Pentru cei care se tem să se împărtășească
ca să nu se molipsească de microbi
(Caz adevărat)
Există creștini care se tem să se împărtășească cu Sfintele Taine, ca nu cumva să se molipsească de microbi. Dacă ar fi fost așa, nici un preot nu ar mai fi trăit, deoarece la sfârșitul Dumnezeieștii Liturghii, ei consumă conținutul Sfântului Potir, din care se împărtășesc adeseori sute de creștini cu felurite boli. Și totuși nici un preot nu a pățit nimic niciodată, căci Trupul și Sângele Domnului sunt „foc mistuitor”.
Unul din multele cazuri care dovedesc limpede adevărul acesta este următorul:
Atunci când mitropolitul Hiosului, Panteleimon (†1962) era la Atena, a mers odată să liturghisească leprozeria fundației „Sotiria”. Când a venit vremea să-i împărtășească pe bolnavi, niște infirmieri i-au adus o tavă cu multe lingurițe.
– De ce ați adus acestea?, i-a întrebat preotul.
– Medicii ne-au spus să-i împărtășiți pe bolnavi cu acestea, începând de la cei mai ușor bolnavi până la cei mai grav bolnavi.
– Nu-i nevoie de acestea, a răspuns cu credință preotul. Eu am sfânta linguriță.
Și într-adevăr, i-a împărtășit pe toți bolnavii cu lingurița, după care a ieșit în fața Sfintelor Uși și a consumat ce mai rămăsese în Sfântul Potir. Iar aceasta a făcut-o ca să-l vadă toți, iar medicii să învețe că Dumnezeiasca Împărtășanie este foc care le arde pe toate.
Sursa: hellas-orthodoxy.blogspot.gr