Pr. Nicolae Ludovikos
Odată mi s-a întâmplat un fapt deosebit. Eram preot tânăr și slujeam ca predicator la niște sate aflate în afara Tesalonicului. În același timp eram ajutorul unui mare teolog de la Facultatea de Teologie.
Faptul pe care l-am trăit – scriindu-mi în același timp și teza de doctorat la Teologie – a constituit pentru mine o înfricoșătoare contradicție. Pe deoparte, la Facultatea de Teologie am avut contact cu lucrurile înalte, paradoxale, greu de înțeles și profunde, iar pe de alta, ca preot la zece sate pe care mi le-a încredințat episcopul meu, mergeam doar la trei-patru dintre ele. Simțeam o înfricoșătoare singurătate, deoarece țăranii nu mă înțelegeau sau, poate, eu eram de vină că aceia nu mă înțelegeau.
Spuneam, așadar, câteva lucruri, vedeam cum oamenii ascultau puțin, apoi se întorceau într-o parte și-n alta, își plecau capetele și atât. După ce plecau de la biserică, își continuau viața lor normală ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Această singurătate era pentru mine un sentiment greu. Spuneam în sinea mea: „Ce să fac acum? Ce sens are să mai merg Duminicile să le vorbesc iarăși oamenilor, de vreme ce nu iese nimic?”. Nu am putut să nu fac ascultare și să nu merg. Am mers, așadar, la un sat și mă gândeam că acolo voi spune o predică teologică, presupunând că auditoriul are capacități deosebite. Mi-a fost greu, am simțit o mare greutate, însă de atunci am învățat multe. Mi s-a întâmplat următorul fapt minunat, prin care Dumnezeu m-a învățat multe lucruri.
Într-una din Duminici, la sfârșitul Dumnezeieștii Liturghii, preotul satului, un om foarte simplu, împreună cu doi epitropi și mai simpli, oameni fără carte, mi-au spus:
– Părinte, veniți să bem o cafea înainte de a pleca! Nu plecați așa!
Așadar, după ce am ieșit din biserică, cuprins fiind de aceeași mâhnire din pricina singurătății, am mers împreună cu cei doi epitropi și cu preotul satului să bem o cafea în piața din centrul satului. În timp ce ne beam cafeaua, unui dintre epitropi se întoarce spre mine și, privindu-mă, mi-a spus:
– Părinte, eu și kyr Ioanis (celălalt epitrop) am avut o nedumerire. Biserica noastră de aici nu a fost sfințită și aveam nedumerirea: Oare, nefiind sfințită de către episcop, Tainele și Dumnezeiasca Liturghie nu cumva nu sunt valide?
Am început să fac ochii mari și să spun în sinea mea: „Oh, ce se întâmplă aici?”. Această nedumerire mi-a făcut o deosebită impresie. Apoi epitropul a continuat:
– Știți ce am făcut? Am hotărât să ținem post trei săptămâni, ca să ne descopere Dumnezeu adevărul. Și așa am făcut. Și într-adevăr, într-o Duminică, înainte de a veni episcopul să facă cele cuvenite, în vremea Dumnezeieștii Liturghii am văzut din nou acea lumină.
Am simțit cum mă cuprind fiorii și am întrebat:
– Care lumină? Ce lumină?
– Acea lumină, lumina veșnică. Când te uiți după aceea la soare, crezi că este întuneric. O lumină care coboară și vezi lucruri, multe lucruri, stări, prezentul, trecutul, viitorul, toate acolo înăuntru…
Am început să mă cutremur de-a binelea. Aveam de-a face cu oameni care aveau experiențele Sfântului Grigorie Palama și ale Sfântului Simeon Noul Teolog. Celălalt epitrop aproba, iar preotul spunea și el:
– Da, da. Erau toți ca…
Această experiență a fost cutremurătoare pentru mine. Desigur, ea nu s-a oprit până acolo, ci am început să-l descos pe acel epitrop, pe acel om simplu:
– Ce viața ai? Cum trăiești?
– Ei, cum să trăiesc? În sărăcie.
– Ce faci? Cum îți petreci ziua? Ce anume faci pe toată durata zilei?
– Nu fac absolut nimic, a răspuns acela. Nu fac ceva deosebit, ci Îl iubesc pe Dumnezeu și fac puțină răbdare. Da, fac puțină răbdare.
Și ce răbdare avea acela! Știți ce înseamnă răbdare? Răbdare înseamnă însăși Crucea care dăruiește sufletului ce o poartă libertatea și dragostea de a-i îmbrățișa pe toți. Acolo se descoperă Dumnezeu. Aceasta este cea mai înaltă învățătură.
Isihasmul este trăirea unei stări firești. Să nu credeți voi, teologii, că isihasmul este o izbândă personală, așa cum fac hindușii sau cei care își suprimă voința ca să aibă vedenii, ci el este deschiderea în societate. Și în felul acesta au loc mari descoperiri, pe care eu, ca și doctorand, nu mă învrednicisem să le am și nici de atunci înainte.
