat să se mântuiască nu vor fi rebotezaţi, ci botezaţi în Biserica noastră Ortodoxă, deoarece biserica lor nu săvârşeşte botezuri, ci stropiri. Încă din primii ani ai răspândirii Bisericii în lume, îndată după Botez se administra Taina Mirungerii, prin care cel botezat era uns cu Sfântul Mir, ritual prin care se completa pe deplin Harul Botezului. Ne confirmă acest lucru şi Tertulian, într-una din scrierile sale din secolul al II-lea. În Apus, însă, după îndepărtarea bisericii Romei de Biserica cea Una a lui Hristos, au despărţit Botezul de Mirungere. Aceasta din urmă este aplicată de către episcopul lor copiilor botezaţi când au împlinit deja vârsta de 7-12 ani. Astfel, copilul nu se poate împărtăşi imediat după botez, ci doar după mirungere. În cazul în care acesta ar muri în acest interval, ar pleca din această lume neîmpărtăşit. Au introdus această inovaţie deoarece au considerat că cel botezat va înţelege mai bine, la o vârstă ceva mai mare, primirea harului. Dar harul este darul lui Dumnezeu şi nu depinde nemijlocit de voinţa omului. Pe de altă parte, când pruncul a fost botezat, a înţeles el că a primit harul botezului? Sau, la cei care se botează la o vârstă matură, harul care li se va dărui de la Dumnezeu este oare dependent de percepţia lor?
Dorind să-i conducă, aşa cum susţine, pe toţi oamenii către Hristos şi către paradis, biserica apuseană îi primeşte în sânul ei pe toţi cei întorşi de la alte biserici, culte sau secte, fără să-i mai reboteze. Recunoaşte, aşadar, indirect, botezurile săvârşite în orice altă biserică, deoarece singurul lucru care-i interesează este acceptarea de către aceştia a primatului şi a infailibilităţii papale.
În continuare, vom prezenta mărturiile autentice ale unor adulţi botezaţi, în mare parte africani, care ne descriu ce au simţit în momentul în care au fost botezaţi în cadrul Sfintei noastre Biserici Ortodoxe.
ΜĂRTURII DESPRE SFÂNTUL BOTEZ
a) Am văzut cu ochii mei un porumbel
Printre preoţii şi lucrătorii Misiunii Apostolice din Kolwezi – în sudul statului Congo, îl întâlnim şi pe părintele Lazăr. Se distinge prin smerenia sa, deschiderea spre ascultare şi sârguinţă. Într-o zi, m-am apropiat de el şi l-am întrebat:
– Părinte Lazăr, cum ai devenit ortodox?
– Eu, părinte, până în 1983 eram nebotezat. Auzisem despre comunitatea protestantă a metodiştilor şi la început am mers la ei. Am urmat cursurile lor catehetice, dar, când mi-au propus să mă botez, am simţit o împotrivire în sufletul meu. Apoi am mers la penticostali, dar şi de acolo am fugit din acelaşi motiv. Într-o zi, trecând pe lângă Biserica Ortodoxă a Sfântului Gheorghe din Kolwezi, mi-a trecut prin minte să intru. Îndată am simţit o mare bucurie interioară şi o pace sufletească. O voce din mine mă anunţa: aceasta este Biserica pe care o cauţi! Am întrebat de preot. Pe vremea aceea era fericitul părinte Cosma Grigoriatul. Am urmărit apoi lecţiile sale catehetice şi împreună cu familia mea am decis să ne botezăm. Când am ieşit din baptisteriu, am văzut cu ochii mei un porumbel care zbura deasupra capetelor celorlalţi, care se botezau în acel moment. L-au văzut şi ceilalţi fraţi. Părintele Cosma ne-a explicat că porumbelul simbolizează pogorârea Sfântului Duh, aşa cum s-a întâmplat şi la botezul Domnului în râul Iordan.
b) Un mic înger?
Oraşul Louena se află la 300 de kilometri depărtare de Kolwezi. De când a fost numit acolo părintele Ioachim, în parohia Intrarea Maicii Domnului în Biserică, s-a remarcat un progres continuu în viaţa creştinilor din comunitate.
