Pălmuire demonică

Într‑un oraş din Australia trăiau doi soţi, greci ortodocşi, împreună cu cei doi copii ai lor. Din nefe­ricire toată familia se depărtase de Dumnezeu. Mama nu mergea niciodată la biserică. Odată a în­demnat‑o o prietenă de‑a ei şi au mers la o biserică care prăznuia hramul. S‑a bucurat mult, iar când a văzut că lângă biserică se vând icoane, a cumpărat două. Una cu Mântuitorul pentru fiul ei, iar cealaltă cu Maica Domnului pentru fiica ei. Când s‑a întors acasă, le‑a aşezat în camerele copiilor ei.
Fiul ei era robit de patimile trupeşti şi îşi pierdea nopţile cu petrecerile. Pe pereţii camerei lipise multe fotografii cu artiste şi cu cântăreţe goale. Printre acestea mama sa a pus şi icoana Mântuitorului.
Într‑o seară, tânărul a avut o puternică durere de cap şi nu a mai ieşit la distracţii. S‑a culcat devreme, dar s‑a trezit brusc. A văzut că se aprinsese lumina în cameră şi în uşă stătea un negru, pe jumătate gol, cu pielea acoperită cu păr, cu unghii mari. Era atât de urât, încât vederea lui îţi pricinuia scârbă şi frică (era diavolul). Acesta, cu o voce sălbatică, a strigat tână­rului:
– Bre, toate hatârurile ţi le‑am făcut. Pe Acela (şi a arătat spre icoana lui Hristos) de ce L‑ai pus acolo?
Şi apropiindu‑se, i‑a dat tânărului o palmă puter­nică peste faţă. Atunci acela de frică aproape că a leşinat; de îndată ce şi‑a revenit, a alergat tremurând în camera părinţilor săi şi s‑a ghemuit între ei acope­rindu‑şi faţa cu pătura.
Apoi a povestit părinţilor săi ce i s‑a întâmplat. Un obraz îi era umflat şi învineţit de la lovitura primită de la diavol.
Au mers în grabă la biserică şi i‑au cerut preotului să‑i ajute. Însuşi preotul (părintele P. H.), care l‑a văzut pe tânăr cu obrazul învineţit, povesteşte aceasta.