Dacă într-o zi mă vei vedea „bătrân”…, dacă mă murdăresc atunci când mănânc și nu pot să mă îmbrac…, ai răbdare. Adu-ți aminte câtă vreme mi-a luat ca să te învăț acestea.
Dacă, atunci când vorbesc cu tine, repet aceleași lucruri, nu mă întrerupe, ci ascultă-mă. Când erai mic, în fiecare zi îți citeam aceeași poveste până ce adormeai.
Când nu vreau să mă spăl, nu mă certa și nu mă fă să mă simt rușinat… Adu-ți aminte de câte ori alergam după tine și aflai o mulțime de îndreptățiri atunci când nu voia să te speli.
Când vezi neștiința mea în noile tehnologii, dă-mi timp și nu mă privi ironic. Adu-ți aminte câtă răbdare am avut să te învăț alfabetul…
Când uneori nu-mi pot aminti ceva sau pierd șirul cuvintelor, dă-mi vreme ca să-mi aduc aminte, iar dacă nu reușesc, nu te mânia…Cel mai însemnat lucru nu este cel pe care-l spun, ci nevoia de a fi cu tine și lângă tine, și să te aud.
Când picioarele mele sunt obosite și nu mă mai ajută să merg, nu te comporta cu mine ca și cum aș fi o „greutate”, ci vino lângă mine cu brațele tale puternice, așa cum am făcut eu când erai mic și făceai primii pași.
Când spun că vreau să mor, nu te mânia, căci într-o zi îți vei da seama ce este ceea ce mă îmbrâncește s-o spun.
Străduiește-te să înțelegi că la vârsta mea nu mai trăiesc, ci supraviețuiesc. Într-o zi vei descoperi că, în ciuda tuturor greșalelor mele, întotdeauna am vrut ceea ce este mai bun pentru tine, ca să-ți deschid drumul. Ajută-mă să merg, ajută-mă să-mi sfârșesc zilele mele cu dragoste și răbdare.
Te iubesc, copilul meu!