Părintele protoiereu Meletie a mers ultima dată în această enorie în octombrie 2002, în vederea rezolvării mai multor probleme misionare. Dorea să se informeze despre funcţionarea noului gimnaziu ortodox, să vadă ce reparaţii s-au executat la şcoala de asistente medicale şi să vorbească cu catehumenii despre botezarea lor. A fost întâmpinat călduros, în chip tradiţional, cu flori, cântări şi dansuri locale. Mulţimea credincioşilor l-a condus apoi în noua biserică. La sfârşitul vecerniei, părintele i-a salutat şi le-a vorbit despre programul său. Către sfârşitul cuvântării sale, s-a apropiat de el un copil de vreo cinci anişori, în faţa Sfintelor Uşi, care l-a apucat de degetul mic al mâinii stângi şi i-a pus următoarele întrebări surprinzătoare:
– Ai venit, părinte, ca să Îl aduci pe Hristos în viaţa noastră?
Părintele Meletie a răspuns mecanic, fără să acorde prea mare importanţă micuţului înger:
– Da, copilul meu, de aceea am venit.
– Astăzi o să ne mărturisiţi şi mâine ne vom boteza?
– Da, micuţule, aşa vom face.
– Iar după botez Îl vom primi pe Hristos înlăuntrul nostru prin Sfânta Împărtăşanie?
– Da, copilul meu, aşa este rânduiala în Biserica noastră.
– Şi, după ce ne vom boteza, trebuie să avem grijă să nu mai facem păcate?
– Desigur, aşa trebuie să facem!
– Bine, părinte, vă mulţumim că aţi venit la noi. Vă aşteptam…
Părintele Meletie, aşa cum el însuşi mi-a povestit cu emoţie, a fost uimit de întrebările micuţului. A presupus că acesta a participat la cursurile catehetice ale bisericii şi de aceea a pus acele întrebări. Între timp, copilul se întorsese printre ceilalţi copii din biserică. Părintele a continuat să comunice consiliului parohial şi celor catehizaţi programul de a doua zi. La sfârşit, le-a cerut să-l aducă din nou în faţa sa pe copilul respectiv. Atunci aceia i-au spus că pentru prima oară l-au văzut şi ei pe acel copil şi că nu mai este de găsit între copiii din parohie. Au căutat pretutindeni, dar nu l-au mai găsit. I-au întrebat pe copii dacă-l cunosc sau dacă l-au mai văzut şi altădată, dar nici aceştia nu ştiau nimic. Nici măcar nu văzuseră încotro plecase. Atunci părintele Meletie s-a emoţionat şi a zis: „Oare ne-a trimis Domnul un înger al Său, pentru a întări lucrarea Bisericii Sale?”
c) Mărturii ale celor botezaţi
Mărturiile care vor urma provin de la un grup de aproximativ 12 băieţi tineri care anul trecut au terminat şcoala agricolă a Misiunii Apostolice Ortodoxe din Kolwezi. Dirigintele lor, părintele Meletie, vrând să-i ajute la studiul în comun, în vederea pregătirii lor pentru apropiatele examene de admitere la Universitatea din Louboubasi, le-a oferit o sală în clădirea Misiunii. Ei rămâneau acolo adeseori împreună, pentru a studia. Veneau apoi şi la slujbele de la biserică şi de multe ori cereau să afle mai multe despre credinţa ortodoxă şi despre aspectele ei liturgice. Li s-au dat împrumut mai multe cărţi, majoritatea în franceză. Le-au studiat şi au mai cerut şi altele. În cele din urmă, au cerut să fie botezaţi. Părintele Meletie a programat ca botezul lor să aibă loc sâmbătă, 13 iulie 2002. Printre alţi candidaţi la botez, care în anul acela ajunseseră la 96, erau şi aceşti 12 tineri, care proveneau din credinţe diferite. I-a rugat să scrie fiecare câte ceva despre experienţele spirituale şi binecuvântările pe care le-au trăit în acele zile de dinainte şi de după botez. Câţiva dintre ei ne-au dăruit mărturiile scrise, pe care le-am tradus în continuare:
„Mă numesc Chisola Kapenda.
