Într-o parte a ei, se moare de foame și de sete. Milioane de oameni pier, în Africa, fără să știe gustul pâinii, căutând în zadar un strop de apă.
În cealaltă parte, oameni ce se cred zei ne învață cum să mestecăm greierii ca sa salvăm o planetă care nu cred că înțelege ce i se întâmplă. Pâinea e desuetă și amintește, prea mult și enervant, de altă Pâine, nu-i așa?
În curând, marile ”civilizații” vor purcede la modificări legislative și noi, cei care îndrăznim să gândim cu capetele noastre, nu în limitele impuse de ei, vom fi, probabil, considerați infractori. Vom fi excluși din societate pentru că rostim ”Crezul”. Ne vor dărâma toate Bisericile și ne vor muta în peșteri.
Iar vina nu e alor, ci a noastră. Îndobitociți de reclame, momiți cu o viața sigură, a se citi leneșă, am ajuns să trăim și să ne comportăm ca niște vite într-un staul mega digitalizat, așteptând momentul în care, lipsiți de putere, nemaifiind de folos stăpânilor, vom fi sacrificați și vânduți pe post de batoane nutritive pentru alte vite ce își așteaptă destinul implacabil, butonând la un ultim gadget. Suntem produsul eșuat al lozincilor ”noi muncim, noi nu gândim” și ”țara te vrea prost”.
Atât de mult ne-a plăcut ideea de libertate fără margini și fără nicio obligație, încât am transformat lumea într-un uriaș teren viran în care toată lumea face ce vrea, cu gândul, desigur, numai la emisiile de carbon, așteptând masa pe bază de viermi pe care ne-o dau, cu maximă generozitate, stăpânii…
Băiețașii ăștia nu au făcut altceva decât să exploateze la maxim marea noastră slăbiciune, dorința omului de a fi egalul lui Dumnezeu. Și atunci L-au scos din viața noastră și L-au înlocuit, iată, cu robotul. Ne-au îndepărtat de esența noastră și s-au asigurat că nu ne dorim decât un pic de mâncare, mult alcool și droguri, timp liber petrecut în spații uriașe în care îți urlă muzica și cât mai puțină carte… Cartea e dușmanul lor și cei care citesc trebuie reduși la tăcere, căci sunt singurii ce ar putea reaprinde o luminiță în lumea asta a întunericului total.
Tentația asta de a deveni un altfel de dumnezeu, e, pare-se, prea mare…
Și totuși, nu e prea târziu. Acum e momentul să trăim și să înțelegem acel ,,Nu vă temeți!”. Pentru că am intrat în faza finală a unei bătălii pe care nu au cum să o câștige. Nu ai cum să te joci de-a Dumnezeu și să îți închipui că lumea poate fi a ta.
Răbdarea divină se va sfârși, la un moment dat, iar râsul lor sardonic le va înțepeni pe față.
Depinde doar de noi, cei puțini și înapoiați, degrabă rostitori de rugăciuni și privitori spre Cer, să salvăm lumea, așa cum am primit-o…..
Judecător Adriana Stoicescu
