Într-o zi, un sectant, om rătăcit de la dreapta credință, a vrut să-l contrazică pe un preot, spunându-i:
– Chiar dacă în Biblie Mântuitorul spune să ne botezăm, eu nu cred că e bine să-i botezăm pe copii, ci doar pe oamenii mari. Trebuie să aștepți ca cei mici să crească și de-abia atunci să îi întrebi dacă vor sau nu să fie botezați. Doar așa, ca oameni în toată firea, pot hotărî cu adevărat. Cum puteți voi, ortodocșii, să-i botezați pe copii?
– Spune-mi, îi zise preotul, după ce îl ascultă cu răbdare, știu că dumneata ai copii; când erau mici, i-ai dus la doctor să îi vaccineze?
– Da, îi răspunse omul.
– De ce nu ai așteptat să crească și să-i întrebi mai întâi dacă vor sau nu să fie vaccinați? – îl mai întrebă preotul pe om.
– Fiindcă nu vroiam să se îmbolnăvească și știam că e bine pentru ei.
– E, vezi, tot așa și noi știm că Sfântul Botez este bun pentru copii și nu avem de ce aștepta. Așa cum vaccinezi un copil micuț, ca să nu se îmbolnăvească trupul lui fragil, tot așa îl și botezi, pentru a nu se “îmbolnăvi” sufletul lui tânăr. Prin puterea Duhului Sfânt, prin Harul Său, coborât astfel peste prunc, acesta e un om nou, pregătit pentru o viață nouă și luminoasă: viața creștinească.
Sectantul plecă ochii rușinat și se îndepărtă, gândindu-se la cele spuse de preot.
Deși sunt unii care nu cunosc dreapta credință, sau știu prea puține, preotul îi poate învăța, îi poate călăuzi prin desișul acestei vieți încărcate de greutăți și păcate, scoțându-i la limanul mântuirii. Omul trebuie să își asculte preotul, duhovnicul și să se gândească la cele spuse de acesta.
“Turma lui Hristos se păstorește cu fluierașul, nu cu bățul, adică cu blândețe, nu cu asprime. Se păstorește mai mult cu exemplul vieții preotului, nu numai cu predica de la amvon.”(Părintele Paisie Olaru)