Înainte de a intra în Biserica Ortodoxă aveam o altă percepţie despre aceasta, despre cultul ei, despre rugăciune şi despre învăţătura ei. Începusem să cred că se închină la idoli, aşa cum o acuză mulţi protestanţi, deoarece are icoane ale sfinţilor, la care lumea se închină. Dar, după ce am urmat catehizarea, iar apoi m-am botezat, am simţit în trupul meu şi în suflet o mare uşurare, în vreme ce, înainte de asta, mă simţeam foarte împovărat. Când am ieşit din baptisteriu, am simţit o bucurie greu de descris în cuvinte. Am primit numele Aristos, iar toate părerile mele preconcepute de dinainte de botez despre Biserica Ortodoxă au dispărut. Dimpotrivă, acum îmi doresc permanent să adaug raţiunii mele şi inimii cât mai multe cunoştinţe despre credinţa ortodoxă. Aşa am înţeles, prin intermediul experienţelor mele, că aceasta este Biserica Apostolească. Nu ascunde nimic faţă de credincioşii săi în ceea ce priveşte învăţătura. Vrea să-i unească pe oameni prin credinţa în Sfânta Treime.”
„Mă numesc Senuo Ukaita.
Înainte de a mă boteza, aveam anumite îndoieli în ceea ce priveşte Biserica Ortodoxă. Oamenii din afara Bisericii spun că în această Biserică nu există Dumnezeu. Eu, însă, din experienţa pe care am trăit-o, am văzut că Dumnezeu există. Când părintele Meletie mi-a citit rugăciunea de iertare de după spovedanie, am simţit în sufletul meu o mare bucurie. Aceeaşi bucurie, încă şi mai intensă, am simţit-o după ce m-am botezat. Aproape că nu-i mai vedeam pe oamenii din jurul meu, atât de plin era sufletul meu de bucurie. Am primit numele Evstratie. Pentru toate aceste binecuvântări Îi mulţumesc şi Îl slăvesc pe Dumnezeul nostru Iisus Hristos.”
„Mă numesc Yav Kasongo.
Înainte de a intra în adevărata Biserică a lui Hristos, eram musulman. În religia islamică ne învăţau că Iisus Hristos nu este Fiul lui Dumnezeu şi nici Mântuitor al oamenilor. Însă lângă Biserica Ortodoxă am învăţat ce spune Hristos: Cel care M-a văzut pe Mine L-a văzut şi pe Tatăl Meu. Astfel m-am decis să intru în adevărata Biserică a lui Hristos. În perioada în care urmam cursurile catehetice, simţeam o mare eliberare sufletească, deoarece începusem să trăiesc acel mod de viaţă pe care simţeam că-l pierdusem cândva.
Înainte de a mă boteza, mi-era frică şi ruşine, din cauza mulţimii oamenilor care stăteau în jurul baptisteriului. Când mi-a venit rândul să intru în apă, frica şi ruşinea s-au risipit. Ieşind din apa sfinţită, am simţit o mare bucurie şi uşurare ce îmi pătrundeau sufletul şi trupul. Simţeam că am lăsat în urma mea o mare greutate. Am primit numele Dimitrie.
Din ziua în care am fost botezat, trăiesc o viaţă ce mi-aş dori să fie mereu condusă de Dumnezeu. Orice gând rău ce îmi dă târcoale, îl alung, pentru că simt că nu mai pot păcătui în faţa lui Dumnezeu, deoarece simt pretutindeni prezenţa Sa.”
„Mă numesc Yav Muzinga.
Ziua în care m-am botezat, 13 iulie 2002, a fost una dintre cele mai speciale şi mai minunate zile din viaţa mea. Am primit numele Ilie. Cu doar o zi înainte, fusesem admis, în urma examenului, la Facultatea de Agronomie din cadrul Universităţii. Când am ieşit din baptisteriu, am simţit o mare bucurie lăuntrică, ce-mi lumina întreaga existenţă. Am simţit că în mine are loc o transformare profundă. Rugăciunea parcă se înălţa de la sine către Dumnezeul nostru Iisus Hristos. Doream să-I mulţumesc, simţeam nevoia, dacă ar fi fost posibil, să-L îmbrăţişez, să plâng în faţa Sa, deoarece simţeam că îmi scosese din suflet toate chinurile, toate supărările şi păcatele.
Îi mulţumesc Domnului, deoarece mi-a oferit în dar calea spre mântuire. Îl slăvesc, pentru că m-a învrednicit să merg pe drumul Sfinţilor Săi. Mărit să fie mereu Numele Lui! Amin.”
„Mă numesc Rafael Ilunga.
