Orice moment istoric are motive să te înțelepțească. Toate veacurile au fost pline de ticăloși, dar ticăloșii din secolul acesta au umplut cerul de Sfinți. Nu trebuie numaidecât să suferi, dar să-ți pui întrebarea: ce-i cu mine, ce rost am pe lumea aceasta? Cum spun și poeții păgâni: dacă trăim numai până la mormânt, nu suntem nimic. Dincolo de moarte, dacă reușești să depășești, să gândești: ”ce va fi?”. Aceasta este lecția ce trebuie învățată cu orice chip. Și până acolo este smerenia, ca să vină Harul lui Dumnezeu peste tine. Fără smerenie nu vine niciun fel de har. De multe ori te caută harul și nu te găsește, că nu ești smerit!
Extras din Iată duhovnicul: părintele Arsenie Papacioc, vol. 2 – Ieromonah Benedict Stancu, Editura Sophia, via http://doxologia.ro