Se spune că într-o bună zi a trecut Dumnezeu pe pământ și a dăruit fiecărui neam câte o țară. Și a fost seară și…la poarta lui Dumnezeu-Tatăl a apărut un păstor de oi, care era împreună cu familia și neamul său de păstori. Dumnezeu L-a invitat în Casa Lui și au stat la Cină.
– Bunule Păstor, care îți este păsul de ai ajuns la Mine?, întreabă Dumnezeu pe cioban.
– Doamne Dumnezeule, am venit să primim și noi o bucată de pământ unde să ne odihnim sufletele, însă se vede că am întârziat și nu mai este loc pentru noi, a spus bătrânul, îngenunchind în fața lui Dumnezeu.
– Care vă este numele neamului vostru, bătrâne Păstor?, a întrebat Creatorul.
– Noi ne numim români.
După ce a privit îndelung la neamul românesc, Dumnezeu a chemat pe Sfântul Apostol Petru și l-a întrebat:
– Petre, mai este loc pentru o țară pentru români pe Pământ?
– Nu, Doamne. Tot pământul a fost dăruit tuturor neamurilor după porunca Ta.
– Bine, Petre. Acum dă-le românilor țara pe care am păstrat-o pentru Noi.
Și de atunci noi locuim în ȚARA LUI DUMNEZEU. O patrie frumoasă, o țară cu munți și câmpii, cu ape și cer senin, o țară ca o grădină din Rai, unde Maica Domnului îngrijește rugăciunile și florile Cerului.
România este Țara lui Dumnezeu de la începutul lumii.