Mai înainte de a fi botezat, nu aveam pace în sufletul meu. De ce? Încă aveam îndoieli în privinţa credinţei mele în Hristos. Am urmat cursurile catehetice, am citit şi cărţi, dar nu împărtăşeam colegilor mei de studiu sau prietenilor îndoielile mele. Existau atât de multe biserici în jurul nostru şi nu ştiam dacă şi aceasta pe care o frecventam acum, cea ortodoxă, era cea adevărată.
Până la urmă, după mai multe discuţii cu cei apropiaţi, îndoielile au început să se risipească şi m-am hotărât să mă botez. Am primit numele Mihail. Când am ieşit din baptisteriu, mi-am simţit sufletul inundat de bucurie şi de multă iubire pentru cei din jurul meu. Atunci m-am încredinţat că Duhul Sfânt era înlăuntrul meu, că mă curăţise de toate păcatele şi că mă va conduce către mântuire. Simţeam că trăiesc o viaţă plină de sens şi de adevăr, în această Biserică purtătoare a adevărului. L-am simţit pe Hristos prezent în inima mea, cum mă conducea către o viaţă plină de libertate şi de pace.
Îndată după botez, eram într-o stare extatică. Parcă nu mai vedeam pe nimeni în faţa ochilor, simţindu-mă învăluit de Harul Sfântului Duh. Această stare de fericire a ţinut timp de şase zile.
După ce am primit şi Sfânta Împărtăşanie, am simţit şi mai puternic prezenţa şi puterea Sfântului Duh înlăuntrul meu. Simţeam că m-am îmbrăcat în Hristos, aşa cum spune şi imnul: «Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi îmbrăcat. Aliluia!»
Cred, aşadar, întru Unul Dumnezeu, întru Una Biserică, în învierea morţilor şi în viaţa veşnică. Amin.”
„Mă numesc Kilolo Kiyambakulu.
Am urmat până acum, împreună cu părinţii mei, bisericii luterane. Cu toate acestea, îmi doream să mă rog fără să aparţin unei anumite biserici. Inima mea s-a întors către Biserica Ortodoxă în momentul în care am intrat în căminul studenţesc al absolvenţilor şcolii Misiunii Apostolice. Am început să citesc mai multe cărţi de învăţătură bisericească, pe care ni le-a pus la dispoziţie părintele Dionisie. În cele din urmă, m-am hotărât să mă botez, împreună cu încă 12 colegi de studiu. Ceea ce am trăit după botez a fost ceva unic în viaţa mea. În primul rând, o mare bucurie, aproape inexplicabilă. Orice supărare părăsise inima mea. Abia acum mă simt cu adevărat liber. Am intrat cu adevărat în familia Bisericii lui Hristos. Cer binecuvântarea Lui, să rămână permanent lângă mine şi să mă păzească în toate zilele vieţii mele, ca să pot să lucrez în ogorul Său, al Mântuitorului meu.
Mărturisesc în faţa tuturor tinerilor, cunoscuţi şi prieteni, care sunt în afara Bisericii noastre, ce lucruri minunate am simţit, ca să intre şi ei în familia Adevăratului Dumnezeu, care este în Biserica Ortodoxă.
Am primit numele Dimitrie.”
Ce a simţit creştinul Ioan Sabushimike după botezul său.
A scris pe o hârtie următoarele cuvinte în limba lui, swahili, şi mi-a dat-o. O ofer cititorilor mei tradusă:
„Ziua botezului meu, 23 decembrie 2005, este o zi pe care n-o voi uita niciodată. De atunci, am putut să cunosc adevărata simţire a vieţii duhovniceşti. Şi spun aceasta deoarece comportamentul meu s-a schimbat radical. Mă simt plin de bucurie faţă de darurile şi harismele pe care mi le-a oferit Iubitorul de oameni Dumnezeu. Este pentru prima dată în viaţa mea când am trăit astfel de experienţe, mai ales în ziua botezului meu.
Mărturia mea este împărţită în trei aspecte:
1. Am simţit o schimbare în inima mea.
2. Comportamentul meu s-a schimbat radical.
3. Întreaga mea viaţă s-a schimbat.
Din momentul botezului, în inima mea sentimentele au rămas mereu aceleaşi. Mă simt plin de pace. Înainte, pe vremea când eram catolic, această pace nu era prezentă.
