Când am început să slujesc la Edinburgh, voiam foarte mult să am copii care să mă ajute la Liturghie, dar nu știu cum se făcea că la primele slujbe veneau numai fete, pe care tradiția Bisericii le oprește să intre în Altar.
Până la urmă, de nevoie, am luat ca ajutor o fetiță de zece ani, pe Alexandra. Poate și în dorul fetițelor mele, care acum au crescut mari.
Alexandra este nelipsită de la Biserică, știe pe de rost Sfânta Liturghie și adesea îmi pune întrebări din rugăciunile pe care le citesc preoții în taină și pe care ea le aude la mine.
În plus, pe lângă faptul că suntem cei mai buni prieteni și ne spunem toate secretele, scriem împreună o carte foarte importantă: Enciclopedia unicornilor.
Dar în ziua când a venit Părintele Mitropolit, a trebuit să-i spun, cu destulă greutate: de data aceasta nu te mai pot primi în Altar, înțelegi tu de ce.
Alexandra a venit la slujbă ca de obicei, împreună cu surioarele ei, și s-a așezat în primul rând din Biserică, îmbrăcată frumos, în portul său popular din Transilvania.
Iar la prima noastră ieșire în sobor, deși eram acolo mulțime de preoți și diaconi, Înaltul Iosif s-a întors din senin spre Alexandra și i-a încredințat ei toiagul episcopal, pe urmă i-a dat și Liturghierul său, și așa a slujit Alexandra cu Mitropolitul Iosif.
Iar mie mi-a fost încă o dată rușine de îndoiala mea și mi-am amintit din nou un cuvânt simplu al Părintelui Mitropolit: „Țineţi-vă copiii aproape de voi!”.
Preot Ioan Florin Florescu
Sursa: http://basilica.ro