În ceea ce priveşte comportamentul meu, m-am schimbat foarte mult. Înainte eram un individ foarte puţin sociabil, nu doream să vorbesc cu nimeni, nu mă simţeam confortabil în prezenţa nimănui. Eram uşor iritabil şi foarte posac. În viaţa mea duhovnicească, simt o adâncă pace în inimă. Mă rog foarte uşor şi repede, zicând rugăciunea lui Iisus Hristos, şi simt multă bucurie înlăuntrul meu. Îi mulţumesc lui Hristos şi părinţilor care m-au ajutat să cunosc şi să intru în adevărata Biserică a Lui, prin care nădăjduiesc că mă voi mântui. Acum am puterea de a merge către sfinţenie”.
Într-o după amiază, a venit în biserica noastră un copil cuviincios şi timid. După vecernie, am stat de vorbă. În cele din urmă, acest tânăr s-a botezat împreună cu Ioan Sabushimike. Şi-a scris şi el experienţele pe hârtie şi mi le-a dăruit. Iată ce scria:
„Iubiţi creştini ortodocşi,
Cu mare bucurie vă scriu astăzi, pentru a vă face cunoscută fericirea pe care am trăit-o în ziua botezului meu. Sunt Bourountezos. Mai înainte eram catolic. Părinţii şi fraţii mei sunt în continuare catolici.
Într-o zi, mergeam prin oraş, pe strada unde se află biserica Adormirii Maicii Domnului, a comunităţii emigranţilor greci. Am auzit clopotul bătând pentru slujbă şi în sufletul meu am simţit chemarea de a intra şi eu în biserică. Şi, într-adevăr, Duhul Sfânt m-a condus efectiv să intru şi m-a ajutat să mă rog împreună cu ceilalţi creştini. Apoi am cerut părintelui D. să-mi explice diferenţele dintre ortodocşi şi catolici. Am vorbit îndelung. Mi-a dat mai multe cărţi, pe care le-am citit, şi, în cele din urmă, am înţeles că, în sfârşit, am găsit adevărata credinţă în Hristos. Acesta este şi motivul pentru care m-am decis să mă botez. Ziua botezului a fost cea mai fericită zi din viaţa mea. Sfântul Duh S-a pogorât deasupra mea. Mă simţeam atât de inspirat să le vorbesc celor din jurul meu. În inima mea pătrunsese, în chip de neclintit, credinţa că mă aflu în adevărata Biserică a lui Dumnezeu.
Înainte de aceasta, deşi locuiam la doar 500 de metri de fosta mea biserică, nu participam foarte des la liturghia lor. Acum merg pe jos, în fiecare dimineaţă, şase kilometri, ca să ajung la Biserica Ortodoxă. Acum simt înlăuntrul meu o putere atât de mare, care mă ajută să slăvesc Numele Domnului meu şi să săvârşesc faptele Sale.
Adevărat vă spun, fraţilor, că Duhul Sfânt este mereu cu mine. Vă chem, fără nicio ezitare, veniţi şi voi pe acest drum! Veţi trăi aceleaşi experienţe şi Îl veţi primi pe acelaşi Duh Sfânt în vieţile voastre. Orice lucru săvârşesc, înaintează de la sine, deoarece mă ajută şi mă conduce Duhul Sfânt. Viaţa pe care o trăiesc acum pare a nu fi de pe acest pământ. Mă simt deja ca fiind în mijlocul slavei lui Dumnezeu şi în Împărăţia Lui, datorită botezului meu. Vreau să termin spunând că simt în mine puterea de a înainta mereu spre sfinţenie, în fiecare zi a vieţii mele. Fratele vostru, Toma Manirampa”.
d) Experienţe ale soţilor Atanasie şi Maria
La 25 decembrie 2005 s-a botezat o familie cu patru copii. Erau foşti catolici. Au primit numele de Atanasie şi Maria.
Iată impresiile scrise ale lui Atanasie Kemgurukiye, după ieşirea sa din baptisteriul Bisericii Ortodoxe:
„Înainte de a intra în Biserica Ortodoxă nu cunoşteam nimic despre învăţătura ei şi nici măcar despre existenţa ei. Am început să citesc din cărţile pe care mi le-a dat părintele D. Încet-încet, am început să înţeleg diferenţele dintre această Biserică şi celelalte «biserici» şi că doar aceasta este cea adevărată, din epoca apostolilor şi până astăzi. Împreună cu soţia mea, Maria, am hotărât să intrăm în această Biserică, cu întreaga noastră familie, astfel încât, la a Doua Sa Venire, Hristos să nu ne găsească în întuneric, ci înăuntrul Sfintei Sale Biserici. Doar aici se păstrează învăţăturile Apostolilor şi Tradiţia Sfinţilor Părinţi, fără să se fi adăugat sau să se fi scos ceva.
Experienţele pe care le-am trăit după Botez, Mirungere şi Sfânta Împărtăşanie, am să vi le descriu în continuare.
Când am intrat în apă cu tot trupul, am simţit o mare bucurie. Parcă trupul meu înota în Harul Sfântului Duh. Când am ieşit din apa sfinţită, am simţit că toate păcatele mele au căzut, precum nişte solzi, de pe trupul meu. Acum simt o mare bucurie interioară şi o deplină libertate. Când preotul m-a uns cu Sfântul Mir, am simţit că L-am primit înlăuntrul meu pe Duhul Sfânt. Ochii mei străluceau, într-o minunată lumină duhovnicească.
Când am primit pentru prima dată Trupul şi Sângele lui Hristos, am simţit în mine o mare putere duhovnicească, inexplicabilă. Toată greutatea pe care o simţeam în trecut, din cauza păcatelor mele, dispăruse din sufletul meu. Simţeam o mare bucurie în inima mea, mai presus de orice descriere. Scăpasem de orice fobie sau grijă efemeră. De atunci îmi fac întotdeauna şi în orice loc sfânta cruce, fără să-mi fie ruşine sau frică, şi-i chem şi pe ceilalţi oameni să vină şi să cunoască măreţia Bisericii Ortodoxe.
Fraţii mei, toate cele pe care vi le-am scris reprezintă mărturia mea personală şi adevărată. Pe vremea când eram doar catehumen, îmi era ruşine să-mi fac cruce în faţa altor oameni de alte credinţe, dar, după ce m-am botezat, nu mai simt nici ruşine, nici frică, ci doar bucurie şi binecuvântare.
Inima mea s-a umplut de o pace adâncă. Acum mă simt obligat ca prin viaţa mea curată şi exemplară să-i conduc şi pe alţi oameni spre Hristos, ca să nu se piardă în iadul cel veşnic.
Fraţii mei, veniţi alături de mine pe acest drum al sfinţeniei vieţii. Citiţi cărţile ortodoxe şi credeţi cu adevărat că în ele Îl veţi găsi pe Hristos şi mântuirea voastră. Veţi găsi în inimile voastre bucuria şi libertatea conştiinţei, pentru că şi eu am descoperit acelaşi tezaur înlăuntrul meu, Harul Sfântului Duh”.
Soţia lui, Maria Hakizimana, mi-a descris şi ea experienţele trăite după botez:
„Când am început să intru în apă, aveam în inima mea o îndoială faţă de ceea ce mă hotărâsem să fac. După aceea însă, m-am simţit înconjurată de o dulce lumină duhovnicească, care-mi umplea sufletul şi trupul. De atunci am înţeles că aceasta este Biserica cea adevărată. Cursurile pe care le-am urmat înainte şi după botez m-au ajutat să înţeleg că merg deja pe drumul către Dumnezeu şi că mă sfinţesc în Numele lui Iisus Hristos.
După botez, am simţit o mare schimbare în sufletul meu. M-am bucurat mult şi, până acum, simt o lumină care mă acoperă neîncetat. Mai ales atunci când mă rog la mine acasă, simt această lumină cum îmi umple mintea şi inima.
e) Cum a devenit Filip creştin ortodox
Filip face parte din noua parohie a Izvorului Tămăduirii, din satul Kapolowe-Gare. Iată ce ne-a povestit el însuşi în legătură cu venirea sa la ortodoxie: „Înainte de a crede şi a intra în Biserica Ortodoxă, făceam parte din comunitatea protestantă care se numeşte «biserica neoapostolică». Într-o noapte, pe 25 iunie 2002, am avut un vis uimitor, miraculos aş spune, pentru prima dată în viaţa mea. A venit aproape de mine un înger al lui Dumnezeu şi m-a luat cu el. Am ajuns într-un loc unde se vedea un izvor de apă. Curgea foarte multă apă din el. Împreună cu îngerul pluteam pe deasupra acelei ape. Apoi m-a strigat şi m-a întrebat:
– Filipe, la ce te gândeşti?
I-am răspuns:
– Mă mir cât de multă apă iese din acest izvor.
El mi-a zis:
– Acesta este Izvorul Apelor, ce curge în viaţa cea veşnică.
Apoi îngerul m-a întrebat din nou:
– În dreapta izvorului ce vezi?
– Văd, i-am zis, mai mulţi copaci de mango plini de roade. Văd însă că există cinci feluri de roade. Primul fel sunt roade abia ieşite din floare. Al doilea fel sunt roade un pic mai mari. Al treilea fel sunt roade mai mari, dar verzi. Al patrulea fel sunt roade uşor coapte. Iar al cincilea fel sunt roade coapte bine şi pot fi consumate de oameni.
Îngerul m-a întrebat:
– Înţelegi semnificaţia acestor cinci feluri de roade?
I-am răspuns că nu.
Atunci el mi-a explicat:
– Copacii simbolizează Biserica lui Hristos. Primele fructe sunt creştinii care abia s-au botezat. Apoi sunt acei credincioşi care încearcă să înainteze în viaţa duhovnicească, dar întâmpină încă multe greutăţi. A treia categorie sunt creştinii care merg la biserică şi se învrednicesc a primi Sfintele Taine. Următorii sunt acei creştini care se luptă pentru mântuire, au o credinţă foarte puternică şi lucrătoare, participă fierbinte la cinstirea lui Dumnezeu şi au conştiinţa păcătoşeniei lor. În sfârşit, a cincea categorie sunt acei creştini care Îl iubesc pe Dumnezeu mai presus decât orice pe lumea aceasta, îşi dedică total viaţa credinţei şi sunt gata de orice jertfă în Numele Lui.
Apoi îngerul mi-a spus:
– Filipe, priveşte în dreapta izvorului.
Am privit şi am văzut soarele strălucind. Acolo era şi un palat, făcut din sticlă, din care strălucea o lumină intensă albă, orbitoare. În acelaşi timp, dinspre acel palat am auzit o voce care mi-a spus:
– Filipe, încă nu a venit vremea ta…!
Apoi îngerul mi-a zis:
– Să mergem acum…!
Şi am început să ne întoarcem înapoi. Brusc m-am trezit şi nu puteam să-mi dau seama unde mă aflu…
A doua zi m-am dus la pastorul bisericii noastre protestante, pe nume Lazăr, şi i-am povestit visul meu. Atunci acela mi-a relatat că şi el a avut un vis foarte surprinzător. Se făcea că mergea prin piaţa oraşului, însoţit de trei oameni de origine europeană. Unul era în dreapta, altul, în stânga, iar al treilea îl urma din spate. Aveau în mâini câte o carte. Le-au deschis şi au început să-i citească fragmente din Sfânta Scriptură. Apoi, înainte de a pleca, i-au lăsat o carte în mână şi i-au spus că vor reveni.
Am plecat nedumerit. A doua zi m-am dus în parohia ortodoxă a satului Katagka, unde era preotul Akylas. I-am povestit şi lui visul meu, iar el mi-a deschis calea credinţei creştine autentice. Timp de şase luni am urmat cursurile catehetice şi apoi m-am botezat. Părintele m-a lăsat să-mi păstrez acelaşi nume.
Protoiereul misiunii de la Kolwezi, părintele Meletie, fără să ştie nimic despre visul meu, a dat binecuvântarea ca în satul nostru să se ridice o biserică cu hramul Izvorul Tămăduirii! A fost o minune în plus, care mi-a arătat că sunt pe calea cea bună. De atunci, de multe ori am fost ajutat de Dumnezeu şi multe minuni s-au întâmplat în viaţa mea şi a familiei mele.
Într-o zi, soţia mea a început să vomite într-una, fără să se poată opri. I-am dat să bea aghiasmă adusă de la biserică şi îndată şi-a revenit.
Altădată, unul dintre copiii noştri s-a îmbolnăvit şi nu aveam bani să mergem la doctor. Părintele Akylas ne-a dat aghiasmă şi, după ce copilul a băut, a început să se simtă din ce în ce mai bine, până s-a vindecat fără medicamente!”
(Extras din: Minunile, mărturie a dreptei credințe; Autor: Părintele Damaschin Grigoriatul, Editura Areopag, Bucureşti, 2012.)
